Publicat: 5 Februarie, 2015 - 17:07

 

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, rămâne în continuare sub control judiciar, potrivit deciziei definitive, de joi, a Curţii de Apel Constanţa.

Curtea de Apel Constanța a respins, joi, contestația acestuia la decizia Tribunalului Constanța, de menținere a acestei măsuri preventive.

Joi, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată contestaţia lui Nicuşor Constantinescu, astfel că acesta rămâne în continuare sub control judiciar.
 
Tribunalul Constanţa decisese, la sfârşitul lunii trecute, să menţină măsura controlului judiciar în privinţa preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta este judecat pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal.

De asemenea, instanţa a respins atunci şi solicitarea lui Constantinescu de a putea lua legătura cu angajaţii Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni.