14 iunie 2021

Noaptea Europeană a Muzeelor la MNLR Iaşi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeele literare ieşene vă aşteaptă cu porţile deschise în data de 12 iunie 2021, zi aleasă de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pentru a sărbători Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment major al lumii muzeale, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Noaptea Muzeelor este un eveniment care se desfăşoară anual la nivel internaţional, în 2021 data oficială pentru acesta fiind 3 iulie. Fiecare stat a confirmat sau nu această dată, luând în considerare evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor acesteia.

Astfel, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations (NEMO), a stabilit ziua de 12 iunie.

În anul 2020, din cauza crizei sanitare globale care a împiedicat organizarea diverselor evenimente culturale, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a participat exclusiv online la Noaptea Muzeelor, printr-o retrospectivă foto (2013-2019) de la muzeele literare ieşene şi prin participarea la proiectul online „Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti” al Reţelei Naţionale a Muzeelor, care a prezentat publicului poveştile neştiute ale unor muzee.

În acest an, ne alăturăm instituţiilor de cultură care au decis să primească publicul vizitator cum se cuvine, în cadrul acestui proiect muzeal european, invitându-i pe toţi cei interesaţi să treacă pragul clădirilor istorice, parte din reţeaua MNLR Iaşi.

Publicul va avea acces gratuit la următoarele muzee literare ieşene: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecţia „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „Vasile Alecsandri” (Mirceşti). Programul de vizitare va fi de la 17:00 la 24:00 (23:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Vă aşteptăm la muzeu, păstrăm distanţa şi avem grijă de sănătatea noastră!