Publicat: 15 Iunie, 2016 - 21:08
Share

Al cincilea an consecutiv Noaptea Muzeelor s-a desfășurat la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia. Centrul a încercat să se adreseze cât mai multor gusturi și exigențe culturale ale publicului aducând la Palat diverse manifestări artistice, pentru a mulțumi o paletă cât mai largă de vizitatori, de la cei care optează pentru manifestările clasice (piesa de teatru Opiniile unui clovn), la vizitatorii care preferă evenimentele avangardiste (performance-ul Între-VEDERI).

Noaptea Muzeelor de la Mogoșoaia s-a deschis cu expoziția Andreei Albani, artista internațională, de origine română, care a expus doi ani consecutiv la prestigioasa Royal Academy Summer Exhibition, Londra (după o selecție exigentă, ce a numărat 15.000 de participanți), tânăra artistă este o prezență obișnuită a simezelor internaționale Essen, Londra, Chicago și Seoul.

Irinel Anghel și grupul multumult au improvizat pentru gusturile avangardiste câteva intervenții sonore în jurul expoziției Andreei Albani (Time #0.4) The Poem. Muzica experimentală și genul de intervenții beuysiene au acaparat pentru o oră publicul de specialitate, acest performance datorându-se lui Irinel Anghel și echipei Călin Torsan, Victor Podeanu, Marius Achim și Cristian Gherghel.

Pentru iubitorii de teatru, la Palat s-a jucat piesa Opiniile unui clovn, adaptare după romanul omonim semnat de Heinrich Böll, unul dintre cei mai importanţi scriitori germani de după cel de-al Doilea Război Mondial, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972. Piesa, în regia Ancăi Maria Colțeanu, se joacă la Green Hours cu sala plină, de trei luni, de la premieră. Tânărul actor Alexandru Buescu a susținut un monolog, interpretându-l pe nefericitul artist Hans Schnier, care încearcă să se regăsească prin autenticitatea artei sale și prin dragostea față de o singură femeie. 

Pentru a aduce un omagiu Casei Regale din România, în an jubiliar „150 de ani” de la instaurarea monarhiei în România, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești a expus în Galeria „Foișor”, 12 panouri fotografice (70/100 cm) ce ilustrează aspecte din viața Familiei Regale, surprinse de celebrul fotograf Iosif Berman, fotograful oficial al Familiei Regale, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 75 de ani. Imaginile provin din Colecția ”Luiza Berman”, și au fost puse la dispoziție de d-na Adina Ștefan.

Toate spațiile Centrului Cultural Palatele Brâncovenești au fost deschise spre vizitare, astfel încât publicul  a vizitat galeria Ghețărie unde sunt expuse lucrările ceramistei internaționale, optzeciste, Arina Ailincăi. Corpul dislocat - expoziția care aduce în atenție corpul fragmentar, sintagmă a postmodernismului. Galeria Cuhnia expune o artistă tânără, cu instalație-obiect, din ambianța Timișoarei, cu reminiscențe conceptuale ale Grupului 111 sau ale grupului Sigma.

Toate aceste expoziții temporare, alături de expoziția Andreei Albani, animă spațiul muzeal de la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.

Publicul de la Noaptea Muzeelor a avut acces la Colecția Dan Nasta, de la etajul Palatului, prin vizita ghidată, precum și la Frescele de la Văcărești, expuse în galeria Lapidarium (Beciul Domnesc).

Calitatea evenimentelor și a expozițiilor temporare/permanente de la Noaptea Muzeelor au atras un public numeros, ce a însumat 1500 de persoane (de toate vârstele și categoriile sociale). Avem speranța că Mogoșoaia va continua să fie un Centru Cultural, cu evenimente de excepție, pentru educarea gustului publicului și pentru validarea artiștilor, performerilor și curatorilor de talie internațională, ca până acum.

Raluca Băloiu

Localizare: 

Geolocation is 44.5276169718649, 25.9926620597412