10 august 2022

Noi contracte, în valoare de peste 111 milioane lei, finanţate prin PNRR

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 11 noi contracte finanţate prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Contractele încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vizează renovarea integrată şi creşterea eficienţei energetice a unor clădiri publice, iar valoarea totală a acestora este de 111.347.880,92 lei.

„Aceste contracte li se alătură celorlalte 17 finanţate din PNRR şi care au fost semnate de Ministerul Dezvoltării pentru eficientizarea energetică şi reabilitarea unor clădiri, respectiv celor 11 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului”, a subliniat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanţare semnate vizează:

* eficientizarea energetică a sediului administrativ al Consiliului Judeţean Giurgiu – 21.045.497,50 lei;

* creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei la Şcoala nr. 2 Colegiul Economic din Călăraşi – 7.098.037,20 lei;

* documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), expertiză tehnică şi audit energetic pentru reabilitare energetică a Şcolii Gimnaziale Speciale nr. 1 Călăraşi – 6.255.186,28 lei;

* renovarea integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale (blocurile 1, 2, 3 şi 4) din oraşul Băile Olăneşti (jud. Vâlcea) – 27.814.021,46 lei;

* creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava – 14.002.291,32 lei;

* creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 3 Suceava – 11.641.746,39 lei;

* creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Grigore Ghica Voievod” din Suceava – 6.139.197,62 lei;

* creşterea eficienţei energetice a cantinei – internat din cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava – 10.760.584,08 lei;

* renovarea integrată a căminului cultural Gârliciu (jud. Constanţa) – 3.254.360,54 lei;

* renovarea integrată a sediului administrativ al Stării Civile/Autorităţii Tutelare din comuna Lumina (jud. Constanţa) – 1.657.466,20 lei;

* renovarea integrată a sediului administrativ al Asistenţei Sociale/Asistenţei Medicale Comunitare din comuna Lumina (jud. Constanţa) – 1.679.492,33 lei.

Sursa foto Cseke Attila