Publicat: 14 Ianuarie, 2019 - 13:52

Plaza România începe noul an cu o serie de noutăți în ceea ce privește magazinele, restaurantele, dar și diversele servicii disponibile în centrul comercial. 
Printre noii chiriași se numără Orsay și Camicissima care oferă clienților Plaza România articole vestimentare și accesorii de înaltă calitate la prețuri avantajoase. Camicissima, retailer care are în portofoliu peste 300 de stiluri diferite de cămăși pentru bărbați, dar și accesorii, tricouri, pulovere, pantaloni și jachete este situat la parter, pe o suprafață de 45 de metri pătrați. Orsay, magazin pentru femei aflat tot la parter, într-un spațiu de 220 de metri pătrați, propune îmbrăcăminte pentru orice ocazie, abordând stilurile City, Casual și Party.
O altă noutate o reprezintă relocarea Colin’s - unul dintre cei mai apreciați retaileri specializați în jeanswear, își așteaptă clienții într-un spațiu mai mare, de 350 de metri pătrați, la etajul întâi. 
După o sesiune de shopping, prilejuită de reducerile de sezon, clienții pot încerca preparatele Ori?Ori, restaurantul urban fresh, recent deschis la etajul al doilea. Acesta pune la dispoziția clienților mâncare slow cooked și fast cooked, adică o varietate de preparate din ingrediente naturale și cu arome de pe fiecare continent.  
Plaza România vine cu vești și din categoria serviciilor. La standul ENGIE, situat la parter se pot încheia contracte de energie electrică şi gaze naturale, iar reprezentanții oferă și consultanță. 
Mai mult, în ceea ce privește Serviciul de Pașapoarte din Plaza România, taxa de pașaport se poate achita, în numerar, de luni până duminică, în intervalul orar 08.00 - 22.00, la automatele SelfPay din incinta agenției CEC Bank situata la nivelul -1. 
DESPRE PLAZA ROMÂNIA
Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi. Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.  

Tag-uri Institutii: