Publicat: 16 Noiembrie, 2016 - 15:29
Share

Echipe din cadrul instituțiilor de frontieră din România și Ucraina vor coopera pentru realizarea patrulării comune la granița dintre cele două state în vederea creșterii nivelului de supraveghere a frontierei de stat comune pentru combaterea trecerilor ilegale a frontierei de stat comună în scop de contrabandă și migrație.

 În acest sens, Executivul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la București, la 21 aprilie 2016, precum și hotărârea pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și Administrația Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, semnat la 31 mai 2016, la Sucevița, pentru punerea în aplicare a acestui Acord.

Protocolul are un conținut preponderent tehnic și reglementează o serie de aspecte precum:

Ø  stabilirea condițiilor detaliate privind organizarea și desfășurarea activităților de patrulare comună;

Ø  conținutul solicitării privind organizarea patrulării comune;

Ø  detalierea concretă a realizării patrulării în comun;

Ø  stabilirea modelelor de întocmire, de realizare a instructajului și de raportare a rezultatelor patrulării.

Patrularea comună se desfășoară în limitele zonelor de responsabilitate ale structurilor de frontieră ale Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Române și Gărzii de Coastă din cadrul Poliției de Frontieră Române sau ale Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, în funcție de situația la frontiera de stat și de regulă, în apropierea frontierei de stat comune.

Patrularea comună vizează:

Ø  asigurarea controlului respectării regimului juridic al frontierei de stat comune în scopul prevenirii ilegale a frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport și mărfuri în afara punctelor de trecere a frontierei de stat;

Ø  prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracțiunilor conexe acesteia

Ø  descoperirea și reținerea persoanelor care au trecut sau au încercat să treacă frontiera de stat ilegal, a celor implicate în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea unei sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități;

Ø  verificarea persoanelor și a mijloacelor de transport care se află în zona de competență;

Ø  supravegherea în teren a zonelor care pot fi utilizate pentru 3 trecerea ilegală a frontierei de stat;

Ø  schimb de experiență în domeniul asigurării supravegherii frontierei de stat.

Patrularea în comun reprezintă un mod de cooperare care răspunde practicilor și recomandărilor Schengen. Potrivit Catalogului Schengen al Uniunii Europene – Controlul la frontiere externe, readmisia și extrădarea, „îmbunătățirea securității frontierelor ar trebui să reprezinte obiectivul cooperării cu țările terțe învecinate”. De asemenea, Catalogul Schengen al Uniunii Europene prevede, ca bună practică, efectuarea de „patrule comune/mixte cu autoritățile competente din țara terță învecinată”.