16 august 2022

Noi reglementări privind construcţia şcolilor mai sigure şi mai moderne

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Dezvoltării a actualizat reglementările în vigoare de 25 de ani privind construcţia şcolilor şi liceelor – anunţă Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

„Noile normative prevăd reglementări mai simple, dar care au în vedere siguranţa elevilor, condiţii moderne în şcoli şi clădiri prietenoase cu mediul”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Necesitatea revizuirii vechii reglementări tehnice a rezultat ca urmare a problemelor identificate la nivel naţional în ceea ce priveşte infrastructura educaţională din punctul de vedere al condiţiilor igienico-sanitare şi de funcţionare, al schimbărilor sociale, tehnologice şi normative recente din domeniul educaţiei, dar şi cele privind dezvoltarea localităţilor şi regimul de proprietate al terenurilor.

Noile reglementări au 95 de pagini faţă de cele aproape 200 în vigoare şi vizează şi construirea unor structuri care nu erau cuprinse în normativele în vigoare, ca, de exemplu, laboratoarele de informatică.

Cseke Attila a amintit că Ministerul Dezvoltării, ca instituţie de resort privind elaborarea şi actualizarea normativelor, ghidurilor şi metodologiilor de proiectare, a iniţiat, pe parcursul anului 2021, reactualizarea normativelor de proiectare, a ghidurilor, metodologiilor perimate, majoritatea datând din anii ’90. Astfel, anul trecut s-a actualizat şi s-a publicat normativul de proiectare pentru creşe, iar anul acesta sunt în lucru alte normative de proiectare, printre care şi reglementările privind construcţia grădiniţelor, a spitalelor, policlinicilor şi dispensarelor sau cea a parcajelor. 11 dintre noile propuneri sunt publicate în dezbatere publică pe pagina Ministerului Dezvoltării.

Normativul privind proiectarea, realizarea şi exploatarea construcţiilor pentru şcoli şi licee a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare.