Publicat: 22 Noiembrie, 2019 - 09:04
”FUMIGENE DE WEEKEND”(113)

FUNIGENE DE WEEKEND (113) “Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic” sau “noi vrem democrație, dar nu pentru căței” în combinație cu “una vorbim, alta fumăm”. File eterne, din tezaurul literaturii române, valabile erga omnes, de la politică la tutun STOP De pildă când unul “mai superior”, adept declarat al dezbaterii și dialogului, refuză să discute cu una “mai inferioară”, pentru simplul fapt că “unii sunt mai egali decât alții” STOP “Refuzul princiar al Preşedintelui de a o întîlni pe microscopica Dăncilă e o dovadă trupeşă de mîrlănie scrobită, dar asta e o chestiune personală, un caz de bărbăţie zero, pozînd fraudulos în virtute. Mai grav, Preşedintele nu a făcut altceva decît să legitimeze oficial şi să sfinţească moral ruptura care desparte ţara în iluminaţi cu permis de conducător şi proşti sadea rămaşi de căruţă - ‘deplorables’, cum ar zice fosta iminentă Preşedintă a Statelor Unite”, scrie inspirat Traian Ungureanu STOP Idem cazul deputatului PSD Sebastian Radu, din Comisia de sănătate, care a declarat la lansarea Coaliției pentru libertatea comerțului și a comunicării (CLCC) că e perfect de acord cu necesitatea consultărilor și, categoric, nu susține supra-reglementarea. Totul până la calea-ntoarsă, adică până la “industria tutunului şi cea a băuturilor răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr”, domenii cu “un mare impact social care generează probleme de sănătate, în special asupra copiilor”. Principiile ca principiile, dar... Așa cum “funcția bate gradul”, ideologia bate principiile STOP “Numai bou’i consecvent”, declara un fost Premier român, precursor al altuia, care susținea că “problema e complexă și complicată”. Și nu numai pe meleagurile noastre. Donald Trump, de exemplu, a întors-o ca la Ploiești. Spre oftica lui Bloomberg, nu mai interzice țigările electronice cu arome. Urmează să se întâlnească deopotrivă și cu industria și cu doctorimea, ca să înțeleagă despre ce e vorba și să vină cu “o soluție acceptabilă la dilema vapatului” STOP Asta mai ales după ce s-a trezit cu demonstrații ale alegătorilor în fața Casei Albe și a devenit din ce în ce mai clar, inclusiv dinspre FDA și CDC, exact ca în bancul cu bordelul falimentar, că “nu paturile sunt de vină”. Așadar, nu aparatele sunt cauza, ci lichidele cu extract de canabis (THC) și acetat de vitamina E, produse și vândute “la negru” (scuzați formula folosită fără nicio intenție discriminatorie, dar așa se zice pe la noi) STOP În schimb, președintele filipinez Duterte, care “are toate calitățile” pentru a deveni candidat la poziția de ambasador OMS anti-tutun, urmaș demn al unor Bloomberg, Berdimuhamedov, Mugabe sau Ceaușescu (dacă nu l-am fi împușcat), capitalizează intens pe această temă. Nu numai că va interzice electronicele, după exemplul Indiei, dar a ordonat poliției să-i aresteze pe cei care vapează în public. Un pas firesc după declarația că “fumătorii trebuie exteminați” și după vânătoarea de drogați, dovediți sau nu, pe care oricine are nu doar scuza, ci și datoria să-i împuște. N.B.: defecația și urinatul, inclusiv în public, sunt încă permise, atât în Filipine, cât și, mai ales, în India STOP Între timp s-a înregistrat și primul caz de deces al unui vaper în Belgia. Avea 18 ani și utiliza canabidol. “Ghinion”, ca să cităm din clasici STOP Platforma AmericanMarijuana.org, recrutează influencer. Între sarcinile de serviciu intră verificarea produselor cu marijuana, de la alimente la uleiuri cu canabidiol, testarea lor şi scrierea unor recenzii. Respectivul/a trebuie să aibă "cunoştinţe vaste" despre acest drog, pentru ca cititorii “să poată primi o educaţie” adecvată STOP În afara salariului de 3.000 de dolari pe lună, angajatul va putea să păstreze și mostrele primite. Acesta “trebuie să locuiască în America sau Canada, unde a fost legalizat consumul de marijuana în interes medical, să fie într-o formă fizică bună şi să fie în general sănătos pentru a putea furniza recenzii în mod regulat", arată anunţul STOP Caz mai clasic de “acceptabilitate socială” marijuana/tutun aproape că nu mai există. Ca dovadă, “Apple a anunţat că va interzice aplicaţiile care au legătură cu vapingul şi le-a înlăturat din App Store. Măsurile vin după ce au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire şi decese, despre care se crede că au fost provocate de vaping”. Evident, anunțul nu menționează drept cauză extractul de cannabis (THC). Pentru că nu ar fi politic corect STOP Ieri a fost ziua națională anti-tutun, mai alaltăieri ziua BPOC (bronhopneumonie acută obstructivă), răsalaltăieri ziua anti-diabet, pe 17, ziua mondială a prematurităţii...Vorba cuiva, “în curând nu vor mai ajunge zilele astea comemorative, și or să le facă pe ore...”. În ce ne privește, preferăm ziua salutului. “Servus”, cum s-ar zice, interetnic, în Ardeal STOP Un studiu (ecologist) arată că “românii pot pierde până la opt luni din viaţă din cauza poluării, media UE fiind  5,7 luni”. Alături de maghiari şi polonezi, suntem europeni cei mai afectaţi de noxe. Autorii “propun eliminarea centralelor pe cărbune şi subliniază că ar fi de preferat transportul în comun, precum şi alegerea unor diete bazate pe recolte agricole de sezon”. Da, dar ce te faci cu diminuarea stratului de ozon, ca urmare a culturilor “Bio”? STOP Pentru o mână de iarbă. “Un australian a fost acuzat că a aprins în mod intenţionat un incendiu pentru a-şi proteja cultura de cannabis, declanșând focuri de vegetaţie imposibil de controlat pe coasta de est a ţării”, relatează AFP. Patru oameni au murit şi peste 300 de case au fost distruse, incendiile devastatoare afectând un milion de hectare  STOP Agonie și extaz, propagandă și ilaritate, după tragedia produsă într-un bloc din Timişoara, unde trei persoane au murit după o acţiune de deratizare, iar câteva zeci, inclusiv polițiștii care au ajutat la evacuarea clădirii, au ajuns la spital. Din dorința de a administra o mustrare usturătoare, vicepremierul fără portofoliu Raluca Turcan, care se vrea un fel de purtător de cuvânt al Guvernului, a declarat că vinovații trebuie să răspundă, "astfel încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte mort" (sic!?). Cum era aia cu Vasilica? Se pare că, la palatul Victoria, “se propaghează” STOP La rândul său, Dan Barna a recunoscut pe FB că “s-a scăpat” folosind într-o declarație de presă “succesuri” în loc de succese. “Unele glumiţe sociale fac carieră”, a scris el. Iar unii “glumeți” fac chiar carieră politică STOP Adevarul relata recent că un fermier teleormănean care a plantat 40.000 de copaci a primit amendă de la mediu pentru că “nu a amenajat locuri speciale în care să depoziteze pliculeţele folosite de erbicid” STOP Procurorii de la Timişoara spun că pentru dezinsecția fatală s-a folosit fosfură de aluminiu, o substanță  letală în caz de inhalare, care necesită autorizaţie specială pentru utilizare. „Delicia - GASTOXIN” a fost achiziționată însă de pe piața neagră de către un ins specializat în deratizare cam tot atât cât e de expert în sănătate publică unul ca Radu Loghin, geolog ratat și IT-ist la “fefe” STOP Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Craiova “este invadată de Stafilococ auriu, Piocianic și Acinetobacter”, arată Corpul de Control al Ministerului Sănătății într-un document ajuns în posesia “deputatului cu telefon care filmează”, useristul Emanuel Ungureanu STOP Ungureanu si telefonul lui. La DNA Craiova, unde s-a dus, după obicei, să toarne una-alta, polițistul fuma și i-a dat cu flit...Ceea ce tare l-a mai dezamăgit. N-am găsit altă rimă STOP Un studiu care contrazice total aberațiile avansate de lobiștii antitutun pentru a-și justifica agenda și prioritățile. “România are cea mai mare rată a mortalității în rândul copiilor din UE, peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, peste o treime trăind sub pragul sărăciei, cu un clivaj cronic între urban și rural în ceea ce privește drepturile de bază – sănătate, educație, viață”. Sunt concluziile unui raport realizat de Salvați Copiii și Avocatul Poporului. STOP Where the f... is Bloomberg?! “Analiza situației copilului și a drepturilor sale în România scoate în evidență că progresele înregistrate în ultimul deceniu sunt fie modeste, fie nule (educație, protecție medicală, protecția copiilor cu dizabilități), arată documentul”. Deci asta e situația, Vasile, și stimați telespectatori din Comisia de sănătate, nu gogoșile cu fumatul și vapatul pe care vi le vinde, conform agendei Bloomberg tandemul Ramona Brad-Emanuel Ungureanu STOP "Sărăcia are consecințe grave și pe termen lung, atât în privința educației, cât și a expunerii la diferite forme de abuz. Scopul acestui Raport este să ne ajute pe toți – actori sociali sau politici – să dezvoltăm programe dedicate copiilor, exact acolo unde e nevoie", spune președintele Salvați Copiii STOP "Atunci când analizăm modul în care societatea respectă obligația de a oferi copiilor un regim special de protecție și asistență, așa cum cere Constituția României, trebuie să ținem seama că, în spatele acestor statistici, se află copii cu destine proprii", afirmă Renate Weber, Avocatul Poporului STOP Priorități? Luați de aici: “Lucrurile nu se pot schimba fără ca dreptul la toalete în școli să devină un scop pentru noi toți, de la cetățeni simpli la decidenți politic, de la organizații non-guvernamentale la companii”, scrie Republica, de zici că, în sfârșit, cineva a decis să finanțeze ieșirea școlilor din Evul Mediu. După care urmează un fâs de advertorial la o campanie Domestos: “o sponsorizare de 45.000 euro pentru dotarea efectivă a două școli cu grupuri sanitare”, modernizarea toaletelor în alte două, plus produse de curățenie în 100 de unități STOP Acuma, dacă stăm strâmb și judecăm drept, tot e ceva. Dacă fiecare companie mare ar face asta, am putea asista la un “budagate”. Pentru cine nu știe, “în sistemul de învățământ erau la începutul anului școlar 1.176 de școli cu toalete în curte” STOP Consiliul Concurenței a publicat un raport privind evoluția concurenței în sectoare cheie. Conform acestuia, cele mai abrupte creșteri de prețuri se regăsesc în cazul țigărilor și produselor din tutun (7,65%), ca urmare a majorării accizei. Și tot acolo se consemnează că apariția țigărilor electronice pe piața românească a îmbunătățit concurența în domeniu. Urmează Avizul negativ (conform) al Consiliului Concurenței la proiectul Ramona/Emanuel, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților STOP Valeriu Steriu, moderând conferința de presă a Vioricăi Dăncilă: “Libertatea, vă rog să luați o pauză!” Cât adevăr!!! STOP Un doctor din Sibiu cere bani pentru programe anti-fumat. ProTV reia tema. Cică înainte medicamentele erau “date gratis”. Mai precis, le cumpăra Ministerul sănătății de la companiile farma, din banii încasați de la companiile de tutun, adică de la fumători, drept “taxă pe viciu”. Acuma, “industria sănătății”, ca bun samaritean care nu urmărește profitul, ar trebui să le dea gratis, pentru ca “industria morții” să continue să “verse” taxa de viciu la Buget, ca să ajungă la tot poporul, inclusiv la cei care se culcă nemâncați STOP Cioloș profită și el (ca de obicei) de tragedia de la Timișoara, și cere alegeri anticipate, justificându-și neputința prin faptul că, vezi Doamne, “structura politică a actualului Parlament nu ne permite să dăm legi”. Ca aia antifumat, a cuplului Emanuel/Ramona, de exemplu STOP Și Vietnamul comunist se pregătește de interzicerea electronicelor și creșterea taxelor la tutun. Numai Elveției i se “fâlfăie”, cum zice un slogan publicitar la steaguri, și prin urmare nici măcar nu a ratificat Convenția cadru pentru controlul tutunului, ca să nu mai vorbim de restricții. De aia nu se trăiește bine în țara cantoanelor STOP “După ce cocoșul Maurice și-a câștigat în instanță dreptul de a cânta, un tribunal francez le-a dat și rațelor dreptul să măcăne, respingând plângerea unor vecini nemulţumiţi de zgomot”. Dreptul de a fuma mai așteaptă puțin (HEXAVALENT)