Publicat: 5 Decembrie, 2018 - 21:00

Spectacol caritabil extraordinar înainte de Crăciun la Opera Națională București. Antonio Casalinho, tânărul balerin portughez care, la doar 16 ani, este considerat noua stea a baletului mondial, va oferi un adevărat regal de balet clasic și contemporan pe 17 decembrie, de la ora 18:45,  alături de elevi ai Conservatorio Inteternational de Ballet e Danca Annarella Sanchez din Portugalia și de balerini de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”. Toți banii strânși vor fi donați către Rebeca Cojocariu, fetița de 5 care ani suferă de o boală rară, pentru care medicii nu au găsit încă leac. Robert Enache și Mihaela Soare, prim balerini ai Operei Naționale București, s-au alăturat cauzei și vor dedica Rebecăi o variație din scelebrul pectacolul de balet Spărgătorul de Nuci, de P. I. Ceaikovski, de pe 16 ianuarie. 

La doar 16 ani, tânărul portughez António Casalinho este considerat cel mai promițător balerin al momentului. A câștigat cea mai mare competiție pentru tineri balerini din America - Youth America Grand Prix. De asemenea, în 2017 a câștigat „Portugal got talent”, iar în iulie 2018 a obținut medalia de aur la concursul internațional de balet de la Varna.

Academia de Dans și Balet Annarella Sanchez este o instituție-fanion a vieții culturale din Portugalia, fondată în urmă cu 20 de ani, de artista cubaneză Annarella Sanchez. Academia are 160 de elevi, majoritatea din afara Portugaliei, cei mai mulți provenind din Spania, Australia, Paraguay, Argentina, SUA, Franța, Brazilia și România. Ei sunt pregătiți după metode de succes folosite în școli de dans din Cuba. În urmă cu câteva zile, președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa 2016, i-a primit la Palatul Belém pe elevii celebrei școli din Leira. A fost un gest de recunoaștere a valorii și performanțelor obținute de tinerii balerini la concursurile din ultimul an (28 de medalii la finala Cupei Mondiale de Dans, Barcelona, 15 medalii la Concursul Internațional de Balet de la Varna etc.).

Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București își are începuturile în Școala de balet fondată de artista Floria Capsali, după înființarea Operei Române București (1921). Tradiția îndelungată a însemnat și un lung șir de performanțe și rezultate remarcabile. Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” a obținut de două ori certificatul Școală Europeană (2010 și 2013). La finala mondială de anul trecut a Youth American Grand Prix (YAGP), Andreea Iuliana Țăruș a fost inclusă în Top 12 Junior Woman dans clasic și dans contemporan, iar Andreea Iuliana Țăruș și Andrei Fabian Rășchitor au obținut locul secund la categoria Pas de deux dans clasic.

Rebeca Cojocariu, fetița care este imaginea acestui spectacol, are acum cinci ani. S-a născut prematur, dar părea să se dezvolte normal. Singurele probleme erau stările febrile (sindrom Marshall), iar la vârsta de trei ani încă nu începuse să vorbească, așa cum o făceau alți copii de vârsta ei. La vârsta de 3 ani și 7 luni a primit primul diagnostic îngrijorător, epilepsie, urmat de un altul, ataxie (tulburare a coordonării mișcărilor). La 4 ani și 4 luni, părinții au aflat că fetița lor suferă de o boală rară, care încă nu are leac: Boala Batten, o boală genetică degenerativă rară. Este o boală care se manifestă începând cu vârsta de 2-3 ani, iar starea sănătății copiilor bolnavi se degradează ireversibil (la 4-5 ani începe să se instaleze o formă de demență), iar între 8 și 12 ani, survine decesul. Confruntați cu această situație teribilă, părinții Rebecăi au renunțat la tot și s-au mutat în Germania, pentru a avea acces la un tratament care încetinește efectele bolii. Ei speră să câștige timp astfel încât știința să descopere un leac miraculos.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: