Publicat: 3 Februarie, 2013 - 13:03

Până acum în România se percepeau 116 taxe și impozite, de şase ori mai mult decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene. De la 1 februarie, au intrat în vigoare şi mai multe taxe şi impozite, atât pentru românii de rând, cât şi pentru firme.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

De la 1 februarie toate societăţile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 65.000 de euro în 2012 trebuie să îşi modifice sistemul de impunere devenind plătitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor. Ce obligaţii au aceste firme, dar şi ce măsuri tranzitorii se aplică în acest an:

 
·         Limita veniturilor obţinute pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor devine 65.000 euro;
 
·         Schimbarea opţiunii în obligaţie la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru companiile care îndeplinesc cumulativ condiţiile la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent;
 
·         Începând cu 1 februarie 2013, sunt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit, care la 31 decembrie 2012 îndeplineau condiţiile prevăzute de acest sistem de impunere;
 
·         Firmele care au realizat venituri între 65.001 euro şi 100.000 euro şi care au optat pentru acest sistem de impunere potrivit reglementărilor legale în vigoare până la modificările aduse prin proiectul de ordonanţă păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013;
 
·         Firmele nou-înfiinţate sunt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal.
 
Impozitul pe profit
 
·         Majorarea deducerii suplimentare, la calculul profitului impozabil, pentru activităţi de cercetare-dezvoltare prin creşterea procentului luat în calcul de la 20% la 50% din cheltuielile eligibile;
 
·         Obligaţia completării în registrul fiscal a tuturor veniturilor şi cheltuielilor luate în calcul la determinarea profitului impozabil, similar unei evidenţe cum e cea contabilă, dar pentru scopuri fiscale, din care să rezulte direct profitul impozabil;
 
·         Nededucerea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor înregistrate în evidenţa contabilă, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupţie;
 
·         Clarificarea modului de regularizare a impozitului pe profit datorat de persoanele juridice străine din transferul titlurilor de participare;
 
·         Precizări privind nereportarea creditului fiscal care nu a fost utilizat în anul în care impozitul străin a fost plătit.
 
 
 Impozitul pe venit
 
·         Includerea în sfera veniturilor impozabile a veniturilor din silvicultură şi piscicultură şi impunerea acestora în conformitate cu regulile aplicabile veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real cu cota de impozit de 16%;
 
·         Includerea în categoria veniturilor din salarii, pe lângă sumele reprezentând salarii diferenţe de salarii, actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, şi a oricăror alte sume stabilite în baza unor hotărări judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile;
 
·         Extinderea impozitării indemnizaţiei, inclusiv a oricăror alte sume de aceeaşi natură, primite de angajaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre de guvern pentru personalul din instituţile publice la nivelul tuturor angajaţilor;
 
·         Precizarea aplicării tratamentului fiscal al veniturilor din dividende şi pentru veniturile considerate dividende reprezentând sume plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.
 

Agricultură
 
Revizuirea sistemului de impozitare a veniturilor din activităţi agricole:
 
·         Schimbarea modalităţii de impozitare a terenurilor agricultorilor persoane fizice; dacă până acum fiecare fermier persoană fizică din România plătea impozit 2% din veniturile pe care le declara, acum statul va impozita aceşti fermieri în funcţie de un set de ve­nituri estimate pe baza suprafeţelor exploa­tate sau a numărului de animale pe care îl deţin;
 
·         Dacă până acum fiecare fermier persoană fizică din România plătea impozit 2% din veniturile pe care le declara, acum statul va impozita aceşti fermieri în funcţie de un set de ve­nituri estimate pe baza suprafeţelor exploa­tate sau a numărului de animale pe care îl deţin;
 
·         Extinderea sferei veniturilor impozabile prin includerea celor din creşterea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală, precum şi a veniturilor din silvicultură şi piscicultură;
 
·         Nu vor plăti impozit agricultorii care au maxim 10 ovine şi caprine, până la 3 vaci, 6 porci, 100 de păsări sau 100 familii de albine; sunt exceptate de la impozitare veniturile din cereale, dacă suprafaţa cultivată este de maxim două hectare, ca şi în cazul plantelor oleaginoase, cartofilor, sfeclei de zahăr, hameiului şi leguminoaselor pentru boabe. Limite maxime mai sunt stabilite pentru pomi - 1,5 hectare, tutun, viţă de vie - un hectar şi legume cultivate în câmp şi spaţii protejate, flori şi plante ornamentale - jumătate de hectar;
 
·         Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de Fisc prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole, stabilit pe baza normei anuale de venit;
 
·         Plata impozitului se face către bugetul de stat în două rate egale (50% din impozit până la 25 septembrie inclusiv, iar diferenţa până la 15 decembrie inclusiv);
 
·         Determinarea venitului anual pentru veniturile din activităţi agricole numai pe baza normelor anuale de venit şi eliminarea modalităţii de determinare a venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate în partidă simplă;
 
·         Determinarea venitului net anual în sistem real pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură potrivit regulilor de impunere proprii veniturilor din activităţi independente;
 
·         Precizarea veniturilor neimpozabile din cadrul categoriei;
 
·         Stabilirea nivelului normelor de venit pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie 2013 şi până la sfârşitul anului fiscal; din anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii;
 
Normele de venit în agricultură
 
Dacă pentru cereale era stabilită o normă de venit anual de 449 de lei pentru suprafeţe de 2-50 hectare şi de 395 de lei pentru cele care depăşesc 50 de hectare, în ordonanţa aprobată a fost trecută norma de venit de 449 de lei pentru toate suprafeţele care depăşesc 2 hectare.
 
Normele de venit aprobate sunt de 458 lei pentru plante oleaginoase (peste 2 hectare), 3.488 lei pentru cartofi (peste 2 hectare), 697 lei pentru sfeclă de zahăr (peste 2 hectare), 1.483 lei pentru hamei (peste 2 hectare fiecare), 4.709 lei pentru pomi (peste 1,5 hectare), 801 lei pentru leguminoase pentru boabe (1,5 hectare fiecare), 1.060 lei - tutun (peste 1 hectar), 4.001 lei - legume în câmp (peste 0,5 hectare), 1.385 lei – viţă-de-vie (peste 0,5 hectare fiecare), 11.773 - flori şi plante ornamentale (peste 0,3 hectare) şi 8.033 lei - legume în spaţii protejate (peste 0,2 hectare).
 
În cazul animalelor, normele de venit erau stabilite în felul următor: pentru vaci şi bivoliţe - 453 lei pentru peste 2 capete; ovine şi caprine - 23 lei la 10-50 capete şi 65 lei la peste 50 de capete; porci - 56 lei la 6-10 capete şi 177 lei la peste 10 capete; albine - 70 lei la 50-100 familii şi 98 lei la peste 100 familii; păsări de curte - 3 lei la 100-500 capete şi 2 lei la peste 500 capete.
 
Accize
 
·         Creşterea nivelului accizelor pentru bere de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato. Pentru berea realizată de micii producători, acciza creşte de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato;
 
·         Corelarea cotelor de accize pentru bere şi băuturi fermentate, altele decât bere şi vin, cu conţinutul de alcool şi procesul de producţie;
 
·         Pentru berea la care ponderea gradelor Plato provenite din malţ, cereale malţificabile şi/sau nemalţificabile este mai mică de 30%, se va percepe o acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs. La băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut (100%) provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50% se va percepe o acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs;
 
·         Devansarea cu trei luni a calendarului de creştere a nivelului accizei totale la ţigarete, de la 1 iulie la 1 aprilie;
 
·         Diminuarea tentaţiei de a utiliza alcoolul etilic scutit de la plata accizelor pentru obţinerea băuturilor alcoolice, deci evitarea plăţii acestui impozit prin sancţionarea acestei fapte cu amendă contravenţională cuprinsă între 20.000 lei şi 100.000 lei;
 
TVA
 
·         În cazul bunurilor furate, se prevede obligativitatea ajustării TVA la momentul constatării lipsei în gestiune; se introduc prevederi noi care permit anularea ajustării taxei în cazul dovedirii acestuia prin hotărâre judecătorească definitivă, conform recomandărilor Ministerului Justiţiei;
 
·         Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului, baza de impozitare este considerată valoarea de piaţă în situaţiile prevăzute de directiva europeană;
 
·         Se includ în Codul fiscal, la recomandarea Ministerului Justiţiei, prevederi din care să rezulte că în cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică;
 
·         Se introduce posibilitatea depunerii unei declaraţii de către persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA;
 
·         Se stabileşte regimul pe care trebuie să-l aplice beneficiarii operaţiunilor realizate de persoanele obligate să intre în sistemul TVA la încasare sau să părăsească sistemul;
 
·         Crearea cadrului legal pentru radierea din Registrul operatorilor intracomunitari a persoanelor impozabile care nu prezintă certificatele de cazier judiciar ale noilor administratori şi/sau asociaţi.
 
Contribuţii sociale
 
·         Lărgirea sferei veniturilor asupra cărora se datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate cu:
 
1.      - veniturile realizate de persoanele fizice din cultura plantelor, de pe suprafeţele de teren situate peste limita care asigură necesităţile de trai ale unei familii;
 
2.      - veniturile realizate din creşterea şi valorificarea în stare naturală a animalelor şi a produselor de origine animală;
 
3.      - veniturile obţinute din silvicultură şi piscicultură.
 
·         Se reglementează obligativitatea depunerii declaraţiei (D112) şi a plăţii contribuţilor sociale obligatorii în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din salarii de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa regulamentelor UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială sau din state cu care România nu are încheiate acorduri ori convenţii în domeniul securităţii sociale;
 
·         Includerea în baza de calcul a contribuţiilor sociale a indemnizaţiilor primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul stabilit prin hotărâre de guvern pentru personalul din instituţiile publice, la nivelul tuturor angajaţilor.

În premieră, de la 1 februarie vor fi taxaţi toţi micii fermieri care au mai mult de două hectare de teren arabil sau mai mult de trei vaci şi şase porci în gospodărie.