Publicat: 9 Octombrie, 2012 - 20:34
Presedintele CA al TVR, Claudiu Saftoiu, nu a putut fi validat din lipsa de cvorum

  Parlamentul României a numit, Marţi, 9 Octombrie, prin vot secret cu bile (258 voturi pentru, 9 împotrivă) Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Au fost validaţi de Parlament ca membri titulari ai CA al SRTV Radu Carp şi Adriana Silvia Meseşan (propunerea Grupurilor parlamentare ale PD-L), Claudiu Brânzan şi Cristian Niţulescu (propunerea Grupurilor parlamentare ale PSD), Claudiu Săftoiu şi Lucia Hossu-Longin (propunerea Grupurilor parlamentare ale PNL), Nagy Zoltan Levente (propunerea Grupurilor parlamentare ale UDMR), Nicoleta Nicolicea (propunerea Grupurilor parlamentare ale progresiste), Romina Surugiu (propunerea instituţiei prezidenţiale), Gabriel Tufeanu (propunerea Guvernului României), Valentin Nicolau şi Sorin Burtea (propunerea angajaţilor Televiziunii Române) şi Raico Cornea (propunerea din partea minorităţilor naţionale).

 Au fost, de asemenea, numiţi şi membrii supleanţi după cum urmează: Ion Lucian Catrina, Paul Călin Botez, Luminiţa Violeta Ristea, Vasile Arhire, Dida Drăgan, Daniela Bârsan, Rostaş Peter Istvan, Mihai Rădulescu, Ioana Popescu şi Andreea Ghiţă.

 Membrii titulari şi supleanţi au depus jurământul de credinţă în faţa Camerelor reunite.

 Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTV, nominalizat în persoana domnului Claudiu Săftoiu, nu a putut fi validat de Parlament prin vot, din cauza lipsei cvorumului.

  Dinu Zamfirescu a fost nominalizat de către Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat ca membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pentru un mandat de şase ani (vot nominal, 267 voturi pentru).

 Cele două Camere ale Parlamentului au operat modificări în cadrul Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, cât şi în componenţa nominală a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Serbia.