Publicat: 19 Octombrie, 2020 - 19:53
Share

 Nu pot să încep aceste însemnări despre abjectul proces de intenție înscenat distinsului universitar și medic Alexandru Rafila de către niște auto-proclamați puritani politico ideologici, decât reluând întrebarea care dă titlul și rezumă ideea excelentului articol al lui Sorin Roșca Stănescu. Articol care m-a determinat să îmi spun opinia în legătură cu acest subiect:,,Cine sunt eu să-l judec pe Alexandru Rafila?’’ Cu alte cuvinte, în temeiul căror calități am dreptul să îi cer socoteală cuiva- în cazul de față doctorului Alexandru Rafila- să răspundă sau, mai grav, să plătească pentru că a ascuns opiniei publice o anumită pată neagră din CV?

 La prima vedere, răspunsul este foarte simplu:pentru că sunt cetățean român cu drept de vot și am tot dreptul să știu cine sunt candidații aflați pe lista partidelor înscrise în competiție electorală și care, probabil pe 6 decembrie, îmi vor cere să îi aleg pentru a accede în noul Legislativ al țării.

 Asta numai la prima abordare, pentru că, așa cum s-a văzut și după cum vedem și acum, în spațiul public există anumite persoane care, de la sine putere sau cu însărcinări speciale primite din alte părți,abuzează de acest drept, reinventând practicile defunctelor servicii de cadre și impunând ca pe sub furcile lor caudine să treacă numai acele persoane care nu aparțin entităților politice sau așa-zisei societăți civile, la care ei sunt arondați. Am făcut, în mod intenționat, trimitere la această situație pentru că ea ne aduce aminte de antagonismul ireconciliabil pe care l-a instituit Lenin atunci când a declarat ,,cine nu este cu noi, e împotriva noastră!’’

 Firește, nu pot contesta că fiecare dintre cei care doresc să primească votul cetățeanului pentru a ocupa o demnitate publică este dator să ofere opiniei publice toate datele edificatoare asupra persoanei sale. Cu bunele și cu relele. De unde, însă, nu pot trage și concluzia că doctorul Alexandru Rafila era obligat să facă referire la faptul că, într-o anumită perioadă, tatăl său a făcut parte din cadrele Securității. Au făcut-o, însă, alții care au socotit că este cazul să deschidă discuția. Dar când anume?  Au făcut-o exact atunci când s-a comunicat , în mod public, faptul că domnia sa se află pe lista candidaților PSD. De unde și întrebarea, de elementar bun simț: Ar mai fi fost Alexandru Rafila pus la zid dacă-ar fi aflat  pe lista aspiranților la un loc în viitorul parlament al României din partea PNL? Teamă îmi este că nu erau mari șanse să se întâmple așa ceva.

  Avansez această suspiciune rezonabilă pornind de la faptul că, așa cum am putut constata în mai multe rânduri, detașamentul de puritani cu țintă fixă - și îi am în vedere nu doar pe cei din arealul PNL ci și pe alți comilitanți - evită să se uite și în propria ogradă. Ba încă, atunci când se dovedește că sunt în același areal cu persoane care au serioase bube la dosar, sar ca arși să le găsească circumstanțe atenuante. Caz-emblematic fiind cel a lui Mihai Șora,fost colaborator apropiat al Anei Pauker, acum GDS-isit de frunte și ,,anti-ciuma roșie’’ cât cuprinde. Mihai Șora fiind, însă, o persoană despre care s-a discutat cu cărțile pe masă, dar galeria este mult mai cuprinzătoare. Aici întâlnindu-l, de pildă, pe un actor de excepție, care, la Revoluție, făcea mare paradă anti-comunistă folosindu-se de suluri de hârtie igienică, uitând să ne mai spună că distinsul dumnisale tată socru a fost cadru de bază al Securității. Asta ca să nu mai vorbim prea mult despre neîmblânzita Mona Muscă, prinsă și ea cu mâța în sac pe motiv de colaborare cu organele de coerciție și de represiune în slujba partidului-stat.

 Să revenim, însă, la cazul profesorului Alexandru Rafila. Caz care se complică serios după ce domnia sa a demonstrat că părintele său cel incriminat a fost scos din cadrele Securității înainte ca domnia sa să vadă lumina zilei. Așa încât, după cum iarăși a demonstrat profesorul Alexandru Rafila, nu doar că nu a avut de profitat de pe urma funcției și gradului tatălui, ba a avut de pătimit zdravăn ani întregi după. Împrejurare de care, cu siguranță, alții ar fi făcut mare caz, cerând să fie declarați victime ale opresiunii comuniste. Ceea ce nu a făcut și profesorul Alexandru Rafila.

 Cam asta aș fi avut de comentat în legătură cu sinistra mascaradă justițiară înscenată profesorului Alexandru Rafila. Profesor universitar și medic de renume. Iar dacă tot am făcut mențiune expresă la profesiunea domniei sale, dați-mi voie să închei amintindu-vă că, tot din pepiniera de cadre a PNL-ului cu ochii pe dosarele pătate ale adversarilor politici provine și tânăra candidată la un fotoliu de parlamentar, Mara Mareș. Care, prin luna februarie a acestui an, pe când dădea în clocot o altă înscenare politicianistă care viza tot o personalitate marcată a lumii medicale românești, pe profesorul Mircea Beuran, nu a avut nici-o reținere să pună următoarea întrebare în care cinismul face casă bună cu nerușinarea:,,Este dovedit că dl Beuran salva vieți?’’

                                                           

Topic: 

Format: