28 septembrie 2021

Noutăţi de top în dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi medicale, prezentate la PDI 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cea de-a X-a ediţie a Primăverii Dermatologice Ieşene (PDI), derulată la Iaşi, a fost un adevărat regal ştiinţific şi medical. Manifestarea naţională cu participare internaţională a reunit peste 2.000 de participanţi, care au urmărit cu interes sporit cele peste 150 de cursuri, work-shopuri, prelegeri şi simpozioane oferite de peste 100 de lectori naţionali şi internaţionali.

Acest proiect îndrăzneţ şi vizionar, lansat în 2012 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, a prins aripi şi s-a transformat, cu fiecare an care a trecut, într-un eveniment naţional interdisciplinar, cu o consistentă participare internaţională, elitist şi foarte apreciat de către lectori, deopotrivă cu participanţii şi cu partenerii din industria farmaceutică. „Pentru toate aceste lucruri minunate mulţumim tuturor acelora care ne-au susţinut şi ne-au ajutat să construim o conferinţă de referinţă pentru dermatologia şi medicina românească. PDI a construit punţi elitiste între medici, farmacişti şi partenerii din industria farmaceutică, care au contribuit în fiecare an la diseminarea celor mai noi tratamente dermatologice, ce au ca şi obiectiv fundamental binele pacienţilor noştri. PDI este o punte între generaţii, studenţii şi rezidenţii intrând în fiecare an în dialog armonios şi constructiv cu cei pe care ei şi i-au ales drept model profesional: profesorii universitari, medicii practicieni şi cercetătorii ştiinţifici. PDI a adus an de an cercetarea ştiinţifică din laboratoare pe scena conferinţei şi apoi, prin medicii curanţi, la pacienţi.”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, fondatorul PDI şi co-preşedinte al manifestării.

PDI a câştigat notorietate graţie nivelului ştiinţific foarte înalt al cursurilor, workshop-urilor şi prelegerilor care s-au derulat an de an. PDI a creat o punte între specialităţi, implementând puternic conceptul de interdisciplinaritate în medicina românească. A adus în lumina reflectoarelor cele mai respectate voci, nu doar ale dermatologiei româneşti, ci şi ale multor alte specialităţi medicale: imunologie, chirurgie vasculară, alergologie, medicină internă, cardiologie, anatomie patologică, pediatrie, oftalmologie, farmacologie, chirurgie plastică etc. Invitaţii de onoare din ţară şi din străinătate ai PDI au contribuit strategic la creşterea notorietăţii evenimentului, dar şi a şcolii româneşti de medicină şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, cea care, prin conducerea sa, prin colectivul de cadre didactice care au ales să fie lectori ai PDI, prin studenţii şi rezidenţii participanţi au susţinut evenimentul încă de la prima sa ediţie.

Şi în acest an şcoala ieşeană de dermatologie a oferit un program ştiinţific dens, elitist şi plin de actualităţi dermatologice de graniţă. Temele propuse au fost de interes major pentru pacient: patologia tumorală dermatologică, psoriazisul, dermatita atopică, chirurgia dermatologică, update-ul în cercetarea ştiinţifică dermatologică, terapiile inovatoare etc.

Un loc aparte l-au ocupat cele două sesiuni legate de patologia dermatologică şi generală indusă de noul SARS-CoV2 şi de vaccinurile dezvoltate în acest context. Cursurile şi dezbaterile incluse pe agenda PDI au avut teme de larg interes cum ar fi „Noi repere terapeutice în dermatologie”, „Implementarea cercetării ştiinţifice în practica dermatologică”, „Updates în alergii şi în dermatita atopică”, „Terapii inovatoare pentru psoriazis”, „Bolile dermatologice: un puzzle la graniţa cu alte specialitaţi medicale”, „Pandemia cu SARS COV2 – o provocare actuală a lumii medicale”, „boala psoriazica: orizonturi interdisciplinare”, „Focus în neoplaziile cutanate”, „Heterogenitatea în dermatologie: o provocare continuă în practica medicală”, „Noutăţi în boala venoasă cronică” etc.

S-a discutat foarte mult şi despre importanţa dermatologiei, care câştigă tot mai mult teren între specialităţile medicale, fiindu-i recunoscută importanţa în tratamentul multor afecţiuni, după cum a precizat şi acad. prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie şi preşedinte de onoare ale PDI 2021.

„Trebuie pornit de la bază, de la educaţie, care începe din studenţie. Noi lucrăm temeinic cu studenţii, cu rezidenţii la fel. Este important să-i cooptăm alături de noi. Societatea Română de Dermatologie este singura din ţară care face o ReziDerma. Mai exact, cu sprijinul financiar al societăţii, sunt aduşi rezidenţi în câte un oraş din ţară şi am marea bucurie să spun că a început cu Iaşul. Este foarte important să aduni 200 de rezidenţi şi să faci un congres doar pentru ei. Asta înţeleg eu prin a pune umărul la bază – să fim alături de studenţi, rezidenţi, să-i cooptăm, să-i co-interesăm şi să facem tot felul de pregătiri de acest gen. Mai departe, evident că trebuie să lucrăm cu toţi colegii din ţară.

Sunt zone mai puţin favorizate în România unde dermatologii şi nu numai, să spunem că şi medicii de familie, au un acces mai redus la surse de informare, la congrese, simpozioane, workshopuri. Ei bine, şi aici trebuie să punem umărul şi iată că PDI face acest lucru, prin această interfaţă cu toate aceste specialităţi”, a apreciat prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu.

Ca la fiecare ediţie, tot ceea ce este nou şi valoros în dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi medicale a fost prezentat, în avanpremieră, la PDI 2021, la fel ca şi cele mai noi tratamente şi produse farmaceutice, prezentate de companiile de profil. La fel ca şi în anii anteriori, lucrările prezentate au fost reunite într-un volum de înaltă ţinută academică şi ştiinţtifică, intitulat „Update în patologia dermatologică de graniţă în pandemia cu COVID-19”. Volumul a apărut sub redacţia prof. univ. dr. Daciana Elena Branişteanu, şi a fost publicat la Editura „Grigore T. Popa” UMF Iaşi.

Numărul mare al specialităţilor a dovedit necesitatea unei astfel de manifestări care încă de la început a avut girul multor societăţi medicale de renume (Societatea Franceză de Dermatologie, Societatea Franceză de Flebologie, Societatea Internaţională de Dermatologie, Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, Societatea Română de Dermatologie, Societatea de Imunologie şi Alergologie Clinică, Societatea de Chirurgie Vasculară), al Colegiului Medicilor şi al universităţilor de medicină şi farmacie din toată ţara. „Toate societăţile care participă la organizarea unei manifestări ştiinţifice, a unui congres, a unei conferinţe sau orice eveniment medical au un aport important. Pe lângă interacţiunea directă cu organizatorii şi cu manifestarea ce va avea loc, interacţionează şi între ele şi atunci cu cât colaborăm cu mai mulţi parteneri externi, cu atât este mai benefic pentru universitate. Acest lucru este valabil în toate manifestările ştiinţifice – conferinţe, congrese cu diverse alte profiluri – chirurgie, medicină internă, oftalmologie, orice altă specialitate, la care participă şi societăţi din întreaga lume, mai ales din Europa. Să nu uităm că în Iaşi avem prima societate cu profil medical din ţară. Este vorba despre Societatea de Medici şi Naturalişti, înfiinţată în 1833”, a punctat şi rectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Ediţia din acest an a fost organizată sub egida Universităţii de Medicină şu Farmacie „Grigore T. Popa”, a Societăţii de Medici şi Naturalişti, a Spitalului CF Iaşi, a Colegiului Medicilor şi Colegiului Farmaciştilor. PDI 2021 i-a avut ca preşedinţi de onoare pe prof. dr. Andrew Nicolaides (Marea Britanie), prof. dr. Torello Lotti (Italia), prof. dr. Niazi Khursow (SUA), prof. dr. Viorel Scripcariu (rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa Iaşi), prof. dr. Călin Giurcăneanu (preşedintele Societăţii Române de Dermatologie, Bucureşti) şi prof. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (decanul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Grigore T. P