Publicat: 28 Mai, 2012 - 13:52

Companiile membre ale Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cele ale Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au anunţat luni că nu s-a ajuns la o soluţie în privinţa suspendării taxei clawback pe primul trimestru.

'Criza actuală este consecinţa tergiversărilor permanente din ultimii doi ani şi jumătate în corectarea taxelor de clawback emise prin Ordonanţă de Urgenţă în anul 2009 şi 2011, precum şi a ignorării multiplelor iniţiative ale parlamentului de a preveni o criză în asigurarea tratamentului pacienţilor cu medicamente', a declarat Sorin Popescu, reprezentantul ARPIM.

"În acest moment, este de datoria noastră să semnalăm iminenţa unei crize fără precedent şi este responsabilitatea statului de a rezolva această criză generată şi agravată pe parcursul ultimilor ani. Producătorii internaţionali doresc să sprijine şi pe viitor Guvernul pentru menţinerea medicamentelor pe piaţă, însă cer soluţii de acoperire a deficitului bugetar al fondului de sănătate şi o schimbare radicală a principiilor taxei de clawback, astfel încât ea să reprezinte un control echitabil al pieţei şi nu unul de blocare al acesteia. Condiţiile actuale ale taxei elimină orice garanţie că membrii noştri vor putea menţine activitatea la acelaşi nivel de implicare în România", a adăugat Regis Lhomme, preşedintele ARPIM.

Situația neclară ar putea cauza retragerea unor producători de pe piaţă şi închiderea unor unităţi de producţie. Totuși, cel mai mult ar avea de pierdut pacienții a căror sănătate este în pericol.