Publicat: 7 August, 2016 - 12:50

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă — (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflați în vacanță la malul mării sunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.

Evenimentul, componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România și Radio Constanța, în perioada 11 — 15 august 2016 în Piațeta Perla din Mamaia. Zilnic, între orele 15.00 și 23.00, o mare de cărți și un program dens și variat de evenimente îi așteaptă pe turiști și pe constănțenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi, 11 august, la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii speciale, organizate de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat Constanța. La GAUDEAMUS Litoral 2016, cărțile vin pe mare ! În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, nouă veliere vor aduce la țărm cărți-simbol pe care actorii de la Teatrul de Stat, îmbrăcați în costume de epocă, le vor prelua și le vor aduce la pavilionul GAUDEAMUS din Piațeta Perla.

Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul prof. Univ. Dr. Angelo Mitchievici, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța.

Mai multe detalii despre Târgul GAUDEAMUS Litoral 2016 sunt disponibile în comunicatul atasat si pe site-ul www.gaudeamus.ro. Persoane de contact: Cornelia Scarlat (tel: 0745 109 648, e-mail: cornelia@gaudeamus.ro) și Anca Badea (țel: 0740 121 173, e-mail: anca@gaudeamus.ro).

Radio România

Târgul Internațional GAUDEAMUS