18 octombrie 2021

Numărul sacrificărilor la bovine, porcine şi păsări a scăzut

sliced raw pork meat with rosemary isolated on white background. Top view. Flat lay.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Numărul sacrificărilor a crescut la ovine şi caprine, iar la bovine, porcine şi păsări a scăzut, în mai, comparativ cu aceeaşi lună din 2020, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), vineri.

Conform datelor INS, greutatea în carcasă a crescut la ovine şi caprine şi la păsări, iar la bovine şi la porcine a scăzut, în mai 2021, faţă de mai 2020.

În luna mai 2021, faţă de luna aprilie 2021, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au scăzut la toate speciile de animale şi păsări. Astfel, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 13,5%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 11,5%, faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la aprilie numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 11,8%, iar greutatea în carcasă cu 10,9%.

La specia porcine, în luna mai s-au sacrificat cu 6,4% mai puţine animale, iar producţia de carne de porc consemnată a fost cu 4,7% mai mică faţă de mai 2020. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au scăzut cu 7,3%, iar producţia de carne de porc a fost cu 5,4% mai mică.

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată o creştere cu 51,4% faţă de mai 2020, greutatea în carcasă fiind cu 32,9% mai mare. Comparativ cu luna anterioară, sacrificările au coborât cu 87,4%, iar greutatea în carcasă cu 87,1%.

Potrivit datelor INS, sacrificările de păsări au scăzut cu 2,1% şi producţia de carne a crescut cu 5,6% faţă de mai 2020, în timp ce, raportat la luna precedentă, au scăzut cu 2,1%, respectiv cu 1,9%.

Greutatea medie în carcasă consemnată în luna mai 2021 a fost de 168,2 kilograme la bovine, 94,8 kilograme la porcine, 10 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.