Publicat: 20 Septembrie, 2019 - 19:45

O asociație de firme IT din România a fost selectată pe „lista scurtă” a Premiilor promotorilor întreprinderilor europene (EEPA) 2019, a informat Comisia Europeanp într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Asociatia Română pentru Industria Electronică și Software (ARIES) s-a calificat astfel în finala care va avea loc la Helsinki, în luna noiembrie 2019, la categoria „Susținerea internaționalizării afacerilor” din cadrul EEPA.

ARIES a fost selectată pe „lista scurtă” pentru activitatea sa de a face „inovața românească high tech competitivă în toată lumea”.

Finalista din România se va bate în finala de la Helsinki cu candidatele din Belgia (proiectul Crossroads2) și Suedia (HealthTech Nordic).

Interesant este că în aceeași categorie nu s-a calificat în finală un proiect celebru la nivel mondial: E-residency, cunoscut în toată lumea pentru că oferă așa-numita rezidență electronică în Estonia antreprenorilor de pe tot Globul.

Premiile promotorilor întreprinderilor europene sunt organizate cu susținerea Comisiei Europene și a statului care deține președinția rotativă a Consiliului UE, în acest caz Finlanda. Candidații provin din cele 28 de țări UE plus state partenere.