Publicat: 8 Mai, 2013 - 13:55
Share

Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului - show-ul în premieră în România al lui Andrea Bocelli - a stârnit un interes aprins printre iubitorii de muzică. Biletele de la categoria V (250 de lei) fiind deja epuizate, conform organizatorilor.

Cele mai scumpe bilete (cele de 1400 de lei) vor fi şi ele epuizate în curând. În prezent se mai găsesc bilete la următoarele categorii: Categoria VIP (1400 lei), Categoria I (900 lei), Categoria II (750 lei), Categoria III (550 lei), Categoria IV (350 lei), Zona în Picioare/fără loc (150 lei).

Pe 25 Mai, la Romexpo Bucureşti, românii se vor bucura de vocea celui mai iubit tenor din lume. Acesta va fi însoţit de invitaţii săi speciali: soprana Angela Gheorghiu, soprana Paola Sanguinetti, dirijorul Marcello Rota, grupul DIV4S, grupul CARisMA, Cezar Ouatu, Corul Radio şi Orchestra Naţională Radio.
      
Cei care doresc să achiziţioneze bilete se pot adresa urmatoarelor magazine: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria,  Magazinele Flanco, Librariile Adevarul, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, eventim.ro si andreabocelli.com/ticket.

Concertul ANDREA BOCELLI va avea loc pe 25 Mai, la Romexpo Bucureşti, sub patronajul Ambasadei Italiei. Organizatori: Project Events, European Event Service, Pentagon Music Management.


Autor: Călin Angheluţă