Publicat: 14 Mai, 2019 - 17:43

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, se va afla miercuri, 15 mai, într-o vizită de lucru în județul Arad.

Demnitarul va fi însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, și de directorul RNP ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu.

Începând cu ora 9.00, delegația se va deplasa în zona Sâmbăteni, unde va inspecta lucrarea hidrotehnică „Refacere și protecție dig mal drept Păuliș Sâmbăteni”– realizată din surse proprii ale Administrației Bazinale de Apă Mureș. De la ora 10.00, se prezintă Proiectul „ForMureș, îmbunătățirea managementului riscului la inundații pe râul Mureș în zona transfrontalieră”, iar de la ora 10.45 delegația va efectua o vizită în Parcul Natural „Lunca Mureșului”.

De la ora 11.45, la Instituția Prefectului județului Arad – Sala Rotundă, vor fi prezentate lucrările hidrotehnice finanțate prin Bugetul de Stat și surse proprii ale Ministerului Apelor și Pădurilor și ale Administrației Naționale „Apele Române”, evenimentul fiind urmat de o  conferință de presă. De la ora 13.00, tot la sediul Prefecturii Arad, ministrul va participa la o ședință de lucru cu autoritățile publice județene și locale.

Vizita de lucru a ministrului Ioan Deneș se va încheia cu inspectarea lucrării de investiții „Amenajare Valea Sighișoara, jud. Arad – etapa II”, care se va desfășura începând cu ora 16.00, în localitatea Brazii.

Tag-uri Nume: