21 ianuarie 2022

O dreaptă reașezare în Istoria României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Seceta de personalități în mai toate științele și în artele care formează cultura română de azi este compensată de performanțe neașteptate. Cînd circul a devenit un mod de a fi și cînd agenda publică este făcută din subiecte minore și de actori lipsiți de vocație, continuă să apară lucrări fundamentale și să confirme nume care ne îndreptățesc speranțele. În fața unor asemenea reușite, sentimentele noastre devin nespus de tonice. Mai are un viitor cultura română.

Contribuțiile la cultura națională se adaugă, cel mai adesea,  pe tăcute. Bunăoară,mă gîndesc la istorie.O generație de aur în domeniul istoriei s-a retras sau este pe cale de a se retrage definitiv. Numele cercetătorilor aureolați de studii faimoase sunt tot mai rare în calendarul editorial. Exact cînd aparițiile editoriale nu mai sunt un eveniment național,doi istorici au ieșit în puținele librării ale țării noastre cu două lucrări fundamentale. Este vorba despre cele cinci volume dedicate Regelui Carol al II-lea, o lucrare monumentală semnată de Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș, și de primele cărți de istorie contemporană dedicate una Elenei Ceaușescu (Tovarășa, Editura Corint) și cealaltă lui Nicolae Ceaușescu (aceeași editură Corint), semnate de Lavinia Betea. Aceste apariții marchează un an editorial în materie de istoriografie și reprezintă un mare semn pentru speranțele noastre legate de calitatea cercetării, de metodele de lucru într-un domeniu care este, adeseori, invadat de un amatorism și de așa numitele lucrări „de popularizare”.

O monografie copleșitoare – „Carol al II-lea al României. Un rege controversat”

În rîndurile de față, mi-am propus să mă opresc asupra unei cărți monumentale, în 5 volume „Carol al II-lea al României Un rege controversat“, apărută la Magic Print din Onești în 5 volume însumînd peste 2.500 de pagini.

Istoricul Narcis Dorin Ion este deja o personalitate unică în domeniul istoriografiei românești. De numele său se leagă lucrări importante dedicate capetelor încoronate ale României precum și interviuri cu istoricii de seamă ai României (Dan Berindei, Dinu C. Giurăscu, Răzvan Theodorescu). Mai multe expoziții coordonate de el la Muzeul Național Peleș au avut pe post de cataloage lucrări care pot fi socotite contribuții importante în domeniu. Este vorba despre cataloagele expozițiilor dedicate artelor focului (sticlă, porțelan), despre argintăria și despre mobilierul aflate în saloanele și tezaurul Muzeului Național Peleș. Nu poate fi omisă nici solida sa contribuție la istoria Brătienilor, Florica-Vatra Brătienilor, un volum apărut la inaugurarea Muzeului de la Florica. La puțină vreme după apariția cărții dedicată Regelui Carol al II-lea al României dr. Narcis Dorin Ion a marcat centenarul Regelui Mihai I al României cu un volum dedicat perioadelor de domnie a acestuia, unul dintre cele mai frumoase antologii de imagini dedicate Regelui Mihai I al României.

Revin la cele cinci volume dedicate Regelui Carol al II-ea al României. Nu întîmplător cartea are pe copertă această precizare menită a-l apăra pe autor de tot felul de acuzații și minimalizări. Carol al II-lea a fost un rege controversat în mult mai mică măsură în timpul vieții sale. În anii comunismului, a fost chiar caricaturizat,  iar după 1990, din cauza perspectivelor diferite existente în familia regală, a fost evitat sau tratat ca un subiect secundar. Astfel, personalitatea Regelui Carol al II-lea a rămas undeva în umbra vremurilor, într-un halou de umbre și lumini, totul jucat în funcție de perioadă și de interlocutor.

Lucrarea lui Narcis Dorin Ion este un pariu istoriografic. Reunește o muncă de cîteva decenii. Ea a început din studenție, cu migaleală, la editarea însemnărilor zilnice ale Regelui Carol al Doilea, însemnări apărute sub titlul ”Între datorie și pasiune” vol 1-6, (Editura Curtea Veche,1995-2003) într-o ediție îngrijită de Marcel Dumitru Ciucă, secondat de Narcis Dorin Ion. Au urmat anii de muncă la Muzeul Bran și la Muzeul Național Peleș, cînd cărțile și albumele directorului au devenit bibliografie obligatorie pentru cei care vor să cunoască regalitatea românească. Narcis Dorin Ion a strîns document după document, din țară, din străinătate, din arhive și din corespondențe și colecții private, pregătind această lucrare monumentală, menită a cîntări cu mijloacele științelor istorice și pe bază de documente epoca acestui Rege român, expediată de mulți în cuvinte peiorative.

Cele cinci volume dedicate lui Carol al II-lea alcătuiesc o lucrare monumentală, cum puține avem în istoriografia noastră. În fapt, Narcis Dorin Ion se ambiționează să contureze o imagine completă a domniei, chiar a Casei Regale a României, și izbutește să reliefeze un peisaj fidel al societății și al României în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meritul cărții este că dimensiunile și arhitectura unei construcții intelectuale solide (bazată numai pe documente) repun în drepturi și păcate personalitatea unui rege unic în felul său. Vorba academicianului Răzvan Theodorescu, cel care în prefața cărții avea să scrie:

”De la generali la coafeze, de la familiarii grădinilor de mahala la cei ai barurilor cosmopolite, de la bancheri și industriași cu opulente vile „florentine” la intelectualii subțiri prizînd gestul de autoritate și mecenat, de la tinerii malagambiști la mic burghezii cu cheag din „locuințele ieftine”, Carol Al Doilea a fost – într-o vreme a naționalismului ascendent –  un rege național. Cronologic, de altminteri, după el au început-în istoria României deopotrivă-platitudinea și dezastrul”.

Nici istoricul și nici cultura română nu pot trece peste anii lui Carol al II-lea, cu adevărat o epocă de mare dezvoltare a economiei, a culturii române, a urbansimului, de mare înflorire a Bucureștilor, deveniți un reper al Europei de Est. Instituțiile aveau clădiri, aere și reguli de Europa, iar elitele se vor fi conectat la cele mai importante curente ale culturii. Cine are norocul să poată zăbovi pe paginile celor cinci volume scrise de dr. Narcis Dorin Ion nu poate să nu rămînă impresionat de cum arătau țara, Bucureștii, de cum se prezentau guvernanții și industriașii în acel deceniu de aur al țări noastre. O fi scăpat Carol al II-lea hățurile și moraliștii nu l-au iertat. Dar a fost și s-a purtat ca un rege român, fiind în realitate un conducător luminat cu porniri autoritare. Avea idei de modernizare, a susținut proiecte și s-a ținut de ele pînă le-a văzut în picioare. Poate că de la Carol I (și el, subiectul unei lucrări monumentale, în două volume, scrise de același Narcis Dorin Ion), de la Ferdinand Întregitorul și de la vremea lui Carol al II-lea, poporul român să fi prins dragul și nevoia de un tătuc. Pe un asemenea fond a crescut poate și mitul lui Nicolae Ceaușescu și s-au cățărat, mai apoi, președinții. Aceștia, fără să facă mare brînză, au profitat doar de model.

Parcurgînd, fie și în fugă, aceste pagini despre o epocă de înflorire românească nu poți să nu fugi cu gîndul la politicienii de acum, la micimea lor și la lipsa lor de orizont. Cei din vremea lui Carol al II-lea arătau ca niște patrioți, ca niște domni adevărați, în vreme ce ai noștri contemporani, oricît de spilcuiți și de înstăriți ar fi, tot nu depășesc imaginea de cioflingari aduși de vînt.

Nu întîmplător Gala Galaction avea să-i dedice traducerea Bibliei sale numind-o „Biblia Regele Carol II”, iar ceilalți scriitori români, de la Ion Agîrbiceanu, Ion Minulescu, Ion Pillat, la Tudor Arghezi și Liviu Rebreanu,  aveau să-l gratuleze cu rînduri memorabile. Iată,de exemplu, catrenul dedicat de Tudor Arghezi :

”Ca să-nțeleg mai bine cum de putură trece/

Atăt de iute anii aceștia, singuri, zece/

Am întrebat condeiul și mi-a răspuns hîrtia?

Că timpul se măsoară la Rege cu vecia.”

Această lucrare monumentală a lui Narcis Dorin Ion ar trebui așezată în holurile tuturor bibliotecilor din țară și ale universităților noastre de frunte sau caricaturale. Răsfoind-o, cei tineri ar putea realiza ce a fost „țara asta” (cum zic și netoții de politicieni!) și de ce afirmația lor că „nu se poate face nimic!” este în cele din urmă fructul neghiobiei.