27 iunie 2022

O nouă acțiune a social-democraților ieșeni în cadrul campaniei „România Verde”!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Social-democrații ieșeni au participat astăzi la o nouă acțiune de plantare de puieți în județul Iași. După cele organizate la Răducăneni, Hîrlău și în municipiul Iași, tinerii și seniorii social-democrați au plantat peste 2000 puieți de salcâm la Țuțora, în apropierea Depozitului Ecologic de Deșeuri. Inițiativa a aparținut primarului comunei, Cristinel Albu.
Au răspuns invitației, senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași, prefectul Bogdan Cojocaru, consilieri județeni și municipali, colegi din Țuțora, municipiul Iași, dar și din comunitățile învecinate.


„Mă bucură faptul că și astăzi am reușit să ne mobilizăm foarte bine. Felicitări tuturor participanților. Acesta este rezultatul muncii din ultima perioadă când am reușit să creionăm o echipă la nivelul întregii organizații. Acțiunile de plantare și împădurire sunt absolut necesare și utile pentru păstrarea unui mediu înconjurător sănătos. Mai ales aici, în zona Depozitului Ecologic de Deșeuri de la Țuțora era nevoie de o gură de oxigen. În România se taie în continuare foarte mult și orice acțiune sau campanie de împădurire merită apreciată. Pădurea este unul dintre bunurile cele mai de preț ale țării noastre. Să o prețuim!” a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.


Având în vedere schimbările de climă cu influențe dramatice asupra mediului, inițiativa la nivel național a #PSD își propune să crească gradul de implicare a cetățenilor pentru susținerea habitatelor forestiere, precum și creșterea responsabilității pentru o lume mai curată. Social-democrații își propun ca la nivel național să fie plantați peste 500.000 puieți până la sfârșitul anului.
În această perioadă se suprapun mai multe campanii naționale care au în prim plan mediul înconjurător. Campania de plantări ”Luna Pădurii” se apropie de final, în timp ce ”Curățăm România”, campanie de ecologizare, este abia la început!
Departamentul de comunicare al PSD Iași

Sursa foto: PSD Iași