13 aprilie 2021

O nouă ediţie a Programului CASA LIPATTI Open Stage

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează o nouă ediţie a Programului CASA LIPATTI Open Stage
Stagiune de Recitaluri Online dedicată muzicienilor independenţi

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită la cea de-a VIII-a Ediţie a Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune de Recitaluri dedicată muzicienilor independenţi, oferindu-vă în Premieră Online prima parte a Recitalului Extraordinar intitulat „Classic meets jazz”, susţinut de saxofonistul Nicolas Simion şi pianistul Markus Schinkel, sâmbătă, 10 aprilie 2021, la orele 19:00, pe pagina noastră de Facebook.

De-a lungul primelor şapte ediţii a acestui Program v-am propus întâlniri cu interpreţi de muzică clasică, apoi cu artişti din teatrul independent, iar începând cu această ediţie, inspiraţi de pasiunea lui Dinu Lipatti pentru improvizaţie şi muzica de jazz pe care o interpreta adeseori pentru prieteni în Salonul de muzică al Casei Lipatti, vă invităm să ascultăm împreună acest recital, un crossover între muzica clasică şi jazz.

Recitalul „Classic meets jazz” a avut loc în anul 2019 în Salonul de muzică al Casei Lipatti, în cadrul Evenimentului „Zilele Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti”, Ediţia a II-a, când cei doi artişti invitaţi au propus publicului o nouă viziune – cea a muzicii de jazz şi a improvizaţiei – asupra unor cunoscute opere muzicale scrise de compozitori clasici celebri: George Enescu, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Tomaso Albinoni, Wolfgang Amadeus Mozart.

Saxofonistul şi compozitorul Nicolas Simion s-a născut la 15 iunie 1959, în comuna Dumbrăviţa de lângă Braşov. Şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Braşov, ulterior absolvind cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti (’83). De-a lungul timpului a obţinut mai multe premii, dintre care amintim „WDR Jazz Preis 2015” (Germania) pentru improvizaţie, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru piesa „Jocul Copiilor”. Nicolas Simion s-a impus în ultimii ani drept cel mai cunoscut reprezentant de peste hotare al jazz-ului românesc, lui conferindu-i-se, de altfel, premiul pentru cel mai valoros muzician român din diaspora, premiu acordat în cadrul Galei Premiilor de Jazz pentru anul 2009.

Marcus Schinkel este un pianist german de jazz, rock keyboarder, compozitor şi aranjor. Schinkel a studiat jazz-ul şi pianisul clasic din 1988 până în 1993 la Conservatorul voor de Kunsten Arnhem (Olanda). Deşi era încă student, fondează Marcus Schinkel Trio cu bateristul Wim de Vries (The Drumbassadors) şi basul şi basistul Bas Rietmeijer. Dezvoltă o adevărată pasiune pentru compoziţiile lui Ludwig van Beethoven, muzică pe care o prelucrează, în anul 1999, în stil jazz pentru proiectul său „News from Beethoven”, la Bonn, în iar 2004 lansează CD-ul cu acelaşi nume. În 2015, trioul a prezentat programul Crossover Beethoven susţinând spectacole la Jazzfest Bonn şi la Jazzralley Dusseldorf. Pe lângă activitatea concertistică, lucrează ca pianist, compozitor şi aranjor pentru Teatrul din Bonn din 2009 până în 2015, iar din 2016 pentru Schauspiel Dusseldorf.

Programul CASA LIPATTI Open Stage fost creat în anul 2020 de pianista şi regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, din dorinţa de a promova artişti independenţi din toate generaţiile şi a-i prezenta publicului iubitor de Artă şi Cultură.