24 octombrie 2021

O nouă misiune umanitară derulată în sprijinul ţărilor care se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia Europeană, prin Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Urgenţe (ERCC) a dispus disponibilizarea unor materiale de protecţie personală din rezerva rescEU, constituită în România, pentru a fi distribuite către Republica Serbia.

Rezerva de contramăsuri medicale rescEU pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, a fost achiziţionată de către ţara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane €, semnat cu Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene – DG ECHO.

Astfel, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de autoritate naţională pentru asistenţă internaţională în domeniul protecţiei civile, va asigura în data de 09.04.2021 un transport cu 310.000 măşti de protecţie FFP 2 către Republica Serbia, în sprijinul autorităţilor, pentru combaterea efectelor pandemiei generată de Covid-19.

Transportul asistenţei se realizează cu un convoi aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Arad.

Costurile eligibile de transport vor fi rambursate în proporţie de 100% de către Comisia Europeană, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii.