25 septembrie 2022

O nouă premieră la Timişoara! Soluţii pentru problemele complexe ale ţării

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La iniţiativa unor membri ai Academiei Române, care sunt şi cadre didactice ale Universităţii Politehnica Timişoara, joi, 22 septembrie 2022, la Timişoara au fost puse bazele unui grup de lucru care să coaguleze specialişti din toate domeniile pentru formarea unei secţii de cercetare sau chiar a unui centru de cercetare, sub egida Academiei Române, într-un domeniu de avangardă – Sisteme Complexe. Specialişti din domenii variate, umaniste, tehnice, inginereşti, economice, ştiinţe teoretice şi aplicate vor lucra împreună pentru a rezolva probleme complexe ale societăţii.

Evenimentul, găzduit de Universitatea Politehnica Timişoara, a fost organizat în contextul în care, în aceeaşi zi, a avut loc Adunarea Generală a filialei Timişoara a Academiei Române în cadrul căreia a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte academicianul Dan Dubină, cadru didactic al UPT.

Constituirea grupului de lucru pentru studiul sistemelor complexe a beneficiat de girul Academiei Române, reprezentate prin acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte, şi acad. Dorel Banabic, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Tehnice, dar şi a Universităţii Politehnica Timişoara, reprezentată prin rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, prorectorul prof.univ.dr.ing. Sorin Muşuroi, dar şi cadrele didactice care sunt membri cu drepturi depline sau membri corespondenţi ai Academiei Române: Dan Dubină, Ion Boldea, Radu-Emil Precup, Ladislau Vekas, Liviu Marşavina.

Toţi cei prezenţi au apreciat că proiectul este unul extrem de ambiţios, care implică instrumente foarte sofisticate din zona IT, a matematicii, a fizicii, a transferului informaţiilor, reţelelor neuronale, algoritmi, baze de date, scalabilitate, inginerie avansată etc. Pe de altă parte, însă, poate genera soluţii la probleme deosebit de complexe într-o varietate de domenii, plecând de la oraşele inteligente, industria 4.0, sistemul educaţional, sistemul energetic naţional, dezvoltrea rurală etc.

„Avem acestă discuţie între reprezentanţi ai Academiei Române, au Universităţii Politehnica Timişoara, academicieni care sunt şi cadre didactice ale UPT despre un proiect foarte important, pe care sperăm să îl putem dezvolta în perioada următoare şi cu ajutorul colegilor care lucrează în universităţile tehnice din România, dar şi prin Academia Română. Proiectul este despre sistemele complexe, sunt teme care nu pot fi abordate decât pluri şi multidisciplinar. Există anumite antecedente, modele de mare succes, care au fost dezvoltate în Statele Unite şi cred că fiecare generaţie trebuie să abordeze teme legate de complexitate, care sunt teme reale ale vieţii societăţilor noastre, teme din domeniul tehnic, din domeniul ştiinţific fundamental, dar şi domeniile social, politic şi umanist. În seara aceasta avem o discuţie prin care vrem să clarificăm, să lămurim unde ne aflăm, ce ne propunem în viitorul mai apropiat şi mai îndepărtat şi apoi, prin intermediul Academiei Române, să organizăm un astfel de centru naţional, la Timişoara, un institut care să studieze problemele complexităţii”, a declarat acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române.

„E binevenită iniţiativa, mă bucur că particip la prima şedinţă, de constituire a grupului. E un proiect foarte ambiţios, care este mai mult decât pluridisciplinar. Problemele sunt de a reuşi să formăm, în cadrul Academiei Române, a unui grup de specialişti din domenii foarte variate, inclusiv filosofi, pentru că problema este, ca şi concept, în primul rând filosofică, matematicieni, informaticieni, care stăpânesc instrumentele cu care se operează în sisteme complexe, specialişti în teoria sistemelor, în metode de analiză stohastică a proceselor, domenii ca big data, algoritmi”, a completat acad. Dorel Banabic, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române.

Acad. Dan Dubină, preşedintele filialei timişorene a Academiei Române, s-a declarat încântat de faptul că „începem o discuţie, să vedem dacă putem coagula idei pentru a crea un grup, la iniţiativa venită din cadrul Secţiei de Ştiinţe Tehnice, dar care nu e doar tehnică, e o chestiune care e într-adevăr complexă şi care acoperă de la Univers până la corpul omenesc, natură, oraşe inteligente şi aşa mai departe. E o idee de a vedea în ce măsură, în capacităţile pe care le avem noi, un grup mai mic, care s-a reunit aici, împreună cu alţi colegi din Academiei şi nu numai, se poate coagula o secţie, poate chiar un centru de cercetare care să se ocupe, în contextul acesta, al sistemelor complexe, se problemele societăţii.”

„Ne bucură această iniţiativă. Până la urmă, Politehnica a avut întotdeauna o legătură foarte puternică cu Academia Română, iar această propunere, venită din partea zonei inginereşti, a zonei tehnice, e normală. Sistemele complexe au o prezenţă semnificativă în societate şi e necesar să avem un grup de lucru care să le analizeze. Am găzduit mereu asemenea întâlniri, suntem bucuroşi să avem iniţiativa în crearea unor astfel de grupuri, fiindcă la noi, în Politehnică, partea didactică e împletită cu partea de cercetare şi zona de Academie întregeşte ceea ce am însemnat noi pentru acest oraş timp de atâţia ani”, a subliniat rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

Sursa foto Universitatea Politehnica Timişoara,

Sursa foto Universitatea Politehnica Timişoara,