Publicat: 23 Noiembrie, 2018 - 12:30
Share

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş anunţă o nouă reprezentaţie cu spectacolul ALBINA DIN CAPUL MEU de Roland Schimmelpfennig în regia lui Theodor-Cristian Popescu, scenografia Mihai Păcurar, light design Lucian Moga. Traducerea textului este semnată de Elise Wilk. Din distribuţia spectacolului fac parte actriţele: Roxana Marian, Loredana Dascălu şi Georgiana Ghergu. 

Reprezentaţia va avea loc miercuri 28 noiembrie 2018, de la ora 19.30 la Sala Mică.

O experienţă teatrală dificil de catalogat. Trei ghizi te vor conduce înspre copilul ce ai fi putut fi, iar de acolo... Regizorul Theodor Cristian Popescu propune un text inedit al unui autor dramatic extrem de interesant, Roland Schimmelpfennig, cunoscut publicului pentru texte precum PUSH UP 1-3, Noaptea arabă, Aici şi acum sau Copilul zburător. 

Theodor Cristian Popescu este regizorul care a mai montat la Compania Liviu Rebreanu, spectacole de succes, precum Cloaca şi Capu' de bizon, care se joacă şi azi cu casa închisă.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la Casieria din incinta Teatrului - de marţi până vineri între orele 9:00 şi 15:00 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor, tel: 0365.806.865 - şi la Agenţia de Bilete din incinta Palatului Culturii - de marţi până vineri între orele 12:00 şi 17:30, tel: 0372.951.251. Bilete şi abonamente online: www.biletmaster.ro

Tag-uri Nume: