Publicat: 9 Aprilie, 2017 - 12:21
Share

În data de 10 și 11 aprilie 2017 se va desfășura în România cea de-a 20-a sesiune a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.

În cadrul acestei reuniuni și pe fundalul aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-german, la reședința ambasadorului Germaniei (Str. Henri Coandă Nr. 22) va avea loc marți, 11 aprilie, ora 18.00, o dezbatere privind prezentul și viitorul minorității germane în România, la care presa este invitată să participe.

Pe podium se vor întruni într-un schimb de opinii privind 'situația minorității germane — prezent și viitor' Însărcinatul Guvernului federal pentru probleme ale imigranților de origine germană și minorități naționale, domnul Hartmut Koschyk, membru al Bundestagului german, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe și șeful delegației române, domnul George Ciamba, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, domnul dr. Paul Jurgen Porr și Ursula Fernolend, apartenentă a minorității germane.

Tratatul de prietenie româno-german, semnat în anul 1992 de miniștrii de externe ai celor două țări, reprezintă baza de drept internațional a fructuoasei colaborări dintre țările noastre, într-o Europă a democrației și a statului de drept, promovând, printre altele, schimburile culturale, lărgirea, în continuare, a relațiilor economice și îmbunătățirea situației minorității germane din România, căreia îi revine un important rol de punte de legătură la nivelul relațiilor bilaterale.

Ambasada Germaniei, alături de numeroasele instituții germane reprezentate în România, vor marca aniversarea a 25 de ani de existență a Tratatului de prietenie printr-o serie de evenimente.

Informații legate de aceste evenimente se regăsesc pe pagina de internet a Ambasadei sau pe Facebook.