30 noiembrie 2021

O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) a intrat în ţară

Distribuie pe rețelele tale sociale:

108.000 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge mâine, 24 mai a.c., la Institutul Naţional
de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor
fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de
Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este
complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are
competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 2.330.880 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 743.956
au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Grupul de comunicare al CNCAV

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă
a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.