Publicat: 20 August, 2018 - 16:48

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, se află în perioada 20-21.08.2018, în județul Arad, unde efectuează o vizită de lucru, la invitația autorităților locale și a parlamentarilor din acest județ. 
În acest context, luni dimineață, începând cu ora 10.00, ministrul Apelor și Pădurilor le-a prezentat factorilor de decizie locali, la sediul Primăriei orașului Ineu, obiectivele investiționale pe care Ministerul Apelor și Pădurilor le va desfășura în această zonă. Lucrările vizează bazinul hidrografic al râului Crișul Alb, în orașul Ineu dar și în amonte și în aval de acesta. Proiectul care are ca scop apărarea împotriva inundațiilor a acestei zone va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și cuprinde următoarele lucrări: amenajarea albiei Valea Bănești, amenajare Valea Zeldiș, amenajare Valea Tăcășele și acumulare nepermanentă Zimbru. Astfel, vor fi create 4 noi acumulări nepermanente cu o capacitate de 5,39 mil. metri cubi, se vor realiza 15,8 km de reprofilări și recalibrări de albii, se vor consolida 6,06 km maluri, se vor amenaja 22,585 km coronamente diguri și se vor reabilita și pune în siguranță 2,45 km de lucrări existente.
Potrivit ministrului Ioan Deneş studiul de fezabilitate și planul tehnic vor fi finanțate din credite de angajament, astfel încât în momentul în care vor fi semnate contractele de finanțare cu reprezentanții U.E (aprilie-mai 2019) o parte din proceduri să fie deja finalizate astfel încât execuția să înceapă cât mai curând. Valoarea estimată a proiectului este de 32 milioane de euro, fără TVA.
Totodată, ministrul a inspectat zona râului Crișul Alb situată în centrul orașului Ineu și a constatat că în albia majoră erau amplasate anexe gospodărești (garaje, cotețe, spații de depozitare), motiv pentru care le-a cerut reprezentanților ANAR să trimită proprietarilor, până la 12 septembrie, înștiințări prin care li se cere dezafectarea acestor construcții. Demnitarul a discutat și cu câțiva proprietari ai anexelor și i-a rugat personal să răspundă solicitării autorităților locale și ale ANAR de a elibera zona respectivă, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vor fi demarate lucrările de sistematizare prevăzute în proiectul POIM.
De asemenea, Ioan Deneș i-a cerut directorului ABA Crișuri să finalizeze operațiunea de curățare a vegetației din albia râului, până la 10 octombrie, lucrare în curs de execuție. 
Demnitarul s-a deplasat și în afara localității Ineu pentru a vedea la fața locului o zonă în care digul mal drept al Crișului Alb este supus unui fenomen de eroziune. 
La finalul vizitei efectuate în teren, ministrul Ioan Deneș s-a întâlnit la sediul Primăriei orașului Ineu cu mai mulți primari ai localităților din această zonă pentru a asculta problemele cu care aceștia se confruntă, pe domeniile ape și păduri.
Demnitarul este însoțit în vizita de lucru efectuată în județul Arad de directorul general al Administrației Naționale Apele Române, Victor Sandu, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Sorin Guler, consilierul pe probleme de ape, Constantin Sofronie, și directorul S.G.A Arad, Caius Mihai Parpală. Din partea autorităților locale au fost prezenți primarul orașului Ineu, Călin Ilie Abrudan, consilieri locali, reprezentanți ai serviciilor din primărie, precum și parlamentari de Arad.
Vizita de lucru a ministrului Apelor și Pădurilor în județul Arad va continua marți, 21 august, demnitarul urmând să poarte discuții pe tema pestei porcine africane cu autoritățile locale județene, cu directorul Direcției Silvice Arad, directorul DSVSA Arad, directorul Direcției Agricole Arad și cu gestionarii fondurilor de vânătoare din județ.
Ședința va fi urmată de o conferință de presă, care se va desfășura între orele 10:45 – 11:30,  în Sala Rotondă a Prefecturii Arad. 
Tot marți, demnitarul va inspecta herghelia Direcției Silvice Arad și va avea o ședință de lucru cu șefii ocoalelor silvice de stat și private din județ, în localitatea Neudorf.

Tag-uri Nume: