Publicat: 17 Februarie, 2020 - 14:45

Proprietarii de pământuri, dar și agricultorii care lucrează terenuri în arenda ar putea avea obligații noi. Pe lângă curățarea și întreținerea suprafețelor vor trebui să protejeze solurile și să ia măsuri în situația în care acestea sunt degradate. În caz contrar, vor risca amenzi usturătoare. Parlamentarii au pregătit o lege pentru protecția solurilor.

Experții au avertizat că mai puțin de o treime din terenul arabil al țării mai este foarte roditor.

Agricultorii care primesc subvenții trebuie să curețe terenurile și să le întrețină. Nu au însă nicio obligație și în ceea ce privește protejarea solurilor.

Doar fermierii interesați de producții mari iau astfel de măsuri și folosesc fertilizanți.

Autoritățile vor stabili perimetrele afectate. Dar costul cu refacerea solului aparțin proprietarilor sau arendașilor. Nu sunt excepții nici pentru cei care nu pot efectiv să întrețină pământul.

Proiectul de lege va fi supus votului parlamentarilor. Dacă va fi adoptat, atunci persoanele fizice care nu vor lua măsuri pentru conservarea și protecția solului vor risca amenzi pana la 5.000 de lei. Pentru firme, amenzile sunt de pana la 50.000 de lei.

Invitat în emisiunea Ca` n viață, Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a explicat că este o măsură care preocupă atât România cât și UE.

Vor fi niște măsuri prin care să stimulăm agricultorii noștri să aibă grijă de sol, pentru că din cauza unei agriculturi intensive s-a constatat că în mare parte, suprafețe însemnate de sol care erau în categoria I și a II-a de calitate au pierdut (...) Noi plecăm de la premisa că nu coercitiv putem rezolva problema și a României și a celorlalte state membre, ci prin stimulare(...), prin crearea unor mecanisme de subvenționare stimulative cu sume de bani mai mari.  Dacă vom pleca de la premisa că trebuie să amendăm este o greșeală de fond. Trebuie să venim cu niște măsuri prin care să-i stimulăm pe agricultori să poată sa gestioneze corespunzător solul și apa acolo unde avem sisteme de irigații. Prin elaborarea noii strategii de finanțare 2021-2027, este vorba despre 20,5 miliarde de euro, Ministerul Agriculturii va putea să vină în fața CE și a agricultorilor, de stimulare a modului în care se gestionează calitatea solului, a declarat Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Tag-uri Nume: