Publicat: 5 Mai, 2015 - 14:09
Share

Municipiul Bucuresti a lansat obligatiuni municipale de 2,2 miliarde de lei, la o dobanda medie de 3,98% in lei. Este cea mai buna dobanda obtinuta de o municipalitate din Romania. Bugetul Primariei economiseste astfel circa 4 milioane de lei, anual.

Municipiul Bucuresti a incheiat astazi plasarea si decontarea ofertei de obligatiuni municipale de 2,2 miliarde de lei vandute catre investitori institutionali din Romania si alte cinci tari, precum si catre persoane  care au achizitionat obligatiuni in valoare de cel putin 500.000 lei. Oferta a fost structurata in patru transe, de 3,5,7 si respectiv 10 ani. Toate transele au fost suprasubscrise.

In medie, au cumparat obligatiuni municipale aproximativ 40 de investitori institutionali, diferiti pe fiecare transa. Circa 20% din investitori au fost straini si 80%  romani. Dintre investitorii romani, cea mai mare pondere au avut-o bancile cu aproape 40%, urmate de fonduri de investitii cu 27%, si fonduri de pensii cu 15%. Au mai participat institutii financiare internationale si fonduri de asigurari.

Primarul General, Sorin Oprescu: « Suntem foarte multumiti de interesul investitorilor. Institutiile financiare au demonstrat ca au incredere in puterea orasului Bucuresti, in modul in care este administrat si manageriat, in viziunea si strategia de dezvoltare a orasului. Dobanda medie obtinuta de Municipalitate este de 3,98% la lei, ceea ce inseamna o economie la bugetul Primariei Capitalei de circa 4 milioane de lei anual. Incet, dar sigur, Bucurestiul devine credibil si performant. Este o satisfactie si o mandrie sa constati ca, prin aceasta emisiune, ca nivel, abordare si tinuta, Bucurestiul se alatura, fara complexe, altor capitale europene. »

Costul mediu este de 3,98%, in lei, fata de 4,175% cat a fost emisiunea anterioara, cand Municipalitatea s-a imprumutat in euro.
Transa cu maturitate de 3 ani are o dobanda fixa de 2,80%, cel mai avantajos pret obtinut de vreo municipalitate din Romania la o operatiune de acest fel. Transa cu maturitate de 5 ani are o dobanda fixa de 3,58%, in timp ce transa cu maturitate de 7 ani are o dobanda fixa de 4,43%, iar transa cu maturitate de 10 ani are o dobanda fixa de 5,10%.
Tranzactia a fost intermediata de consortiul condus de Raiffeisen Bank Romania din care mai face parte BT Securities.

„Ne bucuram, si ca lider al consortiului de intermediere al ofertei, si ca bucuresteni, de succesul celei mai mari emisiuni  de obligatiuni municipale de pe piata romaneasca. Ca bucuresteni ne bucuram ca primaria va plati mai putini bani din taxele platite de contribuabili in contul datoriei orasului si fara risc valutar, ca intermediari ne bucuram pentru ca am reusit inca o data sa facem istorie. Aceasta emisiune de obligatiuni este o premiera pe piata locala, nu numai datorita valorii ofertei,  dar si datorita structurii ofertei. Pentru prima oara in Romania avem instrumente listate la Bucuresti si decontate peste hotare. Posibilitatea decontarii peste hotare a largit baza de investitori care au putut investi in aceasta emisiune, scazand costul pentru municipalitate. Succesul acestei oferte atesta faptul ca piata locala este capabila sa constituie o sursa de finantare, chiar pentru emisiuni mari. Multumim Ministerului Finantelor si ASF-ului pentru sprijinul acordat pe intreg parcusul ofertei, si nu in ultimul rand multumim avocatilor consortiului, Schoenherr si Asociatii, fara de care nu am fi putut realiza o structura asa novatoare pentru piata de capital locala. Este un moment bun pentru municipalitati sa se imprumute sau sa-si refinanteze datoriile in acest moment al pietei, cu dobanzi scazute", a declarat Dana-Mirela Ionescu, director executiv pentru Investment Banking al Raiffeisen Bank, liderul consortiului care a intermediat oferta.

Programul de emisiuni de obligatiuni este destinat sa ramburseze emisiunea de 500 de milioane de euro contractata in 2005 si scadenta anul acesta.
Emisiunile de obligatiuni municipale vor fi tranzactionate, incepand de astazi, 5 mai, la Bursa de Valori Bucuresti.

 

5 mai 2015

Serviciul pentru Relatia cu Mass-Media