Publicat: 4 Iulie, 2013 - 07:00

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:

• Ultimul interviu al lui Radu Vasile: „Putin mi-a zis că n-a mai rămas mare lucru din tezaurul nostru“ (Adevărul)
În ianuarie 2013, Radu Vasile a acordat un amplu interviu ziarului „Adevărul“. Nu ştiam, atunci, că va fi şi cel din urmă. Fostul premier a decedat miercuri, într-un spital din Israel. Publicăm, în premieră, ultimele sale confesiuni. Radu Vasile păşea liniştit în redacţia ziarului „Adevărul“. Era bolnav. Se împuţinase, deşi se încăpăţâna să nu admită asta. Fuma ţigară după ţigară. Am discutat, atunci, cu fostul premier, despre tarele noastre istorice, dar şi despre momentele principale din activitatea sa de prim-ministru al României (1998-1999): mineriada din 1999, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România sau discuţiile „private“ despre tezaurul românesc cu actualul lider rus, Vladimir Putin, ori demersurile pentru integrarea României în Uniunea Europeană cu fostul premier britanic, Tony Blair. Radu Vasile îşi punea, tot mai mult, nădejdea în sănătate. De trei ani, de când fusese diagnosticat cu cancer de colon, fostul premier urma un tratament în Israel. Ieri, Radu Vasile a murit, răspus de boală. Acesta este ultimul interviu acordat de fostul ţărănist.

• SUA susţine coabitarea Băsescu-Ponta (Evenimentul Zilei)
La un an de la tentativa USL de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, însărcinatul cu afaceri a. i. al Ambasadei SUA, Duane Butcher, atrage atenţia că România trebuie să aibă „un angajament foarte clar” privind respectarea statului de drept. Astăzi, 4 iulie, Statele Unite ale Americii serbează Ziua Naţională. Redăm în continuare principalele declaraţii făcute de Duane Butcher, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax şi publicat ieri:
● „Am susţinut puternic coabitarea între primul-ministru şi preşedinte şi nominalizarea noilor procurori-şefi”.
● M-am întâlnit deja cu toţi procurorii-şefi care sunt în funcţie acum. Sunt impresionat de profesionalismul acestora şi am speranţe mari că vor avea rezultate. Două luni e un timp prea scurt, dar cred că am văzut deja o activitate foarte bună a acestora şi sperăm că va continua.

• În mintea lui Cristian Cioacă. “Elodia va apărea atunci când Cioacă va dori. Poate nega o viaţă, poate mărturisi la noapte” (Jurnalul Naţional)
Dr. Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a “intrat în mintea” lui Cristian Cioacă şi ne-a explicat, într-un interviu, mecanismele de gândire ale inculpatului. Din '75 şi până în 2001, Tudorel Butoi a anchetat 37.000 de oameni, 111 asasini şi 11 criminali în serie, “dezgropând” cadavre ascunse şi după 11 ani. După ce l-a analizat îndelung, despre Cristian Cioacă ne-a spus, în interviul de mai jos: “De aceea o să-l găsiţi atât de zâmbăreţ, fiindcă în realitate este atât de chinuit”.

• „MODELUL MEU ÎN VIAŢĂ este...” Ce a scris generaţia BAC 2013 la cel mai sensibil subiect de la examen (Gândul)
Părinţi, fotbalişti, cântăreţi sau chiar Iisus. Acestea sunt modele pentru unii dintre tinerii care susţin în această perioadă examenul de BACALAUREAT 2013. Absolvenţii de clasa a XII-a au avut de scris, în urmă cu două zile, un text despre „alegerea unui model în viaţă”. Prezenţi miercuri, la proba de MATEMATICĂ sau ISTORIE, în mai multe licee bucureştene, dar şi de la Braşov, reporterii gândul au încercat să afle de la tineri care sunt modelele lor în viaţă. Surprizele au fost pe măsură. Pe lângă nivelul şi calitatea cunoştinţelor acumulate în cei patru ani de liceu, examenul de Bacalaureat din acest an a dezvăluit – printr-unul dintre subiectele de la Limba şi Literatura română - şi un alt lucru, cel puţin la fel de semnificativ: reperele de viaţă esenţiale la care se raportează tinerii patriei după 12 ani de şcoală.

• Mafia de la Bac, garantată Vanghelie. Inspectoarea-şefă de la sectorul 5, demisă pentru implicare (Puterea)
Fosta directoare Costica Vărzaru a intervenit la şefa Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5 (ISS 5) să fie desemnate anumite persoane în comisia de bacalaureat, cerându-i chiar să meargă la ISMB pentru „a alege Bolintineanu”, aceasta spunând că nu poate participa pentru că a fost profesoară la acest liceu. Ieri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a demis-o din funcţie pe Iuliana Costeniuc, şefa ISS 5. Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat. Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că aceasta a intervenit să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori „permisivi” la probele scrise ale examenul de bacalaureat, precum şi ca în comisie să fie anumite persoane care ar putea fi influenţate „în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului”.