Publicat: 13 Ianuarie, 2012 - 09:05

 

 
Poetul Mircea Cărtărescu scrie un editorial critic la adresa atacului preşedintelui Traian Băsescu faţă de doctorul Raed Arafat.
 
'Dacă n-ar fi fost Raed Arafat, tatăl meu nu mai era astăzi în viaţă. I-au trebuit şase minute echipajului SMURD, într-o dimineaţă dramatică de acum câţiva ani, pe o şosea supraaglomerată, ca să ajungă acolo unde unei salvări i-ar fi luat pe puţin o oră. Cred că fiecare familie din România are o asemenea experienţă. Câţi oameni îi datorează viaţa, direct, fără nici un fel de artificii statistice, acestui om cred că nici nu se poate estima. Serviciul SMURD a fost, de la înfiinţarea lui, una dintre extrem de puţinele certitudini din viaţa noastră. Şi este o uriaşă dovadă de ingratitudine să nu-i recunoşti medicului Arafat meritul creerii şi coordonării sale, vorbind numai despre "banii populaţiei", scrie Mircea Cărtărescu, în Evenimentul Zilei.
 
„Regele Mihai şi Raed Arafat sunt eroi naţionali, nu dintre cei de carton, cântaţi la serbări sforăitoare, ci dintre cei cu adevărat iubiţi şi respectaţi de oameni. Faptul că ambii au origini străine arată că românii, spre cinstea lor, nu sunt atât de şovini cum par, şi că ştiu să aprecieze binele care li se face, demnitatea umană şi cinstea, de oriunde ar veni ele. 
 
 
 
1.500 de oameni au ieşit, joi seară, în stradă la Târgu Mureş pentru a-l susţine pe fondatorul SMURD, Raed Arafat. Acţiunea a fost iniţiată pe reţeaua de socializare Facebook.
 
Pe la ora 18:00, în centrul municipiului Târgu Mureş se adunaseră peste 400 de oameni pentru a-l susţine pe Raed Arafat. Au pornit într-un marş spre sediul SMURD, au blocat circulaţia, iar pe drum li s-au alăturat şi alţii, până când numărul lor a ajuns la aproximativ 1.500.
 
Manifestanţii scandează "Vrem să trăim, nu vrem să murim", "Haideţi cu noi", "Jos Băsescu", "Arafat nu uita, noi suntem de partea ta", "Afară din ţară cu javra ordinară", "România, trezeşte-te".
 
Protestul a dus la blocarea circulaţiei în centrul oraşului, însă în prezent traficul a revenit la normal întrucât manifestanţii se deplasează pe o stradă mai puţin circulată.
 
Oamenii au aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria "Solidari cu SMURD", "Respect pentru SMURD", "Fatal error 404: Democracy not found", "Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi", "Raed Arafat suntem alături de tine", "Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă", "Raed Arafat un model de urmat, Băsescu un model de.... Unul construieşte de 20 de ani, celălalt dărâmă de circa opt ani".
 
Participanţii la manifestare au strigat "Jos Băsescu", "Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm", "Arafat, nu uita, Mureşul e de partea ta". Totodată, ei au scandat "Anticipate".
 
 
 
Scandalurile din Sănătate se ţin lanţ. La două zile după ce a fost numit în funcţia de consilier onorific, deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru a fost dat afară, la iniţiativa UDMR.
 
Noua lege a Sănă­tă­­­ţii se lasă mai degrabă cu demi­teri decât cu dezbateri din care contribuabilii şi cei din sistemul sanitar să afle ce îi paşte cu adevărat de la anul, cine sunt asigurătorii privaţi care le vor administra banii şi de ce servicii medicale vor beneficia mai exact contra taxelor virate la Sănătate. Oficialii MS şi CNAS întârzie publicarea pachetului de bază care va arăta exact ce servicii rămân gratuite şi pentru ce servicii vom plăti o asigurare complementară. De asemenea, nu se ştie sub ce formă se vor încheia contractele între spitale şi asigurători, între medici şi asigurători.
 
Ce i s-a reproşat lui Ciuhodaru
 
După plecarea lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii, a urmat demiterea lui Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR şi specialist în medicina de urgenţă. Asta s-a întâmplat la numai două zile după numirea sa în funcţie. Motivele oficiale ale demiterii acestuia au fost declaraţiile sale publice şi faptul că şi-a arogat numirea în funcţie a medicilor Vasile Cepoi şi Andrei Georgescu. Liderii UDMR susţin că deputatul de Iaşi s-a comportat ca şi cum ministrul Ritli nu ar fi existat. „Propunerile pentru persoanele care au luat locul secretarului de stat Raed Arafat nu au fost făcute de Ciuhodaru, aşa cum acesta a lăsat permanent să se înţeleagă", susţin surse din Ministerul Sănătăţii.
 
La Ministerul Sănătăţii era nevoie de o mână forte
 
Nu în ultimul rând, locul lăsat liber de Raed Arafat cerea o mână forte care să coordoneze în continuare segmentul medicinei de urgenţă. Reacţiile negative după numirea lui Ciuhodaru în funcţia de consilier onorific la Ministerul Sănătăţii nu au întârziat să apară. „Nu văd cum putea parlamentarul Ciuhodaru  să îl consilieze pe ministrul Sănătăţii. Acesta ar putea fi consultat doar dacă s-ar face un proiect despre reducerea consumului de etnobotanice sau de alcool", a comentat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti. În breaslă, Tudor Ciuhodaru este poreclit „UPU TV" şi este cunoscut mai degrabă pentru apariţiile sale televizate decât pentru realizările în medicina de urgenţă.
 
Un motiv în plus pentru care Ciuhodaru ar fi avut probleme să ocupe un loc de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii este faptul că îşi anunţase candidatura la Primăria Iaşiului şi nu ar fi avut timpul necesar pentru a se dedica reformei în medicina de urgenţă. „Nu mă agăţ de funcţii. Am de dus campania pentru primăria Iaşiului", a comentat acesta. Ministerul a anunţat că Vasile Cepoi şi Andrei Georgescu reprezintă echipa completă care se va ocupa de medicina de urgenţă.
 
 
 
"Vreau o ţară ca afară", ca în cântecul celor de la Vunk. "Plecaţi afară, nu vă afundaţi în mediocritate acasă!". "M-aş întoarce la angajatorul român capabil să aprecieze la adevărata valoare diploma mea obţinută la Yale". 
 
Sunt ideile principale din mesajul unei tinere care a plecat la studii în străinătate la o universitate de top. Absolvenţii români de liceu sunt nevoiţi să-şi găsească un rost peste hotare. Acolo duc faima României făcând bine ţării prin reprezentarea la cel mai înalt nivel. Ioana Zamfir a terminat de puţin timp Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, iar acum este studentă în anul I la Universitatea Yale, SUA. Tânăra studentă a oferit un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. 
 
Puţin dezamăgită, ea spune că deocamdată nu aşteaptă nimic de la ţara natală. În ce priveşte cum e percepută România acolo unde învaţă, Ioana spune că în general e văzută ca un stat sărac din estul Europei. "Lumea de aici cu care eu am interacţionat e în general curioasă să ştie cum e. Mi s-au pus întrebări variate, de la «câte capre aveai în România? » până la «cum sărbătoriţi Crăciunul în România? ». Le-am explicat că provin dintr-o familie de intelectuali care nu deţine capre şi că în România Crăciunul este o sărbătoare la fel de comercială ca şi în SUA. În prezent mi se pare prematur să afirm cu certitudine dacă mă voi întoarce sau nu în ţară. Acest lucru depinde de multe aspecte, inclusiv de planurile mele după absolvire, eventualele oportunităţi de angajare şi, într-adevăr, de salariul care mi s-ar oferi". 
 
 
 
O agenţie imobiliară, o minifabrică de ambalaje din plastic, un magazin alimentar sau o afacere de distribuţie de pesticide agricole sunt o parte dintre primele zece afaceri începute în prima zi a acestui an de antreprenori români. Deşi economia locală nu a reuşit să crească cu mai mult de 2% anul trecut, iar 2012 se anunţă a fi dificil, aceşti antreprenori au reuşit să găsească curaj pentru a începe de la zero afaceri în care au investit câteva mii de euro cu bani strânşi din salarii. Ziarul Financiar a reuşit să vorbească cu cinci dintre primii zece antreprenori care şi-au înregistrat firme în prima zi a anului 2012. Niciunul dintre cei care şi-au deschis afaceri în primul an nu se aşteaptă să obţină profit în primii ani, însă o bună parte preconizează că în conturile firmelor lor vor intra în fiecare lună a acestui an până la 8.000 de euro. 
 
Antreprenori care au por­nit în afaceri în prima zi din 2012 nu intenţio­nează să reunţe rapid la locurile actuale de muncă atâta timp cât profitul business-urilor începute de la zero nu se va încadra pe o pantă ascendentă.
 
"Nu prea mă sperie criza, nu cred în această criză. Lucrez la o companie în Covasna şi văd că lor le merge foarte bine. Asta mi-a dat curaj să încep şi eu o afacere", spune Alexandru Axente (24 de ani), care a primit undă verde la Registrul Comerţului în primele zile ale lui 2012 pentru a porni în afaceri cu firma sa, Opal Transilvania, din Valea Crişului, judeţul Covasna.
Antreprenorul, alături de un alt partener, intenţionează să manu­fac­tureze ambalaje din folie de plastic prin intermediul firmei sale.
 
"Remanufacturăm aşa-numita folie strech, care se foloseşte pentru împa­chetarea paleţilor, poate fi folosită la împachetat alimente, dar are şi alte întrebuinţări."
 
Afacerea cu folia de tip "strech" este prima încercare de acest tip pentru cei doi antreprenori, însă ei speră ca în primul an să strângă în conturile firmei 25.000 de euro. Axente spune că nu intenţionează să facă angajări în acest an pentru că afacerea se va învârti în jurul unui site care urmează să fie deschis în următoarea perioadă. Până când site-ul firmei va fi gata cei doi antreprenori au timp să caute companii din domeniul alimentar, dar şi alte businessuri din zona de producţie interesate să achi­ziţioneze ambalajele manufacturate la comandă de cei doi antreprenori.
 
 
 
Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat la Economie, impus de Felix, a ajuns unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din piaţa româno-rusă a gazelor.
 
Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în primul guvern Tăriceanu, actual director al grupului de firme InterAgro, este cercetat - alături de magnatul Ioan Niculae şi alte 39 de persoane - în dosarul gazelor naturale sub acuzaţiile de complot şi subminare a economiei naţionale.
Impus în cabinetul Tăriceanu la insistenţele lui Dan Voiculescu, Alesandru a fost destituit după opt luni pentru semnarea unui memorandum prin care gruparea rusă de la Alro Slatina primea energie electrică de la Nuclearelectrica.
 
Prietenii de la Alro, suspicios de generoşi, i-au dat firmei de familie a lui Alesandru 30% din acţiunile Conef Gaz, una dintre cele două firme intermediare prin care Gazprom exportă gaze în România în perioada 2010-2030.
Prietenia cu gruparea Alro-Matsitski
Unul dintre foştii oficiali ai Ministerului Economiei cercetaţi în dosarul instrumentat de DIICOT este Dan Victor Alesandru, impus de Partidul Conservator în funcţia de secretar de stat în primul cabinet Tăriceanu, cu atribuţii de coordonare a Departamentului de Politici Energetice.
Potrivit algoritmului, postul aparţinea liberalilor, dar conservatorul Dan Voiculescu a făcut mari presiuni pentru ca Alesandru să-l ocupe. Asta deşi postul de ministru plin fusese atribuit tot unui om de nădejde al lui Voiculescu, Codruţ Sereş.
Din ianuarie până în martie 2005, Alesandru a coordonat doar zona energetică, iar din martie a preluat şi sectorul de gaze naturale, aflat în coordonarea unui coleg liberal.
 
 
 
PROIECT FINALIZAT Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au inaugurat ieri drumul judeţean 228 ce face legătura între DN 2A (Ovidiu) şi DN 22C (Nazarcea) la ieşirea din localitatea Poarta Albă. Proiectul a fost depus de CJC în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), în anul 2009, lucrările propriu-zise începând abia spre sfârşitul anului 2010. Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătăţirea condiţiilor de transport pe DJ 228. Valoarea totală a proiectului a fost de 42,4 milioane de lei, însă în urma licitaţiei, proiectul a fost realizat cu doar 32,8 de milioane de lei, CJC şi MDRT reuşind să facă o economie de peste 10 milioane de lei. Un alt amănunt foarte important este acela că proiectul a fost finalizat cu şase luni mai repede, şi asta pentru că atât CJC cât şi MDRT s-au implicat în realizarea cât mai rapidă a acestui proiect. “Vreau să remarc buna colaborare pe care CJC o are cu MDRT. Faptul că am putut să implementăm acest proiect într-un timp foarte scurt se datorează şi acestei colaborări foarte bune. Noi, CJC, ne-am pregătit pentru execuţia acestui drum ştiind că va fi închis o perioadă de timp, pregătind alte două trasee care fac legătura între cele două drumuri naţionale, DJ 222 care leagă Mihail Kogălniceanu de Medgidia, prin Cuza Vodă, şi DJ 224 care leagă, prin Ţepeş Vodă, Hârşova de Medgidia. Aici trebuie să specific că lucrările au fost începute de CJC, MDRT înţelegând, a adus un mare aport la realizarea proiectului, pentru care le mulţumesc. Sperăm ca într-un viitor foarte apropiat să putem inaugura şi drumul de descărcare Medgidia, Ciocârlia, Topraisar, Amzacea, Pecineaga, 23 August, o variantă care în cea mai mare măsură a fost finalizată de către MDRT”, a declarat vicepreşedintele CJC Cristian Darie.
CAMPIONUL ATRAGERII FONDURILOR EUROPENE Prezent la inaugurarea drumului, ministrul secretar de stat în cadrul MDRT, Răzvan Murgeanu, a declarat că DJ 228 are o conotaţie puternic turistică, fiind un by-pass pentru cei care doresc să ajungă direct în staţiunea Mamaia şi să ocolească tot oraşul Constanţa. „Am salutat de la început decizia CJC de a reface acest drum pentru că vine în ajutorul turiştilor care se îndreaptă spre litoral. Constanţa, din punct de vedere al fondurilor europene, este un campion, ca şi judeţ. A adus peste 100 de milioane de euro din fondurile europene. Am inspectat drumul şi vreau să spun că este foarte bine făcut. Este un drum care are toate calităţile de a fi un drum naţional şi nu judeţean. Eu consider că este un exemplu de colaborare între autoritatea locală şi autoritatea centrală”, a declarat Răzvan Murgeanu.
 
 
 
Medicul Raed Arafat, care a demisionat în 10 ianuarie din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a ajuns, joi, la Cluj-Napoca, unde a fost invitatul mai multor emisiuni televizate, emisiuni în cadrul cărora a dezbătut aspecte legate de sistemul de Urgenţă din România.
 
Raed Arafat a declarat că, părăsind Ministerul Sănătăţii, va putea apăra mai bine sistemul de Urgenţă din ţară. De asemenea, medicul a adus lămuriri cu privire la punctul său de vedere în ceea ce priveşte medicina de urgenţă, şi anume că această ramură nu ar trebui să se „privatizeze".
 
Legat de protestul clujenilor, de miercuri seară, în semn de solidaritate faţă de gestul lui Raed Arafat de a demisiona din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul a declarat că „prin aceste proteste, populaţia şi-a spus cuvântul".
 
Raed Arafat a adus lămuriri şi despre licitaţiile la ambulanţele şi echipamentele medicale cu care a fost dotat SMURD, în ultimii ani, perioadă în care a fost angajat al Ministerului Sănătăţii.
 
Medicul susţine că, prin demisia sa, a încercat să tragă un sistem de alarmă. „Distrugem ceva foarte bun: unitatea de primiri de urgenţe, serviciul de ambulanţă şi SMURD-ul. Avem un sistem de urgenţă integrat, dar interdependent. Dacă unităţile de primiri urgenţe vor fi afectate, atunci va fi afectat şi SMURD-ul. Când o firmă are interesul să ocupe piaţa celeilalte firme, nu se mai poate discuta despre un sistem integrat. Când o să înţelegem asta, va fi prea târziu", a explicat Raed Arafat.
 
Fostul subsecretar de stat a plecat, joi seară, spre Târgu-Mureş, unde peste 1.500 de persoane au participat la un miting de trei ore prin care şi-au arătat susţinerea faţă de medicul care a înfiinţat SMURD în România.
 
 
 
Preşedintele Băsescu le-a cerut vineri studenţilor români care studiază în străinătate să-şi încerce norocul pentru un job de consilier la Administraţia Prezidenţială. Câţi dintre ei au aplicat, când au loc interviurile, ce posturi sunt libere şi cât de mari sunt salariile la Cotroceni, aflaţi în cele ce urmează.
 
De la momentul anunţului privind cele trei posturi libere de consilier la Cotroceni şi până miercuri seara, pe adresa Administraţiei Prezidenţiale au fost înregistrate peste 150 de cereri de angajare. Informaţia vine de la Valeriu Turcan, consilier prezidenţial pe comunicare al preşedintelui Băsescu. Acesta ne-a spus că începând de luni vor fi programate interviurile cu toţi cei care au aplicat pentru un job de consilier la Administraţia Prezidenţială. „Da, sunt peste 150 de solicitări (de angajare - n.r.), nu am mai verificat de ieri. În funcţie de specializări vor fi alocaţi pe departamente”, a explicat Valeriu Turcan.
 
Traian Băsescu le spunea vineri celor reuniţi la şedinţa Ligii Studenţilor Români din Străinătate că îi aşteaptă să aplice pentru cele trei posturi vacante de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. Preşedintele le-a spus studenţilor că-i va angaja “fără concurs, doar în baza diplomei”. “Programul e lejer: vii la 9 şi nu ştii când pleci, şi preşedintele te poate chema oricând să-ţi spui ideile”, a adăugat Băsescu. Şeful statului a precizat că oferta este “serioasă”, spunând că salariul este la nivelul unui secretar de stat, alături de maşină şi secretară.
 
Administraţia Băsescu dispune în acest moment de mai multe posturi vacante. Unul dintre acesteaeste cel de consilier de stat la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică. Ar mai fi unul pentru minorităţi, şi unul pentru relaţia cu diaspora. Disponibil este şi postul de şef al Protocolului cu rang de ministru.
 
Potrivit documentului intitulat „Situaţia privind veniturile salariaţilor din Administraţia Prezidenţială”, publicat pe pagina de net a Cotroceniului, un consilier de stat încasează lunar 3.520 de lei, iar salariile scad în funcţie de grad şi gradaţie până la 844 de lei pentru un consilier de rang inferior. Cu toate acestea, Valeriu Turcan susţine că un consilier de stat „ar putea câştiga lunar 4.049 de lei”.