18 Feb 2016 - 08:07

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:  

Klaus Iohannis: Rezultatele DNA ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării lui Kovesi(Jurnalul Naţional)
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că în urma rezultatelor obţinute de DNA există posibilitatea "destul de avansată" ca Laura Codruţa-Kovesi să fie reconfirmată în fruntea instituţiei. 
"Rezultatele obţinute de DNA, care sunt văzute, sunt lăudate şi de noi, şi de alţii, ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării", a spus Iohannis, într-un interviu difuzat, miercuri, de TVR 1, cu privire la o posibilă reînvestire în funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa-Kovesi. 
Şeful statului a subliniat că este de acord cu legislaţia în vigoare, întrebat dacă susţine schimbarea procedurii de numire a procurorului-şef prin înaintarea propunerii de către CSM şi nu de Ministerul Justiţiei. 
În ceea ce priveşte numirea unui nou procuror general al României, preşedintele Iohannis a susţinut că trebuie aplicată o procedură similară ca în cazul numirii şefului DIICOT, care a vizat invitarea procurorilor să se înscrie în competiţie, interviuri, selecţie, validarea de către CSM şi transmiterea către Preşedinţie a propunerii. 
"Am toată încrederea că ministrul Justiţiei va aplica o procedură care va duce la un nume care poate să fie un procuror-general bun. (...) Eu cred că o procedură similară trebuie aplicată şi acum, şi semnalele pe care le am sunt că se va aplica o procedură similară, care în acelaşi timp satisface toate rigorile legii, dar aduce şi o transparenţă mult dorită, în special de societatea civilă, o dorinţă absolut legitimă. Nu-mi fac niciun fel de probleme. Vom avea proceduri care duc la numirea unui procuror pentru poziţia foarte importantă de procuror-general al România", a spus Iohannis. 

 

Tinerii aflaţi la primul job îşi părăsesc angajatorul pentru un salariu mai mare cu 30%(Ziarul Financiar)
Un pachet salarial mai mare cu 30% este un stimulent pentru ca tinerii aflaţi la prima experienţă profesională să îşi schimbe an­ga­ja­to­rul, iar de multe ori, în cazul în care aceştia primesc oferte pentru po­ziţii superioare, creşterea sa­la­rială ajunge până la 50%, spune Iuliana Leurent, CEO în ca­drul fir­mei de recru­tare şi închiriere de forţă de muncă temporară Temps România.
 
„Venitul poate fi po­tenţat şi de sche­me de incen­ti­vare sau be­ne­ficii su­pli­men­tare. Cu cât can­didaţii de­vin mai ex­pe­ri­men­taţi, cu atât sunt mai înclinaţi să se uite  cu pre­cădere la mediul de muncă, opor­tunităţile de dez­vol­tare per­sonală pre­cum şi la re­zul­tatele companiei”, spune Leu­rent, care con­duce o com­pa­nie care face parte din gru­pul ro­mâ­nesc de ser­vicii de dez­vol­ta­re de soft­ware, con­sul­tanţă şi ser­vicii de externa­lizare de tip bu­siness process outsourcing RINF.

 

Dacian Cioloş, la Senat pentru cazul Antena 3: "S-a acţionat LEGAL. Dacă nu se aplica TERMENUL de cinci zile, ANAF putea fi ACUZAT de DISCRIMINARE"(Evenimentele Zilei)
Dacian Cioloş a mers în Senat, pentru a da explicații parlamentarilor despre decizia ANAF de evacuare a televiziunilor trustului Intact. Premierul a spus că nu intră în atribuţiile Guvernului stabilirea termenului de evacuare şi nici prelungirea contractelor de închiriere a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune. La şedinţă a fost prezent şi preşedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea, care însă s-a aşezat în loja presei, nefiind membru al Senatului. "Da, vreau să stau cu voi, ziariştii, ca să nu deranjez senatorii", a spus Dragnea, pe holul Senatului.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, în plenul Senatului, că îşi doreşte ca posturile de televiziune ale grupului Intact să emită în continuare, dar a adăugat că acest lucru nu poate fi făcut decât în condiţiile legii, şi a menţionat că nu se pune problema ca posturile tv să părăsească respectiva clădire, fizic, în cinci zile.

Cioloş a adăugat că respectă litera şi spiritul legii, dar şi drepturile democratice ale fiecărui cetăţean, subliniind că doreşte să facă aceste lucruri într-un "mod lucid, clar, fără emoţie", pentru a găsi soluţiile cele mai bune.

"Aşa cum am spus, aceste cinci zile sunt prevăzute de lege şi e vorba de cinci zile pentru o evacuare voluntară, aşa cum spune legea. Asta nu înseamnă că după cele cinci zile cei care sunt acolo vor fi evacuaţi cu forţa pentru că, potrivit legii, (...) cel care este în cauză are dreptul să conteste această solicitare a ANAF dacă o consideră de cuviinţă. Nu se pune problema, fizic, acum, ca în cinci zile Antenele să părăsească respectiva clădire. Însă procedura trebuia să fie începută, pentru că lucrurile trenează de mai multă vreme. Dacă există soluţii pentru a facilita acest transfer dintr-o clădire în alta, fiţi convinşi că le vom accepta", a precizat primul-ministru care a fost întrerupt de mai multe ori de senatoarea ALDE Cristiana Anghel.

 

Cum se lăfăia ministrul Oprea în jacuzzi şi limuzină de lux pe banii „Doi şi-un sfert“(Adevarul)
Jacuzzi, canapele, televizoare cu plasmă şi o limuzină de lux „full option“ ar fi fost cumpărate din fondurile operative ale DIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, pentru a fi folosite de fostul vicepremier Gabriel Oprea. Sunt acuzaţiile făcute de procurorii DNA într-un nou dosar penal deschis pe numele fostului şef de la Interne.
Senatorului Gabriel Oprea i se aduc noi acuzaţii de abuz în serviciu în dosarul în care fostul şef  de la „Doi şi-un sfert“, chestorul Gheorghe Nicolae, este urmărit penal pentru acte de corupţie. De aceea, procurorii anticorupţie au cerut miercuri, din nou, ridicarea imunităţii fostului şef de la Interne. Concret, Gabriel Oprea (55 de ani) este cercetat pentru că a semnat pe 13 iulie 2015, în calitate de ministru de Interne, un ordin prin care a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei, (aproximativ 91.000 de euro – n.r.), a fondurilor pentru cheltuieli operative din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). Până aici, nimic ilegal. Însă procurorii anticorupţie au dovezi care arată că demnitarul a aprobat achiziţia din aceştia bani a unui autoturism de lux Audi A8, pe care l-a folosit numai el deşi oficial a fost cumpărat pentru asigurarea protecţiei demnitarilor. În plus, legea limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Astfel, în timp ce ministrul călătorea confortabil la bordul limuzinei de lux cumpărate cu fondurile operative ale DIPI, poliţiştii din această structură duceau lipsa unor dotări elementare.Cheltuielile operative reprezintă fondurile alocate filajelor, colaboratorilor sub acoperire, pentru tehnica de interceptare, combustibili etc. Deturnarea fondurilor s-ar fi făcut cu ajutorul fostului şef al DIPI, chestorul cu rang de secretar de stat Gheorghe Nicolae şi al şefului serviciului juridic al DIPI, comisarul-şef Gabriel-Nicolae Pavel.

 

„Ne mor copiii pe capete şi nu ne spun de la ce”. Părinţii cer explicaţii, ministrul Sănătăţii are o „frustrare”. Ce arată ultimele analize în cazul bebeluşilor din Argeş(Gandul)
Părinţii au ieşit în stradă la Piteşti cerând răspunsuri de la autorităţi pentru tragedia bebeluşilor ajunşi în stare gravă la spital. Autorităţile însă ridică din umeri. Ministrul Sănătăţii se declară „foarte frustrat” pentru că ancheta nu a furnizat niciun rezultat concret şi anunţă că s-a cerut sprijin internaţional. Cu toate că a trecut mai bine de o săptămână de la primele cazuri grave, trei copii au murit, iar alţi aproape 50 sunt internaţi în spitale, 11 dintre ei în doar 24 de ore, misterul infecţiilor rămâne în continuare. Doctorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, susţine că nici până acum nu se ştie agentul microbiologic care a cauzat sindromul hemolitic - uremic, diagnosticul iniţial pus la Marie Curie nefiind confirmat.
„Nu se poate, ne mor copiii pe capete. Nu ne spun de la ce e”. Sunt cuvintele unei mame care miercuri a ieşit în stradă la Piteşti, alături de peste 100 de persoane nemulţumite de cum au gestionat autorităţile criza bebeluşilor infectaţi din Argeş. 
Chiar dacă cer explicaţii, autorităţile ridică din umeri. „E o chestiune absolut inexplicabilă şi sunt foarte frustrat că nu avem rezultatele la această anchetă, dar nu pot să oblig pe nimeni să dea alte rezultate decât realitatea”, a transmis ministrul Sănătăţii, Achimaş Cadariu, chemat la audieri în Parlament. În urmă cu o zi a anunţat că s-a cerut sprijin internaţional pentru a dezlega misterul îmbolnăvirii bebeluşilor.

 

 

 

Format: 

Topic: