2 Noi 2018 - 08:25

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală: 

Klaus Iohannis i-a “făcut oameni” pe toţi cei care i-au “albit” dosarele(Jurnalul Naţional)
Documentul prin care două plângeri penale adresate împotriva lui Klaus Iohannis au fost clasate şi care a fost introdus în dosarul de numire al lui Augustin Lazăr la conducerea Parchetului General a fost dat publicităţii. Ordonanţa de clasare este semnată de un procuror, pe nume Cristian Lazăr, iar procurorul general Augustin Lazăr susţine că această chestiune este o eroare a unei grefiere care l-a ajutat la întocmirea dosarului de candidat. Raluca Prună, ministrul Justiţiei care l-a propus, în 2016, pe Lazăr la PÎCCJ, susţine în continuare că ea nu a trimis acest document pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. Scandalul este unul fără precedent, iar informaţiile care reies din această afacere încâlcită dezvăluie o încrengătură de fapte şi persoane greu de imaginat într-un stat de drept. “Jurnalul” a descoperit că toate persoanele din sistem care s-au aflat pe traseul accederii lui Klaus Iohannis în funcţia prezidenţială au beneficiat din partea preşedintelui de numiri în funcţii sau de decrete de pensionare semnate de şeful statului. Rezoluţia de clasare introdusă în dosarul de numire a lui Augustin Lazăr, pentru şefia Parchetului General, a fost emisă, în data de 18 septembrie 2014, de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General. Ea a fost instrumentată de către procurorul Cristian Lazăr. Miercuri seară, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat pe site-ul instituţiei o precizare cu privire la modul în care a fost numit Augustin Lazăr la şefia parchetului, procurorul general al României a emis un comunicat de presă în care susţine că documentul de clasare a ajuns la dosar dintr-o eroare a unei grefiere, care a confundat numele său cu cel al unui alt procuror, astfel încât a listat şi îndosariat o lucrare a acestuia din urmă.
Gravitatea acestui fapt este fără precedent, deoarece speţa clasată de Cristian Lazăr a fost constituită, în 2013, în baza unei plângeri penale formulate, la DNA, respectiv la Parchetul General, de jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu şi de Agenţia Naţională de Integritate. Ambele structuri de parchet au trimis cauzele spre soluţionare la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, condus, la acea dată, de Augustin Lazăr, ele fiind conexate într-un singur dosar. Ulterior, prin dispoziţie a lui Augustin Lazăr, dosarul conexat a fost restituit, spre competentă soluţionare, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General. El fiind soluţionat, în septembrie 2014, cu celebra rezoluţie de clasare.
 

Forumul investitorilor în franciză 2018. Piaţa de francize dezvoltă cultura antreprenorială a unei ţări. Este un business care garantează un venit predictibil(Ziarul Financiar)
Colaborarea în business creşte nivelul de dezvoltare al unei afaceri l Antreprenorii români sunt inventivi, îşi asumă riscuri, dar au o educaţie de business slabă l Într-o franciză partenerii trebuie aleşi cu atenţie l Domeniul serviciilor este pe un trend ascendent în ce priveşte sectorul de francize ♦ Antreprenorii care vor să externalizeze o franciză trebuie să se uite la pieţele vecine la început. Dezvoltarea în sistem de franciză reprezintă o cale sigură pentru a creşte un business, iar antreprenorii trebuie să aibă curaj să investească într-o afacere care să corespundă cu abilităţile lor. Colaborarea între cei doi parteneri - francizor şi francizat - este esenţială, iar antreprenorii locali trebuie să se uite şi spre externalizarea brandurilor în străinătate, au susţinut speakerii prezenţi la evenimentul Forumul investitorilor în franciză 2018, ajuns la cea de-a doua ediţie. Conferinţa este organizată de Ziarul Financiar împreună cu francize.ro şi a atras circa 250 de invitaţi, antreprenori, consultanţi. Partenerii evenimentului au fost Banca Transilvania, aBeauty Clinique, Auto Booking, Christian Tour, Clinicile Dr. Leahu, Gregory’s, LMI România, Inglot, OroToro, Ţucă Zbârcea şi Asociaţii. „Franciza e cea mai rapidă cale să creşti un business. Când ai o startegie de francize dezvolţi o cultură antreprenorială şi aduci în business antreprenori cu energie. În unele cazuri, performanţa operaţiunilor de franciză o depăşeşte pe cea corporate datorită energiei antreprenorilor. Unul dintre aspectele care caracterizează francizele e că se garantează venitul predictibil“, a spus John Goodhart, International Franchise Expert Progressium Franţa, o reţea internaţionala de consultanţi de franciză. Piaţa francizelor se îndreaptă anul acesta spre 3,3 miliarde euro, cu peste 435 de con­cepte active în piaţă, iar antreprenorii români trebuie să aibă mai multă determinare pentru a investi, a precizat Paul Voicu, managing partener Francize.ro „Urmează o evoluţie silenţioasă a serviciilor. Un business în zona educaţiei, de exemplu, nu este atât de vizibil ca un business în care este implicată o cafenea, dar el activează într-o zonă de performaţă şi cred că în viitor vor fi din ce în ce mai multe businessuri de acest fel“, a menţionat Paul Voicu.

 

LOVITURĂ pentru Dragnea, chiar de la Tăriceanu: Se OPUNE!(Evenimentul Zilei)
FSDI este o măsură cerută cu insistenţă de Liviu Dragnea. Relaţia dintre cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare este îngheţată, susţin surse din coaliție. Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut ministrului Energiei, Anton Anton (ALDE), să nu semneze niciun proiect de hotărâre de Guvern pe tema Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), susţin surse din coaliţia de guvernare pentru „Adevărul“. Legea privind înfiinţarea FSDI, adoptată de majoritatea parlamentară PSD- ALDE vara aceasta, a fost declarată neconstituţională. Magistraţii CCR au explicat că înfiinţarea unui Fondul de Investiţii nu ţine de Parlament, ci e nevoie de o hotărâre de Guvern, în condiţiile în care vorbim de un act executiv, cu o plajă restrânsă de acţiune - implică unele companii de stat, aşadar nu e necesară o lege. Drept urmare, Guvernul Dăncilă ar trebui să implementeze proiectul prin hotărâre de guvern, act inferior unei legi sau unei ordonanţe de urgenţă. De precizat că o hotărâre de Guvern poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ de către una din companiile de stat silite de PSD să intre în Fondul de Investiţii. Potrivit unor surse politice, Liviu Drganea a insistat ca Viorica Dăncilă să vină cât mai repede cu o astfel de hotărâre de Guvern, însă Călin Popescu Tăriceanu s-a opus. Sursele citate susţin că Tăriceanu i-a cerut lui Anton Anton, ministrul Energiei susţinut de ALDE, să nu contrasemneze un astfel de act, iar fără semnătura lui Anton Anton proiectul nu poate fi adoptat de Guvern.

 

Scandalul revocării lui Augustin Lazăr: Tudorel Toader, contrazis de toată lumea(Adevarul)
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar putea fi dat în judecată de procurorul general Augustin Lazăr care îl acuză că a distorsionat adevărul când a spus că a clasat un dosar deschis pe numele lui Klaus Iohannis, deşi dosarul respectiv fusese închis de un alt procuror cu acelaşi nume, şi anume de Cristian Lazăr. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, ar putea să-l dea în judecată pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Motivul: „Am aflat abia după o săptămână de suspans că ordonanţa de clasare invocată de ministrul Justiţiei nu a fost emisă, confirmată sau verificată de subsemnatul în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum acesta a lăsat să se înţeleagă, enumerând-o ca motiv de revocare. Este un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevărului. Ministrul Justiţiei exploatează o eroare de grefă survenită în martie 2016, făcută cu ocazia selectării lucrărilor necesare pentru procedura de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (…) Secţia de procurori a verificat cu meticulozitate dosarele pentru candidaţi. Prin urmare, CSM, care e garantul independenţei justiţiei, a spus că dosarul este în regulă. Restul este politică, iar eu îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare”, a anunţat, joi, Augustin Lazăr. Reacţia vine după ce Tudorel Toader a afirmat pe 24 octombrie că Lazăr ar fi semnat o ordonanţă de clasare a unui dosar penal care îl viza pe Klaus Iohannis, ministrul promiţând inclusiv faptul că va aduce probe în sprijinul acuzaţiei. Ceea ce nu s-a întâmplat. Ba mai mult, miercuri seara s-a aflat că de fapt respectiva clasare a fost dată de un alt procuror pe care îl cheamă Cristian Lazăr. De altfel, acesta din urmă a confirmat ieri că, în 2014, a dat soluţie de clasare în dosarul amintit de Toader.  Procurorul Cristian Lazăr, a subliniat că acel document nu avea ce să caute în dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr precizând că persoana care a pus rezoluţia acolo trebuie să răspundă. Procurorul general a dat vina pe o secretară, o grefieră de la Parchetul Curţii de Apel Alba, unde el era şef până să ajungă procuror general al României. Ea ar fi confundat numele celor doi procurori şi ar fi transmis la minister, pe lângă cele 10 lucrări cerute de lege pentru candidatura la funcţia de procuror general a lui Augustin Lazăr, alte două lucrări, ale altor doi procurori: o clasare dată lui Iohannis de procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General şi o alta dată de procurorul Iustin Bic de la PCA Alba, unde Augustin Lazăr era şef pe atunci. În 2016, reprezentanţii ministerului au observat că cele două clasări nu sunt emise de Augustin Lazăr şi le-au îndepărtat din dosarul de candidatură al actualului procuror general al României. De aceea la dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr de la CSM nu se regăsesc cele două clasări. Acest lucru este precizat cumva şi de ministru care, într-un comunicat spune că „Nu cunoaştem documentele care au fost analizate la acea dată de către domnul Preşedinte pentru a motiva decizia sa de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece din documentele de la Ministerul Justiţiei nu rezultă conţinutul dosarului transmis către Administraţia Prezidenţială. Ordonanţa de clasare menţionată la punctul anterior se află în dosarul de la Ministerul Justiţiei, aferent procedurii de numire a domnului Augustin Lazăr în funcţia de procuror general”, se arată în comunicatul lui Tudorel Toader.

 

Viorica Dăncilă caută O TINCTURĂ care să unească societatea. Vizitator INDAGRA: Uite-l pe DAEA CU OAIA!(Gandul)
Un cadou, o gustare şi ironii aruncate către delegaţia oficială. Aşa a decurs vizita premierului Viorica Dăncilă la Târgul internaţional de produse agricole Indagra, unde a fost însoţită de ministrul Petre Daea. ”Uite-l pe Daea cu oaia!” a strigat un vizitator, iar producătorii au îmbiat-o pe Dăncilă cu bucate tradiţionale.Abia intrase Viorica Dăncilă la Târgul internaţional de produse din domeniul agriculturii INDAGRA 2018, când din public s-a auzit “Ciuma roşie a venit în vizită” şi “Măria sa, Incompetenţa”.
Premierul a trecut mai departe fără vreo reacţie, iar producătorii locali au început să o îmbie cu diverse bucate.
- Pâine scoasă din cuptor, aici.
- O să dăm ziariştilor, da?, a spus Viorica Dăncilă.
- Doamna prim-ministru, bine aţi venit la noi, la panificaţie. Mă bucur foarte tare.
De la pâine, a fost condusă la produsele de la păstrăvărie, unde recomandarea Vioricăi Dăncilă a fost clară: “Faceţi parte din federaţie? Pentru că astfel veţi avea a o voce mult mai puternică, dacă vorbiţi mai mulţi, decât dacă fiecare separat susţine o anumită…”
“Dacă vrem să avem succes, trebuie să nu mai exportăm materie primă şi produse prelucrate, pentru că vom avea un beneficiu pentru România şi pentru agricultură şi pentru tot,” le-a mai spus premierul celor prezenţi.

 

Format: