22 Feb 2019 - 08:24

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:

Medic fals descoperit de polițiști la Oradea(Jurnalul Naţional)
O femeie de 39 de ani din Oradea care ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale cu acid hialuronic este cercetată de poliţişti pentru că a profesat fără a avea calitatea de medic, în urma unor percheziţii fiind ridicate mai multe dovezi, a transmis joi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit sursei citate, poliţiştii bihoreni au efectuat miercuri seara două percheziţii pentru documentarea activităţii infracţionale a orădencei, bănuită de exercitarea fără drept a profesiei. "Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 - 2019, femeia ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia şi la un salon cosmetic din municipiul Oradea, poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimţământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite şi altele", precizează sursa citată.
 

Analiză ZF. Cât „cântăresc“ salariile în businessurile celor mai mari companii din România: O singură companie din topul celor mai mari 10 jucători din economie are o pondere de peste 10% a salariilor în cifra de afaceri (Ziarul Financiar)
„Ponderea salariilor în veniturile celor mai mari companii reflectă structura economiei, care produce bunuri şi servicii cu valoare adăugată mică.“ Cele mai mari 10 companii din economie după va­loa­rea cifrei de afaceri în 2017 alocă cheltuielilor de personal sume cu­prinse între 1% şi 11% din cifra de afa­ceri, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Registrul Co­merţului şi de la Ministerul de Finanţe. Astfel, din top 10 companii după cifra de afaceri din 2017, cel mai mult con­sumă pe salarii producătorul de petrol şi gaze OMV Petrom. Cu afaceri de 14,7 mld. de lei în 2017, compania a avut cheltuieli de personal în valoare de peste 1,6 mld. lei, adică 11,2% din cifra de afaceri. Astfel, salariul mediu net în ca­drul companiei a fost de peste 6.000 de lei net pe lună în 2017, com­pa­nia fiind şi unul dintre marii angajatori din economie, cu peste 13.300 de salariaţi. „Ponderea sala­riilor în structura chel­tuielilor unei firme depinde foarte mult de struc­tura economiei şi de industria în care acti­vează. Spre exem­plu, în serviciile IT, în serviciile crea­tive, această parte modernă a economiei, ponderea salariilor în cifra de afaceri este mult mai mare. În schimb, în top 10 companii din România după cifra de afaceri ponderea salariilor este redusă pentru că nu sunt activităţi cu valoare adăugată prea mare“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

 

Petre Daea şi cormoranii. Reacţie de ultimă oră a ministrului Agriculturii în „Telefonul de la ora 9:00”(Evenimentul Zilei)
Ioan Deneş, ministrul Apelor şi Pădurilor, a declarat, că se lucrează la modificarea legii vânătorii şi că propune şi vânarea cormoranilor, specie protejată de lege. În această dimineață l-am chestionat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu privire la această problemă. În stilul său impetuos, Petre Daea a fost foarte concis. EVZ: Domnule ministru sunteți pentru această măsură propusă de colegul dumneavoastră din Executiv, domnul Ioan Deneș, de a se modifica Legea Vânătorii și a permite vânarea acestor păsări protejate prin lege?
Petre Daea: Sunt perfect de acord! Este o modificare necesară și e foarte bine că se face. E bine ce a spus Deneș și e foarte bine că se face! EVZ: Dar nu credeți că braconierii care pescuiesc cu carbid, curent electric sau plase monofilament sunt mai periculoși decât cormoranii pentru fauna piscicolă din România?
Petre Daea: Le facem pe toate! E nevoie de o conduită specială față de sectorul piscicol. Nu sunt atâția braconieri cât cormorani și ce dezastru fac aceste păsări!    

 

Culise. Cum l-a şantajat Cuc pe Dragnea pentru postul de ministru la Transporturi. De ce a cedat liderul PSD(Adevarul)
Ca să oprească un nou val de plecări din PSD, Liviu Dragnea s-a văzut nevoit să-i ofere lui Răzvan Cuc postul de ministru al Transporturilor, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Cuc a mai ocupat aceeaşi funcţie şi în guvernele Grindeanu şi Tudose, dar a fost schimbat pentru incompetenţă. Între timp, a fost reevaluat de partid, iar Iohannis l-a acceptat. În negocierile din PSD pentru împărţirea celor două ministere rămase fără şef, deputatul PSD Răzvan Cuc i-a cerut lui Liviu Dragnea portofoliul Transporturilor, ameninţând că, în caz contrar, va pleca la partidul lui Victor Ponta, Pro România, susţin surse social-democrate pentru „Adevărul“. Cuc a ameninţat că va trage după el şi alţi parlamentari PSD din organizaţia Giurgiu, din care face parte. Constrâns de faptul că PSD oricum nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea a acceptat şantajul făcut de Răzvan Cuc, tocmai penru a opri un nou val de plecări din partid. Coaliţia PSD-ALDE are cinci deputaţi sub linia majorităţii la Camera Deputaţilor, voturi care sunt compensate, momentan, de minorităţile naţionale (altele decât UDMR). Opt dintre cei 17 deputaţi minoritari votează cot la cot cu PSD indiferent de proiect. Însă plecarea lui Cuc ar fi periclitat şi mai mult puterea PSD în Camera Deputaţilor, drept umare Răzvan Cuc a primit Ministerul Transporturilor. Ca să-l propună pe Cuc ministru, Liviu Dragnea a negociat şi cu liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, aflat la cuţite cu deputatul din organizaţia pe care o conduce. În ziua în care conducerea PSD a stabilit cele două propuneri pentru Transporturi şi Dezvoltare, Niculae Bădălău, ministrul Economiei, se afla la Bruxelles. Din capitala UE, Bădălău a transmis un mesaj clar pe Facebook: „În calitate de preşedinte al PSD Giurgiu, unde domnul deputat Răzvan Cuc activează, vă spun că nu îl susţinem pe domnul Cuc pentru funcţia de ministru al Transporturilor“. Până la urmă, Liviu Dragnea l-a mutat pe Răzvan Cuc din organizaţia Giurgiu în filiala Neamţ, condusă de Ionel Arsene, unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea. Arsene l-a propus imediat pe Cuc ministru al Transporturilor, iar conducerea PSD l-a validat.
 

Se întoarce IARNA în România! NINSORI, VISCOL şi VÂNT în rafale de până la 100 km/h(Gandul)
Vremea se răceşte şi vor fi ninsori, viscol, dar şi vânt puternic, începând de vineri. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de ţară. În Capitală, temperaturile vor scădea în următoarele două zile, viteza vântului la rafală va ajunge până la 65 de kilometri pe oră. Inrformarea meteo intră în vigoare vineri, la ora 14:00, şi este valabilă până sâmbătă, 23 februarie, ora 16:00. Vor avea loc ninsori şi strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului şi răcire accentuată. În intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
 

Format: