Share
22 Mar 2017 - 08:24

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:
Lulache, Nuclearelectrica: Piaţa energiei din România este nefuncţională(Jurnalul Național)

Reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă ar urma să intre în funcţiune peste un deceniu, proiectul gigant româno-chinez, cu o valoare estimată de şase miliarde de euro, aflându-se încă în toiul unor negocieri deosebit de complexe. Între timp, Nuclearelectrica trebuie să facă faţă unei pieţe a energiei nefuncţională, presiunilor venite dinspre acţionarii minoritari care urmăresc profitul imediat, cu orice preţ, dar şi migrării specialiştilor români din domeniul nuclear în ţări unde sunt plătiţi şi de patru ori mai bine. Mai multe despre problemele şi perspectivele industriei nucleare, ne spune în interviul de mai jos Daniela Lulache, director general al SN Nuclearelectrica SA.
 Jurnalul Naţional: Care este stadiul proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă? Care este costul estimat al lucrărilor, cât îi revine României şi de unde va face rost Nuclearelectrica de fondurile necesare?
Daniela Lulache: Ministerul Energiei a decis recent accelerarea negocierilor cu investitorul selectat China General Nuclear Power Corporation (CGN) pentru perioada următoare. În anul 2016, SNN a avut mandat de negociere până la data de 20 decembrie 2016, decizia ministerului la vremea respectivă, pe baza aspectelor deja negociate, fiind de a permite noului guvern analiza acestor aspecte şi deciziile ulterioare.
În cadrul negocierilor cu investitorul selectat, suntem la ultima etapă a procedurii de selecţie iniţiată în anul 2014, imediat dupa lansarea Strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă din luna august 2014, şi anume negocierea Acordului Investitorilor şi Actul Constitutiv ale noii companii de proiect.
Conform strategiei de continuare a proiectului, este stabilită înfiinţarea unei noi companii de proiect, cu o durată estimată de aproximativ doi ani, companie în care investitorul privat va deţine cel puţin 51% din capitalul social, contribuţia SNN fiind de doar două milioane de euro la capitalul social, iar restul cu activele disponibile. Compania de proiect se va ocupa de stabilirea şi finalizarea structurii de finanţare a proiectului şi de contractarea lucrărilor de inginerie, procurare şi construcţie. Pentru a valorifica investiţia SNN în Energonuclear, compania iniţială de proiect înfiinţată în 2008, aceasta va fi integral absorbită în noua companie de proiect.
 

Dezvoltarea Logan, un exemplu pentru AvtoVaz. Nicolas Maure, fost preşedinte al Dacia: „România este o şcoală bună pentru Rusia“(Ziarul Financiar)
Piaţa şi economia locală reprezintă o bună şcoală pentru a pregăti executivii grupului Renault înainte de a-i trimite în Rusia, în timp ce uzina de la Mioveni reprezintă un model de dezvoltare pentru AvtoVaz, este de părere Nicolas Maure, cel care a condus Automobile Dacia între 2014 şi 2016, la un an după ce a plecat la Togliatti, „cartierul general“ al constructorului rus, controlat acum de Alianţa Renault-Nissan.„România poate fi considerată o „punte“ de tranziţie între Vest şi Est sau chiar o „şcoală“ deoarece sunt similarităţi cu Rusia. Spre exemplu Codul muncii este foarte asemănător, com­portamentele sunt similare. Însă Rusia are 140 mil. lo­cui­tori, iar România 19 mil. locuitori, iar România este mai la­tină, Rusia este mândră de ce a reuşit în programul spaţial cu oa­meni precum Iuri Gagarin (primul om în spaţiu - n.red.)“, a declarat Nicolas Maure.
 

Banii europeni pentru românii săraci, furați de politicieni și prietenii lor(Adevarul)
Programul pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, care a demarat acum nouă ani, este un eşec. Specialiştii susţin că a fost gândit prost, pentru că nu a urmărit să ajute cu adevărat persoanele defavorizate, ci a avut un scop electoral. Cele 500 de milioane de euro pe care ni le-a dat Uniunea Europeană pentru combaterea sărăciei au ajuns în conturile unor politicieni şi ale unor firme prietene. Fie sub formă de contracte, fie sub formă de mită. Deşi a cheltuit jumătate de miliard de euro pentru combaterea sărăciei, aceasta a crescut în ultimii nouă ani cu două procente. Cei care au făcut lumină asupra modului în care au fost cheltuiţi aceşti bani sunt procurorii DNA. După mai multe scandaluri de curupţie la nivel înalt, Guvernul vrea să modifice politica cu privire la combaterea sărăciei.România este pe locul doi în Uniunea Europeană ca nivel de sărăcie. Mai săraci decât noi sunt doar bulgarii. Ultimul raport al Institutului Naţional de Statistică - INS - spune că unul din patru români e afectat direct de sărăcie.Mihnea Preotesi, sociolog: „Dacă e să calculăm la o familie cu doi copii, doi adulţi şi doi copii, ar însemna în jur de 1.800 de lei, pentru o familie de patru persoane. Înseamnă că un sfert din populaţie trăieşte cu mai puţin de atât.”Familiile sărace din România sunt cele în care fiecare membru e nevoit să trăiască cu mai puţin de 15 lei pe zi, bani pentru mâncare, haine şi plata facturilor.
Ilie Doru Marin, asistat social din Slatina: „Am o pensie de 272 de lei. Cu ce naiba să trăieşti? 9 lei pe zi...”
Ilie Doru Marin este un pensionar pe caz de boală din Slatina. Trăieşte din mila vecinilor şi a ajutorului pe care i-l mai dă primăria periodic.

 

CONDAMNAȚI LA MOARTE. Adevăratul motiv pentru care AKH nu mai vrea să opereze români(Evenimentul Zilei)
Spitalul AKH, din Viena, a anunțat marți că nu mai poate primi bolnavi din România, pe motiv că nu mai sunt locuri. Povestea asta a fost însă pregătită chiar din România. O spune Daniel Dimulescu de la Asociația Română de Transplant Pulmonar, scrie jurnalista Paula Rusu pe blogul său. “AKH a rupt contractul unilateral”.  Nici vorbă, AKH a făcut ce a spus, a operat cele 5 transplanturi și ne-a salutat din mers. Asta după ce clinica din Viena a devenit ținta atacurilor doctorului Copcă, cel care in plin scandal nu accepta un audit medical străin în spitalul lui decât după alegeri. Auditul nu a mai avut loc niciodată, precizează Paula Rusu.“Vizita dumneavoastră poate provoca un mare conflict de interese având în vedere discuțiile personale purtate cu reprezentanții AKH din Viena, spitalul preferat de  Ministerul Sănătății în ceea ce privește transplantul de plămâni, deoarece contractul dintre  Eurotransplant, AKH Viena și un spital din România sunt subiectul unei investigații a procurorilor. (n.r. Copcă tocmai depusese la DIICOT o plângere vizând traficul de organe)
Spitalul Sfânta Maria este gata să împărtășească experiența sa unei echipe de experți independenți așa cum ați menționat  și sunteți invitați să vă demonstrați îndependența acceptând invitația noastră, dar după 11 decembrie când în România au loc alegeri, pentru a elinima suspiciunile de subiectivism privitor la implicarea Eurotransplant de parte unei dintre părțile implicate in alegeri cât și pentru transparența si continuitate in ceea ce privește politicile de sănătate ale viitorului Guvern, oricare ar fi. Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că, vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul.”

 

Ameninţat cu excluderea de Tăriceanu, Constantin plusează: „Am atacat decizia şi componenţa Delegaţiei Permanente a ALDE”(Gandul)
Aripa din ALDE care îl susţine pe Daniel Constantin a atacat decizia şi componenţa Delegaţiei Permanente, a declarat marţi copreşedintele Alianţei, în ciuda avertismentului lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit căruia, dacă vor recurge la astfel de acţiuni vor fi daţi afară din formaţiune. „Nu neapărat că am dat în judecată partidul, în zilele următoare atacăm şi în contencios administrativ”, a spus Constantin. Acesta a mai spus şi că şi-ar fi dorit ca problemele să se rezolve la nivel de partid, dar nu s-a putut sau nu s-a vrut, astfel că aşteaptă ca instanţa să rezolve lucrurile. Copreşedintele ALDE a reiterat că nu va candida la funcţia de lider al formaţiunii şi că, după părerea sa, acum Tăriceanu, practic, „aleargă singur şi dacă e ca acum, va ieşi pe locul 2”.„Chiar dacă a fost o ameninţare, eu mă ţin de cuvânt. Nu neapărat că am dat în judecată partidul, colegii mei din partid au atacat decizia şi componenţa delegaţiei permanente. În zilele următoare atacăm şi în contencios administrativ”, a transmis Constantin referitor la decizia Delegaţiei Permanente a ALDE de a convoca un Congres extraordinar, apoi ordinar, în 21-22 aprilie. Acesta a mai spus şi că şi-ar fi dorit ca problemele să se rezolve la nivel de partid, dar nu s-a putut sau nu s-a vrut, astfel că aşteaptă ca instanţa să rezolve lucrurile. 
Acesta a reiterat că nu va candida la funcţia de preşedinte al ALDE şi că, după părerea sa, acum Tăriceanu, practic, „aleargă singur şi dacă e ca acum, va ieşi pe locul 2”: „L-am informat pe Tăriceanu din luna decembrie că nu aveam de gând să candidez, practic dânsul aleargă singur şi dacă e ca acum, va ieşi pe locul 2. Mi-a propus o funcţie de preşedinte executiv (...), eu nu am niciun fel de problemă vis-a-vis de funcţia mea în partid”, a mai spus copreşedintele ALDE. 
Referitor la coaliţia de guvernare şi la relaţia cu Liviu Dragnea, Constantin a răspuns că speră ca aceasta să nu fie afectată, pentru că acum continuă să-şi facă treaba în guvern şi colaborează bine cu membrii Cabinetului Grindeanu. „Din punctul meu de vedere nu există nicio problemă în relaţia cu Liviu Dragnea”, a subliniat acesta. Acţiunile lui Daniel Constantin şi ale susţinătorilor săi vin în mijlocul unui scandal fără precedent în interiorul ALDE care a culminat cu boicotarea şedinţei în care se stabilea data Congresului pentru alegerea preşedintelui unic de către Constantin, acesta susţinând că nu acceptă ca deciziile să se ia de oameni din afara partidului. După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzaţii extrem de grave copreşedintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a şantajat la depunerea listelor la parlamentare.Cu toate acestea, liderul ALDE spune că nu-i va retrage sprijinul vicepremierului, chiar dacă acesta din urmă a susţinut că va avea o dicuţie în acest sens cu premierul Grindeanu, pentru a se lămuri dacă mai rămâne sau nu în Guvern. În replică la acuzaţiile colegului său de partid, Constantin a afirmat că e „ruşinos” ca Tăriceanu să vorbească de şantaj, în condiţiile în care „s-a luptat” ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele ALDE.Copreşedintele ALDE a precizat că nu vizează funcţia de preşedinte al partidului, ci este nemulţumit de modul în care se iau deciziile. „Am convenit acum patru luni de zile că vom avea preşedinte unic şi am convenit că nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci voi ocupa funcţia de preşedinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care din păcate regret profund că au ieşit în spaţiul public. Motivele neînţelegerilor au fost legate de modalitatea în care se iau decizii în ALDE. N-am acceptat şi n-o să accept ca cineva din afara partidului din care fac parte să ia decizii în partidul nostru, cu acceptul unuia dintre co-preşedinţi. Asta este marea problemă pe care o avem şi ăsta este pericolul pe care îl avem din păcate şi îl va avea ALDE în perioada următoare. (...) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a precizat Constantin. 

Format: