26 Mar 2019 - 08:23

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală: 

Brexit: Camera Comunelor votează trei amendamente privind procesul retragerii din UE(Jurnalul Naţional)
Parlamentarii britanici urmează să se pronunţe luni seara prin vot asupra a trei propuneri privind următorii paşi recomandaţi premierului Theresa May în procesul retragerii Regatului Unit din UE, a anunţat preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, care a selectat cele trei amendamente, transmite agenţia Reuters. Primul amendament propune ca miercuri să se desfăşoare un vot prin care să fie schimbate regulile parlamentare astfel încât deputaţii să aibă timp să dezbată şi să se pronunţe prin ''voturi orientative'' (indicative votes) asupra unor căi alternative în procesul Brexitului, cum ar fi organizarea unui al doilea referendum sau rămânerea în uniunea vamală a UE. Al doilea amendament, propus de opoziţia laburistă, cere guvernului să le dea deputaţilor suficient timp pentru a găsi o majoritate pentru o abordare diferită a Brexitului. Ultimul amendament menţionează că dacă cu o săptămână înaintea datei retragerii din UE nu există un acord, guvernul trebuie să ceară parlamentului fie să aprobe un Brexit fără acord (no deal), fie să încerce să obţină o amânare suplimentară a datei Brexitului, pentru a preveni un ''no deal'' şi pentru a oferi legislativului timp să determine o cale diferită de urmat. Liderii europeni au propus joi Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie. Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna aceasta acordul încheiat în noiembrie, cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai. În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, liderii europeni vor accepta o amânare până la 12 aprilie 2019, aşteptând ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată. Premierul Theresa May a recunoscut luni că încă nu are suficient sprijin în Camera Comunelor pentru aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE, respins deja de două ori masiv la vot, prin urmare nu va supune deocamdată acest acord unui nou vot în legislativ. Ea s-a întâlnit şi cu liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, care şi-a confirmat poziţia de respingere a acordului, întrucât el doreşte ca Regatul Unit să menţină o relaţie mai apropiată cu UE, cum ar fi rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală europeană, şi de asemenea excluderea scenariului unei ieşiri din UE fără un acord.
 

O nouă tranzacţie majoră în real-estate, dar de data asta în afara Bucureştiului: Fraţii Pavăl de la Dedeman sunt la o semnătură să plătească 100 mil. euro pentru birourile The Office din Cluj. Vânzătorii sunt fondul de investiţii Nepi şi omul de afaceri Ovidiu Şandor (Ziarul Financiar)
Dedeman a semnat cu fondul NEPI-Rock­cas­tle şi Ovidiu Şandor pen­tru achiziţia birou­ri­lor The Office din Cluj-Napoca, în cea mai mare tranzacţie din afara Bucureştiului, potrivit datelor din piaţă. Conform surselor, tranzacţia ar putea fi încheiată în perioada imediat ur­mătoare, acum cele două părţi fiind în fa­za negocierilor finale, însă chiar dacă au fost semnate documente, acestea nu sunt cele fi­nale, astfel încât există şi po­si­bilitatea ca tranzacţia să nu fie încheiată. De clădirea The Office s-a interesat şi mi­liar­darul Ion Ţiriac, potrivit datelor anterioare. În cazul unei tranzacţii, valoarea dea­­lului ar fi de circa 100-130 mil. euro. Astfel, Clujul ar intra cu The Office în to­pul celor mai mari tranzacţii de pe piaţa de birouri, după vânzarea The Bridge cu 200 mil. euro şi a Oregon Park cu circa 165 mil. euro către Lion’s Head anul tre­cut în Bucureşti. Aceasta ar putea fi cea de-a doua tran­zacţie record pentru fraţii Pavăl după ce anul trecut au parafat dealul de 200 mil. euro cu Forte Partners pentru birourile The Bridge din zona Orhideea din Capitală. În prezent piaţa de birouri din Bucureşti este una unde randa­men­tele sunt în continuare de 7-7,25%, însă aces­tea sunt în uşoară scădere, tendinţă care atrage şi o creştere a valorii pro­iec­te­lor în timp. Spre exemplu, dacă în 2015 se discuta de un yield de 7,5%-7,75%, în prezent valoarea randa­men­tu­lui pentru proiectele de top din Bucu­reşti este spre 7-7,25%. După Bucureşti, Clujul este în prezent una dintre cele mai fierbinţi pieţe imobiliare din România, unde cererea pentru birouri şi rezidenţial este în creştere. În Cluj preţul pe metrul pătrat util depăşeşte în prezent valoarea din 2008.
 

Tragedie pe Aeroportul Otopeni. A murit sub privirile îngrozite pasagerilor(Evenimentul Zilei)
Tragedie pe Aeroportul Otopeni! În urmă cu puțin timp, un turist american a murit pe aeroportul Otopeni. Bărbatul de 69 de ani a făcut infarct în faţa terminalului Plecări. Conform primelor informaţii, cetăţeanul american a făcut infarct pe trotuarul din faţa terminalului Plecări şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare, transmite Antena 3. Turistul avea probleme cardiace şi a fost declarat decedat la ora 6 şi 14 minute.    
 

Dragnea: Iohannis este disperat, e împins de la spate de statul paralel, îşi urăşte ţara şi îi e teamă că va da socoteală când nu va mai avea imunitate(Adevarul)
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la Antena 3, că miza bătăliei cu Iohannis este România, că preşedintele „luptă împotriva ţării prin tot ceea ce face, este disperat, îşi urăşte ţara şi îi e teamă că va da socoteală când nu va mai avea imunitate“. El a subliniat că miza alegerilor europarlamentare din luna mai o reprezintă România şi „vieţile românilor”. „Miza este România, o altă miză o reprezintă vieţile românilor - trai mai bun pentru români sau trai mai rău, o ţară dezvoltată sau o ţară stagnată, o ţară mândră sau o ţară îngenuncheată şi predată la cheie străinilor. Ceea ce face Iohannis face din disparerare, e şi împins, are păpuşarii lui în spate. Eu cred că noi vom câştiga această bătălie, pentru că noi luptăm pentru România, el luptă împotriva ţării lui. Mi-e foarte greu să fac o ierarhie a acţiunilor negative ale acestui om care îşi urăşte ţara: încurajarea la proteste violente, niciun fel de luptă de a obţine ceva pentru această ţară, interesul lui e să nu deranjeze, să se pună bine cu mai marii Europei, care nu o să moară de grija noastră. Are în spate statul paralel, acest sistem ocult”, a afirmat liviu Dragnea. El a susţinut că, spre deosebire de PSD, Klaus Iohannis „face aceste lucruri din disperare”. „Îi e frică. Dacă ai furat nişte case de la stat şi nu mai ai imunitate, trebuie să dai socoteală, nu poţi să te mai duci noaptea cu batic. Teama lui şi a altora este că o să dea socoteală. Până la urmă, se va face dreptate până la capăt”, a susţinut Dragnea. Liderul PSD a susţinut că este „o manipulare ultraprofesionistă”, care are rolul de a muta atenţia de la lumea reală şi care se foloseşte de violenţe şi miciuni. „Da, statul de drept, dar ăla normal, cum e în SUA”, a adăugat Dragnea.
 

Români ţinuţi în magazii MIZERE de angajatorii din Italia. Carabinierii au rămas şocaţi(Gandul)
Caz şocant în apropierea oraşului Vittoria, Italia. O persoană a fost arestată şi alte două sunt anchetate, după ce carabinierii au descoperit că aceştia ţineau mai mulţi muncitori români în condiţii insalubre. Carabinierii au efectuat un control la două ferme din apropierea oraşului Vittoria, în Sicilia. Cei trei italieni sunt acuzaţi că se foloseau de muncitori români, pe care îi ţineau în condiţii insalubre, în nişte magazii, împreună cu familiile lor - mulţi aveau şi copii, scrie Giornale di Sicilia. La prima vedere nu păreau să existe probleme legale, dar carabinierii au rămas şocaţi de condiţiile în care trăiau şi munceau românii. Ei erau angajaţi să lucreze în sere, însă ajungeau să lucreze şi pe şantiere, fără să li se asigure condiţii minime de siguranţă şi protecţia muncii. Totodată, aceştia erau plătiţi mult sub valoarea salariilor medii prevăzute de legislaţia italiană pentru diverse domenii de activitate. Nu este pentru prima oară când fermierii sicilieni ajung în arest pentru angajări ilegale, abuzuri şi rele tratamente acordate angajaţilor. Anul trecut, în aceeaşi regiune siciliană au fost descoperiţi într-o fermă 32 de români, exploataţi de proprietarii agricoli, alături de alţi imigranţi.

 

Format: