3 Feb 2016 - 08:22

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală: 

Gorghiu, despre sistemul de vot:Doar în Parlament sau prin sesizarea CCR mai putem schimba ceva(Jurnalul Naţional)
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că liberalii vor continua demersurile pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, arătând că doar în Parlament sau prin sesizarea CCR se mai poate schimba ceva. 

"PNL va continua să acţioneze pentru revenirea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi. Decizia premierului de a nu interveni în acest proces, deşi avea toată legitimitatea, nu este finalul demersurilor noastre. Vom încerca, prin toate posibilităţile, să oferim românilor un sistem de vot mai bun, pe care toţi îl doresc, dar nimeni, în afară de PNL, nu şi-l asumă. Doar în Parlament sau prin sesizarea Curţii Constituţionale mai putem schimba ceva. Şansele sunt mici, dar vom merge până la capăt", a scris marţi Gorghiu, pe Facebook. 

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit luni cu formaţiunile politice reprezentate în Parlament pe tema modificării legislaţiei electorale. 

Ulterior, prim-ministrul a declarat că decizia organizării alegerilor în două tururi de scrutin trebuie luată în Parlament şi că Guvernul este gata să sprijine un astfel de demers.

 

Steven van Groningen, preşedinte al Raiffeisen Bank, explică: „Am majorat avansul din cauza legii dării în plată. Acum avansul nu mai depinde de bonitatea clientului, ci de fluctuaţia valorii activului. Am putea renunţa şi la Prima casă“(Ziarul Financiar)
Decizia de a majora avansul la creditele imobiliare a fost luată din cauza impactului pe care estimăm că îl va avea aplicarea legii dării în plată asupra riscului asumat de bancă, iar dacă lucrurile nu se clarifică, vom renunţa şi la programul „Prima casă“, a spus la ZF Live preşedinteleRaiffeisen Bank, Steven van Groningen.

Raiffeisen, un jucător de top cinci din sis­te­mul bancar, a luat săptămâna trecută o de­ci­zie surprinzătoare, hotărând să ma­jo­reze avan­sul cerut clienţilor la creditele imo­biliare chiar îna­in­­te de reluarea discu­ţiilor în Par­la­ment pri­vind le­gea dării în pla­tă. Ban­ca a decis să urce avan­­sul pentru cre­ditele imo­bi­liare stan­dard în lei la 35%, iar pen­tru finan­ţă­rile în euro la 40%. Con­form regle­men­­­tă­rilor BNR, avansul minim pentru creditele imo­bi­liare în lei este de 15%, iar pentru euro de 25%.

„Dacă legea se aprobă, se schim­bă ceva esenţial, pentru că cel care ia creditul nu mai răspunde în faţa băncii cu averea lui, nu mai dau practic credit la o per­soană, ci eu, ca bancă, finanţez un activ şi trebuie să calculez cum poate evolua va­loarea acestui activ în 10-15 ani. De aceea cer avans mai mare. E ca la leasing finan­ciar. Avansul nu mai depinde de bonitatea clientului, ci de fluctuaţia valorii activului“.

Şeful Raiffeisen a criticat dur proiectul legii dării în plată, spunând că schimbă radical regulile ce guvernează sistemul bancar şi că situaţia este cu atât mai gravă cu cât se discută aplicarea lui retroactivă, la împru­muturi deja în derulare.

În plus, în forma actuală, legea nu clarifică situaţia programului „Prima casă“ şi dacă garanţia acordată de stat se va menţine, în caz contrar ridi­cându-se întrebări legate de constitu­ţio­nalitatea acestui act legislativ.

 

Hăituiți de polițiști, martorii protejați umblau cu funia în parc pentru a se sinucide(Evenimentul Zilei)
Abuzurile comisarilor de la Protecția Martorilor au fost descoperite după ce martorii secreți au reclamat condițiile de neimaginat în care au fost obligați să trăiască. Presiunile asupra lor au fost făcute pentru a părăsi de bunăvoie Programul

Debandada de la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM) a fost întreţinută şi încurajată de comisarul Adrian Bărăscu, şeful instituţiei. Potrivit declarațiilor martorilor de la dosar, acesta ordona subordonaților să supună declaranții din Program unor șicane permanente, care au condus inclusiv la tentative de suicid.

 

Noi atrocităţi comise de jihadişti: Boko Haram a ars de vii copii în Nigeria, în timp ce Statul Islamic a executat în public un băiat de 14 ani(Adevarul)
Atrocităţile jihadiştilor sunt de neoprit. La Dalori, în nord-estul Nigeriei, 86 de persoane au fost ucise, unele dintre ele arse de vii, sâmbătă, într-un atac al mişcării islamiste Boko Haram. La Jarabulus, în nordul Siriei, un copil de 14 ani a fost decapitat de membri ai Statului Islamic în faţa părinţilor săi pe motiv că a lipsit la rugăciunea din ziua de vineri.Locuitorii satului Dalori, situat la cinci kilometri de Maiduguri, capitala statului nigerian Borno, au fost atacaţi cu sălbăticie în weekendul trecut. Mai mulţi militanţi ai Boko Haram au intrat sămbătă în localitate şi au început să împuşte la nimereală. Trei femei şi-au detonat centurile cu explozibili pe care le aveau asupra lor. Ulterior, atacatorii au incendiat localitatea. Aproximativ 20 de persoane au ars de vii. Un supravieţuitor al acestui masacru a relatat că a văzut copii cuprinşi de flăcări, scrie The Mirror. Cel puţin 86 de persoane au fost ucise în suburbia din nord-estul Nigeriei, conform ultimului bilanţ furnizat de Associated Press. O sursă apropiată Boko Haram a avansat un număr de 100 de morţi, dar această informaţie nu a putut fi verificată. Mişcarea islamistă şi-a lansat insurecţia în 2009, iar de atunci a ucis mii de persoane, în special în nord-estul Nigeriei, şi a răpit alte câteva sute. Boko Haram a devenit cunoscută pe plan internaţional odată cu răpirea a 200 de eleve din Chibok, în aprilie 2014. În 2015, Boko Haram a jurat credinţă Statului Islamic şi şi-a schimbat denumirea în „Provincia vest-africană“. Mişcarea a ocupat o suprafaţă importantă din nord-estul Nigeriei, unde a proclamat un califat, dar forţele regionale au recucerit mare parte a teritoriului anul trecut.Execuţie barbară în nordul Siriei În nordul Siriei, doi părinţii au fost forţaţi să asiste la decapitarea fiului lor de doar 14 ani, acuzat de apostazie pentru că ar fi lipsit la rugăciunea din ziua de vineri. Informaţia a fost făcută publică de către Nasser Taljbini, un activist local pentru drepturile omului. „Zeci de oameni au asistat la execuţia brutală, inclusiv părinţii băiatului, care au fost aduşi cu forţa să vadă cum este decapitat fiul lor. Statul Islamic încearcă să arate că încă este puternic, chiar dacă în ultimul timp a încasat lovituri grele“, a declarat el. UE lansează un plan împotriva finanţării terorismului Comisia Europeană (CE) prezintă marţi un „plan de acţiune“ împotriva finanţării terorismului, insistent solicitat de Franţa după valul de atacuri de la Paris, în 2015, relatează agenţia AFP, citată de Mediafax. Cei 28 de membri ai Comisiei s-au reunit în colegiu, la Strasbourg, în estul Franţei, pentru a adopta „un plan în vederea consolidării luptei împotriva finanţării terorismului“, potrivit purtătorului de cuvânt al CE Margaritis Schinas. După atacul de la redacţia săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, pe 7 ianuarie, şi după atacurile comise pe 13 noiembrie la Paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi, Franţa s-a angajat în favoarea adoptării „rapide“ a unor măsuri. În colimatorul CE se află cardurile preplătite şi monedele virtuale. Aceste două mijloace de plată, arătate cu degetul din cauza utilizării lor de către reţele jihadiste, urmează să fie vizate într-un cadru consolidat.

 

O femeie a rămas BLOCATĂ într-o centură de castitate şi a chemat pompierii în ajutor(Gandul)
Săptămâna trecută, o femeie din Italia a cerut ajutorul pompierilor într-o problemă...delicată. Ea declarase că a pierdut cheia centurii de castitate pe care o purta şi avea nevoie ca oamenii de intervenţie să îi de o mână de ajutor pentru a o descotorosi de obiectul metalic.

Iniţial, femeia în vârstă de 60 de ani le-a spus pompierilor din Padova că are nevoie de cineva să o ajute să deschidă un lacăt. În momentul în care aceştia au întrebat-o unde locuieşte, pompierii au crezut că a încuiat uşa casei şi nu mai putea intra, dar, atunci când şi-a ridicat puloverul, a ieşit la iveală o centură de castitate din metal.

Pompierii au reuşit să distrugă lacătul care închidea centura şi au început imediat investigaţiile, pentru a afla cum a ajuns femeia într-o astfel de situaţie. Rezultatele cercetării au arătat că aceasta era victimă a violenţei domestice şi ar fi putut purta centura ca să se protejeze de agresorul care îi cauza probleme.

Concluziile la care au ajuns pompierii nu au coincis cu adevăratul motiv prezentat de femeie. Aceasta a declarat că purta centura din metal pentru că îi era teamă să nu fie victima violenţelor sexuale, pe care le văzuse prezentate la televizor.

 

 

 

Format: 

Topic: