Publicat: 31 Martie, 2013 - 11:15

AMOS News a realizat o scurtă selecție a principalelor articole apărute în presa centrală:

Câţi politicieni încap într-un lift?(Academia Catavencu)
Mai toţi oamenii pe care-i cunosc spun că Eminescu a fost un geniu nefericit, iar Caragiale unul cinic, dar fericit. Nu ştiu cât de nefericit a fost Eminescu, dar nenea Iancu pot băga mâna-n foc că este, cel puţin în momentul de faţă, prin Elizeele unde-şi plimbă nemurirea, măsurând-o cu vârful bastonului, extrem de nefericit. Bine, dom’le, atâta ghinion să aibă mintea asta sclipitoare încât să se nască acum aproape 200 de ani, când nu era mare lucru de ironizat, în loc să ne fie contemporan, când ar fi avut atât de scris, că sigur lua Nobelul?
 
Uite, de exemplu, ar fi putut scrie despre inaugurarea liftului de la Spitalul din Gura Humorului, eveniment umoristic de importanţă planetară, la care au fost prezente toate mărimile USL din judeţ: deputaţi, senatori, prefect, subprefect, primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu Judeţean, alţi preşedinţi şi vicepreşedinţi. Nu mă mir că n-a venit şi Ponta, fiindcă el avea de concediat câteva mii de oameni la Oltchim, ori Antonescu, care profita, probabil, de ultima noapte lungă a anului, dar chiar nu-mi explic de ce Obama, Putin şi Ăla Micu’ al Chinei nu şi-au făcut timp pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Nu de alta, dar ar fi avut şi ei ocazia, la bătrâneţe, să spună nepoţilor, pe post de et in Arcadia ego: „Şi eu am fost la Gura Humorului când s-a inaugurat liftul”.

 

Ministrul Educatie: Cea mai buna reforma a Educatiei este reforma bunului simt(Revista 22)
"Atunci cand aniversam ceva este un moment de evaluare, ne uitam la ce am facut bine, la ce nu am facut bine si am uitat sa facem, si la ce am facut mai putin bine. Eu cred ca acum, cand evaluam ce s-a intamplat la acest liceu in ultimii 50 de ani, cred ca putem sa tragem niste concluzii si cred ca cea mai buna reforma a Educatiei este reforma bunului simt.

 Sa facem aceasta evaluare, sa vedem ce a fost de bun simt in educatie, ce a mai ramas din acest bun simt, iar ce am pierdut sa recuperam pana nu e prea tarziu" , a declarat Remus Pricopie, prezent la ceremonia de aniversare a 50 de ani de existenta a Colegiului National "Vasile Lucaciu".

 La ceremonie au mai participat reprezentantii autoritatilor locale si judetene, ierarhii episcopiilor ortodoxe si greco-catolice, numerosi fosti elevi ai liceului care acum locuiesc in strainatate si in tara.

 

De la oaia Dolly la pasarea Moa(Revista Magazin)
Multa lume isi aminteste tzunami-ul mediatic declansat de realizarea primei clone a unui animal, reusita in urma cu 17 ani. Oaia Dolly a fost un prim pas spre joaca Omului de-a Dumnezeu, dar visul s-a stins repede, odata cu moartea simpaticei creaturi. Dovada ca organismul viu este o creatie infinit mai complexa decat chiar nepatrunsul Univers. Pe certificatul de deces al oitei Dolly este scris 5 iulie 1996-14 februarie 2003. Cu alte cuvinte, prima clona a unui mamifer din celule somatice ale unui adult, nu a trait decat 6 ani. Cu toate acestea, realizatorii acestei premiere mondiale, Ian Wilmut, Keith Campbell si colegii lor de la Institutul Roslin de langa Edinburgh, Scotia, s-au putut considera norocosi: au reusit sa deschida o cutie in care stau inghesuite mai multe mistere ale fiintelor vii, la multe dintre ele neavand acces decat Dumnezeu, daca putem considera ca Dumnezeu este cel care a creat omul si restul celorlalte vietuitoare.

 Nu e mai putin adevarat ca experimentul s-a terminat prost, exuberanta initiala topindu-se incet-incet pe parcursul catorva ani, pentru ca "cea mai faimoasa oaie din lume", cum au denumit-o BBC News si Scientific American, a murit relativ repede de pe urma unei accentuate si premature imbatraniri pulmonare. De atunci, joaca de-a Dumnezeu n-a mai cunoscut succese similare, in ciuda unor incercari razlete.

 Descifrarea genomului mamiferelor (ca sa nu mai vorbim de cel uman, adevarata tinta a cercetarilor viitoare), in ciuda incercarilor si a succeselor anuntate de media periodic, este atat de complexa incat ridica mai multe semne de intrebare decat chiar numarul speciilor vii de pe Pamant, visul de a manipula structura genelor fiintelor vii fiind o intreprindere aproape imposibila. Deocamdata azi. Si cu toate acestea, mici incercari se fac, iar dorintele par a fi intotdeauna mai mari decat posibilitatile.

Dacă nu Hagi şi Popescu, atunci cine?(Gazeta Sporturilor)
I-am iubit ca jucători, i-am luat ca reper cînd “naţionala” n-a mai mers, le ascultăm analizele: dar e vremea să intre în joc
 
Într-un interviu pentru Adevărul, criticul literar Alex Ştefănescu dezvăluie cîteva episoade din viaţa lui Nichita Stănescu. Poetul ar fi împlinit 80 de ani pe 31 martie. Una din poveşti, indiferent dacă e reală sau nu, te aruncă între nostalgie şi amar: “Multă vreme, Nichita nu a avut o adresă anume. Dormea în locuinţele admiratoarelor lui. Uneia i-a scris într-o noapte, pe un perete, cu un creion dermatograf, un amplu poem. Ea, fericită, n-a mai zugrăvit niciodată apartamentul (nici cînd a fost părăsită de Nichită, nici cînd s-a măritat, nici cînd a născut primul copil)”.
 
În acest stadiu simt că ne aflăm acum cu “naţionala: pentru casa asta pe care o numim fotbalul la nivel de reprezentativă, generaţia lui Hagi şi Gică Popescu a fost cumva poemul lui Nichita, scris pe un perete tencuit prost, pe alocuri, aşa cum am fost noi în stare să valorizăm performanţele atunci. Astăzi, după ce am refuzat să ne mai raportăm la apogeu ca să nu-i împovărăm cu presiune pe “tricolorii” de azi, ne dăm seama că din suflet, din varul banal al existenţei noastre de microbişti, versurile nu s-au şters. Dar ce facem mai departe?