Publicat: 8 Mai, 2012 - 07:23
Share

De la regii şoselelor la baronii vagoanelor. Topul contractelor cu statul pe timp de criză (JN)
După ce apocalipsa financiară a lovit planeta în 2008, toate guvernele care s-au succedat în România au propovăduit investiţiile drept modalitatea prin care ţara noastră va ieşi din criză.
 
Aşa s-au constituit programe ambiţioase atât la Ministerul Transporturilor, cât şi la cel al Dezvoltării, dar şi la alte instituţii ale statului, precum consiliile judeţene. Deşi în practică aceste investiţii nu se văd, de pe urma lor au beneficiat cel mai mult “regii asfaltului” şi o serie de companii de construcţii. Alţi beneficiarii sunt “baronii vagoanelor” şi o serie de multinaţionale. Potrivit unui clasament alcătuit de Institutul de Politici Publice (IPP) pe baza informaţiilor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), primele 50 de companii au câştigat aproape 20.000 de contracte, în valoare totală de 6 miliarde de euro în anii 2009-2010. În fapt, suma anuală cheltuită pe achiziţii prin e-licitaţie.ro este de 10 miliarde de euro anual.
 
Tehnologica Radion, firmă deţinută de omul de afaceri Theodor Berna, a fost catapultată direct pe primul loc, cu un total de 386 de milioane de euro din contracte publice. Dintre acestea iese în evidenţă o licitaţie pe care a desfăşurat-o Primăria Sectorului 3, condusă de Liviu Negoiţă. Acesta a fost un contract de 110 milioane de euro pentru reabilitare şi atribuit companiilor Tehnologica Radion, Axela Construcţii, AB Construct şi Pro Cons XXI. După ce licitaţia a fost anulată ca urmare a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), Primăria a anunţat noul termen la doar trei zile, contractul fiind atribuit aceleiaşi asocieri. În fapt, chiar şi Comisia Europeană verifică acest contract, iar autorităţile române se chinuiesc să convingă Bruxellesul să nu sancţioneze ţara noastră.
 
Un alt mare salt îl constituie Electrica Serv, deţinută de statul român. De la 33,9 milioane de euro câştigate în 2008, firma a crescut ca Făt-Frumos şi a ajuns la 327 de milioane de euro în 2009-2010.

 

Băsescu lui Ponta despre ţinuta portocalie a Dacianei Sârbu: Cumva e ultimul pedelist care a rămas?(RL)
Preşedintele Traian Băsescu a glumit, luni seară, la finalul ceremoniei depunerii jurământului de către membrii Guvernului, pe seama ţinutei portocalii a Dacianei Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, întrebându-l pe acesta dacă nu cumva este ultimul pedelist rămas în Guvern, potrivit Mediafax.
 

"Şampanie nu e. Domnule prim-ministru, aveţi cumva idee, a mai rămas vreun pedelist, că văd o doamnă în portocaliu acolo? E ultimul?", i s-a adresat Băsescu râzând premierului Ponta, la finalul ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii noului Cabinet.

Şeful Guvernului nu i-a răspuns preşedintelui şi nici nu a zâmbit.

Ulterior, cei doi s-au apropiat unul de celălalt şi au dat mâna.

 

Ponta a depus jurământul de premier, la Cotroceni. Băsescu a ezitat să dea mâna cu Marga (Adevarul)
Cabinetul Ponta a mers la Cotroceni pentru a depune jurământul în fața șefului statului. După ceremonie, Ponta va merge la Guvern pentru ceremonia de predare-primire a mandatului.
Declaraţiile lui Traian Băsescu după învestirea cabinetului Ponta:

 - Vă apropiați de 322, o cifră celebră care a adus noroc data trecută. Aveți o misiune grea în condițiile în care Europa nu este însă stabilă economic, iar recesiunea a apărut în cel puțin 10 state din zona euro.

- Mă aștept de la Guvern la o continuare a ceea ce s-a făcut bun în reforma statului. Poate legea Sănătății și chiar cea a reorganizării administrative pot fi promovate până la alegerile din noiembrie.- N-aș vrea să înceapă un proces de restaurație. În ultimii ani, s-au dat drumul la mai multe legi. Mă aștept la o consolidare a ceea ce s-a întâmnplat în ultimii ani. Aș vrea o consolidare a insituțiilor. Mă refer la Parchete, la ICCJ și la CSM. Sunt câștiguri extraordinare pentru că aceste instituții nu au mai fost anexe ale patidelor aflate la guvernare, nici prin numiri și nici prin relațiile dintre Guvern și aceste instituții.


 

Tabără şi-a bătut joc de 9 milioane de euro (Puterea)
După ce în luna decembrie 2011 a trimis în şomaj aproape 3.500 de angajaţi prin reorganizarea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi a plătit salarii compensatorii de aproape 9 milioane de euro, Ministerul Agriculturii se pregăteşte să reangajeze aproape 1.000 de oameni. “Haosul” reangajărilor în noua Agenţie a fost cauzat de fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără, care a preferat ca pentru cea mai mare parte a activităţilor legate de pază, în ultimele cinci luni, să fie efectuate de firme private.
 
 
 
Reorganizarea Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), prin transformarea în agenţie subordonată Ministerului Agriculturii, la finele anului trecut, s-a dovedit un mare eşec. Transformarea ANIF în Agenţie a însemnat trimiterea în şomaj a peste 3.500 de oameni, şi plata unor salarii compensatorii în valoare de aproximativ 40 milioane de lei. Au fost păstrate numai 1.500 de posturi în ANIF, după restructurare.
 
 
 
După trimiterea în şomaj a 70% din personal, conducerea ANIF a fost obligată să asigure paza activelor cu angajaţii unor firme private. Numai că după nici cinci luni de la angajarea paznicilor particulari, conducerea ANIF a tras linie şi a ieşit în pagubă.
 
 
 
Preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu, a recunoscut că există un proiect de act normativ prin care ANIF, în perioada următoare, va angaja 990 de persoane. “Am avizat în Comisie un act prin care ANIF mai poate angaja oameni. Agenţia a ajuns să angajeze paznici şi zilieri fără experienţă. Oamenii cu experienţă au fost daţi afară şi plătim bani grei firmelor private. Este problema Ministerului Agriculturii cum va modifica procedura de organizare şi funcţionare a ANIF. Până la sfârşitul acestui an se vor angaja încă 990 de oameni la ANIF”, ne-a declarat Adrian Rădulescu.

 

 

Premierul Victor Ponta: „Guvernul va fi condus de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, sau de la sediul PSD şi USL”(Telegraf)ÎNVESTIRE Pe „hornul” Palatului Parlamentului a ieşit, ieri seară, „fum alb”. Avem Guvern! După prăbuşirea zidului portocaliu, după lunga perioadă de ţepuire a populaţiei, Uniunea Social Liberală (USL) a reuşit să se mişte rapid pe scena politică şi să adune un număr mai mult decât suficient de voturi în Parlament, astfel încât să poată instala, cât mai urgent, Executivul. După o zi de audieri maraton, programul de guvernare al USL şi membrii Guvernului Ponta au primit votul ”pentru” a 284 de parlamentari, deşi Cabinetului USL îi erau necesare 231 de voturi. Guvernul USL a fost votat şi de minorităţile naţionale, şi de UNPR. În tabăra opusă s-au situat senatorii şi deputaţii PDL şi UDMR, care au strâns, împreună, doar 92 de voturi. La scurt timp după vot, membrii noului Guvern au fost prezenţi in corpore la Preşedinţie, unde şeful statului a semnat decretele de numire în funcţie a miniştrilor. Aseară, premierul Victor Ponta a declarat că, prin învestitura cabinetului său, majoritatea care susţine Guvernul a devenit una „legitimă”, el precizând că, la alegerile din 2008, PSD, PNL şi PC au obţinut majoritatea mandatelor în Legislativ. Asta în condiţiile în care Traian Băsescu a susţinut, până în prezent, doar majorităţi şantajabile.

17 CAPITOLE Ponta va trece, de acum încolo, la aplicarea programului USL care cuprinde 17 capitole cu cinci priorităţi esenţiale: respectarea legilor, fără excepţii, fără derogări sau scuze; repararea inechităţilor sociale; implementarea unei viziuni economice de lungă durată, care să ofere predictibilitate, locuri de muncă şi protejarea resurselor naturale ale ţării; depolitizarea administraţiei publice - doar miniştrii şi secretarii de stat vor fi numiţi şi sprijiniţi politic; toleranţă zero faţă de corupţie şi clientelism şi continuarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. De departe, printre priorităţile convenite după discuţiile cu FMI se numără restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor la sănătate, lucru pe care noul premier a promis că îl ca face, printr-un act normativ, chiar în prima şedinţă de Guvern, care se preconizează a fi în această dimineaţă. De asemenea, Ponta a mai spus că o altă urgenţă este reîntregirea salariilor, tăiate de Guvernele Boc. În acest sens, noul premier a declarat, ieri, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE, că, de la 1 iunie, salariile bugetarilor vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie. Mai mult, Ponta a anunţat că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.

 

Liber de Cotroceni, legat de Parlament (Azi)

Membrii guvernului condus de Victor Ponta au primit, ieri, votul de încredere al plenului Parlamentului.

 „Am emoţii pentru că sunt absolut convins că astăzi, împreună cu dumneavoastră, poate începe o schimbare fundamentală pentru România“, a declarat Ponta de la tribuna Parlamentului, adăugând că şi-a „serbat majoratul după 1989“ şi crede într-o democraţie în care Guvernul nu conduce Parlamentul, ci respectă „instituţia fundamentală care reflectă voinţa poporului român“.

Ponta a reafirmat că viitorul guvern nu va fi condus de la Palatul Cotroceni sau de la sediile PSD sau USL, ci numai de la Palatul Victoria.

În cursul dimineţii, audierea miniştrilor şi miniştrilor delegaţi desemnaţi s-a desfăşurat fără probleme, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor i-au avizat favorabil pe Andrei Marga pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Vasile Cepoi a fost avizat ca ministru al Sănătăţii, iar Leonard Orban pentru Ministerul Afacerilor Europene. Liberalul Eduard Hellvig a fost avizat în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Comisiile reunite pentru buget-finanţe-bănci l-au avizat pe Florin Georgescu ca ministru al Finanţelor Publice. Dan Nica a fost avizat ca ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ioan Rus, ca ministru de Interne, Rovana Plumb, ministru al Mediului şi Pădurilor, Mircea Duşa, delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mariana Câmpeanu, ministru al Muncii, Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor, Mircea Diaconu, ministru al Culturii şi Cultelor, Titus Corlăţean, ministru al Justiţiei, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii, Daniel Chiţoiu – ministrul Economiei. Liviu Pop a fost avizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, iar Lucian Isar pentru funcţia de minisru delegat pentru Mediul de Afaceri.