Publicat: 9 Mai, 2012 - 07:16
Share

Pensionarii primesc banii în 16 tranşe. Salariile bugetarilor se recuperează prin creşteri în iunie şi decembrie (JN)
Pensionarii vor primi în 16 tranşe banii reţinuţi ilegal drept contribuţii de sănătate, corespunzător lunilor în care sumele au fost încasate de către stat, a anunţat premierul Victor Ponta.

În prima şedinţă, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a oprit încasarea de către stat a cotei de asigurări de sănătate de 5,5% pentru pensii mai mari de 740 lei, percepută până în prezent pentru întreaga sumă şi nu doar pentru diferenţă.

"Tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, vom începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii peste 740 lei. De la 1 iunie, în tranşe lunare, exact cum le-a fost luat de guvernele trecute, va fi restituit de Guvernul actual", a adăugat Ponta.

Ponta a mai spus aseară că prima majorare a salariilor, de 8%, va fi aplicată din luna iunie, în vreme ce o a doua majorare, de 7%, se va realiza în luna decembrie, după alegeri.

 

Prima finală europeană găzduită de România. 200 de milioane de euro a cheltuit România pentru a fi o singură zi pe harta mondială a fotbalului. Merită? (ZF)
România va afla astăzi dacă cheltuiala de 200 mil. euro făcută cu Arena Naţională a meritat. Finala UEFA a adus la Bucureşti 30.000 de turişti.
 

În câteva ore se va da startul celei mai mari competiţii sportive organizată vreodată în România, finala Europa League fiind primul test major prin care trece piaţa locală pentru a dovedi că poate organiza un eveniment de astfel de dimensiuni.

Miza este uriaşă pentru că România deja a pus pe masă 200 de milioane de euro pentru a construi un stadion de 55.000 de locuri, Arena Naţională, dar încasările din acest eveniment abia dacă ajung la 30 mil. euro.
 
Biletele sunt toate vândute, fanii spanioli deja au luat cu asalt Centrul Vechi din Bucureşti, camerele de hotel sunt închiriate, vânzătorii de bere îşi freacă mâinile de bucurie, dar toate acestea nu aduc decât încasări de câteva zeci de milioane de euro pentru că spaniolii sunt turişti chibzuiţi şi mai ales loviţi de criză, venind dintr-o economie în care unu din doi tineri nu îşi găseşte un loc muncă.
 
"Nu este bine deloc. Tinerii spanioli în­cep să plece pe unde pot. În Brazilia la construcţii, în Norvegia sau Danemarca unde îşi pot găsi locuri de muncă în industria petrolieră. Cei care nu reuşesc să plece rămân cu părinţii. Nu este deloc o situaţie plăcută să ai 30 de ani şi să stai cu ai tăi. Nimeni de vârsta mea nu a mai trecut prin astfel de vremuri şi doare tare. Nu contează însă ce se întâmplă, criză sau nu, siesta se face. Şi apoi fiesta", spunea ieri un tânăr spaniol, suporter al Athletic Bilbao. Pe pofta de fiesta a celor circa 30.000 de iberici care vor sosi la Bucureşti se bazează şi toţi jucătorii locali din industria turismului.
 
Deşi efortul făcut de România pentru a ajunge să organizeze o astfel de competiţie este uriaş, şansele ca banii să se întoarcă în economie în anii următori depind în mare măsură de modul în care va decurge finala din această seară.
 
În total, 45 de curse charter au fost confirmate pentru aterizarea pe aeroportul Otopeni, aproape toate cele 11.000 de camere ale hotelurilor din Capitală sunt luate, terasele din Centrul Vechi au oferte în spaniolă şi steaguri mari puse la intrare, toate pentru a-i atrage pe cei care vor participa la ceea ce se poate numi "Olimpiada Bucureştiului".

 

Ponta: Am acordul de principiu al ministrului de finaţe pentru anularea obligativităţii plăţii TVA pe drepturile de autor (RL)
Premierul Victor Ponta declarat, marţi seara, că a primit "acordul de principiu" al ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, pentru a anula obligativitatea plăţii TVA pe drepturile de autor, punctând că datele relevă că statul "nu pierde mare lucru" prin anularea acestei plăţi, potrivit Agerpres.
 

Întrebat dacă va anula obligativitatea plăţii TVA pentru drepturile de autor, cum a promis în perioada în care se afla în Opoziţie, premierul a precizat că a discutat deja pe această temă cu ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.

"Daţi-mi voie să nu dau toate veştile bune odată, că după aia îmi rămân doar veştile rele, dar pot să vă asigur că am discutat deja cu domnul Florin Georgescu şi, probabil, săptămâna viitoare sau în două săptămâna, o să primesc o recunoaştere a faptului că mă ţin de cuvânt. (...) Am discutat acest lucru şi am acordul de principiu al domnului Georgescu, trebuie doar să vadă care este impactul bugetar. Din ceea ce noi am calculat, din datele pe care le aveam înainte să intrăm în Ministerul de Finanţe, nu pierde statul cine ştie ce mare lucru", a spus Ponta, la Antena 3.

El a susţinut că această măsură fost mai degrabă una de "intimidare" a jurnaliştilor de către fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar.

 

Accident grav în Capitală: O tânără de 23 de ani a murit (Adevarul)
O tânără de 23 de ani a murit, noaptea trecută, în București, după ce a fost lovită în plin de un șofer care circula cu viteză. Martorii spun că acesta nici măcar n-a încercat să frâneze.

Fata traversa regulamentar bulevardul Camil Ressu din Capitală, când a fost lovită în plin de un autoturism. Ambulanța a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Echipajul s-a chinuit mai bine de o jumătate de oră s-o mențină pe tânără în viață, dar eforturile lor au fost zadarnice. Fata avea leziuni grave, informează postul de știri Realitatea TV.

Șoferul susține că n-a putut s-o evite pe tânără.

Martorii susțin că șoferul se deplasa cu viteză mare, iar pe carosabil nu se puteau observa urme de frână.

În urma testării cu alcooltestul, polițiștii au determinat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Bărbatul riscă să-și petreacă câțiva ani în spatele gratiilor.

 
 Statul, sponsorul ruşilor de la Alro Slatina (Puterea)

Comisia Europeană a demarat, în acest an, anchete aprofundate distincte față de contractele din domeniul energiei, pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, Executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.
 
Comisia Europeană a informat, printr-o scrisoare din 25 aprilie, Guvernul de la București că „a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie, cu scopul de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de funcţionare, prin creşterea veniturilor acestora sau printr-o combinaţie a celor două elemente, astfel încălcând normele UE în materie de ajutoare de stat. (...) Există indicii potrivit cărora statul ar fi influenţat deciziile de a încheia aceste contracte în condiţiile date", se arată într-un comunicat al CE. Ziarul nostru a intrat în posesia scrisorii, precum și a deciziilor de demarare a anchetelor, în care comisarii informează ce au descoperit până în prezent. În numărul de astăzi ne vom referi la contractele dintre Hidroelectrica și Alro Slatina.

 

1.000 de noi locuri de parcare, blocate de un aviz de Mediu (Telegraf)
PROIECT BLOCAT Locurile de parcare continuă să fie o problemă pe care Primăria Constanţa încearcă să o rezolve. Din nefericire, legislaţia în domeniul protecţiei mediului pune numeroase piedici municipalităţii, multe dintre proiectele Primăriei Constanţa fiind blocate din cauza unui aviz de mediu. Dar, când pe lângă aceste probleme legislative nimereşti şi un director la Agenţia pentru Protecţia Mediului necooperant, sau mai bine zis instruit să blocheze orice iniţiativă a autorităţii locale, atunci avem în continuare, în Constanţa, cartiere în care oamenii, în loc să-şi parcheze maşinile civilizat, sunt nevoiţi să le parcheze pe unde apucă. Cartierul Tomis Nord ar fi trebuit să intre într-un program de reamenajare, proiectul fiind însă blocat din lipsa unui aviz de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. “Avem un proiect pentru spaţii de parcare şi lărgirea aleilor, pentru a desfiinţa zonele de bătătură unde, în prezent, locuitorii parchează maşinile pentru că nu au unde. Avem banii, avem maşinăriile pregătite, avem astfaltul pregătit, dar nu avem aviz de la Mediu. Cucoana asta care este director continuă să ne facă aceleaşi greutăţi pe care ni le-au făcut şi foştii directori pedelişti în toţi aceşti şapte ani”, a declarat primarul Radu Mazăre.

 

Prima finală, la noi în Capitală! (Azi)
Bucureştii sunt gazda celui mai important eveniment sportiv organizat în România în ultimii 10 ani, Prinţul Felipe, fiul Regelui Spaniei, fiind cel care va acorda trofeul echipei câştigătoare.

A sosit cea mai importantă zi pentru fotbalul românesc. Deşi nu este implicată „în acţiune“ nicio echipă din spaţiul carpato-danubiano-pontic, finala Ligii Europei este un eveniment important, deoarece este pentru prima dată când un trofeu al fotbalului european, se va decerna la Bucureşti. De o parte şi de alta vor fi două echipe spaniole, Athletic Bilbao, revelaţia actualei ediţii a competiţiei, şi Atletico Madrid, club înfiinţat de un club de basci.

Diego Simeone, antrenorul celor de la Atletico, are şansa unei mari performanţe în faţa unuia dintre antrenorii care l-au inspirat cel mai mult. „Trebuie să avem o echipă compactă şi rapidă şi să fim mai concetraţi decât într-un meci de campionat. Avem în faţă tot un club spaniol, ceea ce înseamnă că ne cunoaştem foarte bine“, a declarat Simeone pentru site-ul UEFA. Antrenorul argentinian se teme de Bilbao, echipă pentru care are un imens respect: „Este o echipă cu un stil direct, rapid, curajos. O formaţie care îşi păstrează acest stil şi în meciurile din deplasare, fără să se teamă“. Simeone îl cunoaşte bine pe antrenorul Bielsa. A fost pregătit de acesta la naţionala Argentinei la Mondialul din 2002.