Publicat: 12 Februarie, 2019 - 20:05
După patru refuzuri, Vasilescu se resemnează să rămână simplu parlamentar

Pe principiul  „cel mai deștept cedează”, ​Olguta Vasilescu anunță că a decis să-și retragă candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat de patru ori numirea sa, atât la Transporturi cât și la Dezvoltare. 

„Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puțin o lună și jumătate de așteptare, perioadă in care activitatea guvernamentală ar avea in continuare de suferit prin absenta din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact in perioada in care România deține președinția UE”, a explicat ea, într-o postare pe Facebook.

Olguța Vasilescu mai scrie că își va continua mandatul de deputat PSD, mulțumindu-le lui Dragnea și Dăncilă pentru susținerea care nu i-a fost de folos..