Publicat: 6 Martie, 2015 - 13:07
Share

Opera Comică pentru Copii se implică activ în campania socio-culturală lansată de UNITER, “Artiștii pentru artiști”. Sâmbătă, 28 martie 2015, de la ora 11, Opera Comică pentru Copii va relua unul dintre cele mai apreciate balete din repertoriu, “Cenușăreasa”, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu.

Sufletele sensibile dobândesc vigoare împreună. Participăm cu bucurie la acest demers socio-cultural, având convingerea că împreună, prin actul artistic, putem aduce un zâmbet pe chipul, dar și în sufletul unor artiști, acești copii frumoși ai templului pe care, uneori, îl numim teatru.”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” a fost iniţiată în anul 2002, cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici, cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţară. Campania are loc anual, în intervalul martie – aprilie, definit ca o perioadă a solidarităţii teatrale, întrucât data de 27 martie este consacrată Zilei Mondiale a Teatrului.

Prietenii adevăraţi, precum este doamna Felicia Filip, sunt cei care îţi oferă cele mai frumoase şi calde surprize. Gentilă şi frumoasă la suflet cum este şi în fiinţă, mi-a făcut o mare bucurie când m-a sunat şi mi-a propus ca şi Opera Comică pentru Copii să joace un spectacol în beneficiul Campaniei „Artiştii pentru artişti”. Bun venit în familia UNITER!”, a declarat Ion Caramitru, preşedinte UNITER.

Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro, la magazinele Inmedio și Germanos, la oficiile Poștei Române din București, la casieria Sălii Radio și a Palatului Copiilor. Cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile - acestea se pot procura și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16).

După musicalul Peter Pan, jucat de 17 ori cu casa închisă, anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește trei noi producții: Flautul fermecat, de W.A. Mozart (operă, premiera pe 24 aprilie), Fetița cu chibrituri (balet, premiera pe 5 iunie) şi Aventurile Baronului Münchhausen, de Dan Dediu (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional George Enescu).