29 ianuarie 2022

„Operaţiunea Autonomous” – sub lupă, la „Omul şi timpul”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Misiunea specială a serviciilor secrete britanice pe teritoriul ţării noastre la începutul anilor ’40 face subiectul celui de-al treilea episod al seriei documentare ce scoate la lumină momente uluitoare din istoria recentă a României. Îl vedem pe 7 martie, de la 16.30, la TVR 1.

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, principalele puteri europene se arătau preocupate de România. Poziţia geografică şi geostrategică, precum şi terenurile petrolifere pe care le deţinea făceau din România un partener important în războiul care bătea la uşă. În acest context internaţional tulbure, în care se încheiau şi se destrămau alianţe, România s-a trezit prinsă în mijlocul unor jocuri periculoase care îi ameninţau integritatea şi independenţa. Despre „Operaţiunea Autonomous” vorbeşte cel de-al treilea episod al emisiunii „Omul şi timpul” de la TVR 1, difuzat în premieră pe 7 martie, de la ora 16.30.

În contextul amintit, Germania, Marea Britanie, Franţa şi URSS au încercat fiecare, pe rând, să atragă România în sferele lor de influenţă sau să împiedice alianţe de tot felul. În ciuda acestor frământări, România s-a alăturat Germaniei. După ce această alianţă a fost parafată, dincolo de demersurile oficiale, Marea Britanie, URSS şi Franţa, până la un moment dat, au încercat prin toate mijloacele să o destrame. S-au acordat ajutoare băneşti substanţiale, s-au înfiinţat ziare, s-au creat reţele ample de agenţi, planuri minuţioase de sabotaj. Eroii principali ai acestui război subteran care se petrecea în Bucureştii anilor 1938 – 1942 erau jurnalişti străini, corespondenţi ai marilor jurnale europene, profesori universitari, angajaţi ai institutelor culturale, ingineri petrolişti, guvernante şi actriţe de cabaret, dar şi români care nu au acceptat niciodată o apropiere de Hitler şi cel de al III-lea Reich.

Duminică, la „Omul şi timpul”, descoperim detalii despre un episod mai puţin cunoscut al intervenţiei serviciilor secrete britanice pe teritoriul României. O misiune a Serviciilor Executive Speciale, pe scurt SOE, pentru România, care avea ca scop găsirea unor soluţii pentru încheierea unui armistiţiu şi, implicit, pentru scurtarea războiului. Astfel, Alfred de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, toţi buni cunoscători ai realităţilor româneşti, aveau de pus în aplicare „Operaţiunea Autonomous”.

În ce consta secreta misiune şi cum s-a desfăşurat ea aflăm în cea de-a treia ediţie a seriei „Omul şi timpul”, difuzată la TVR 1 duminică, 7 martie, de la ora 16.30.

*** Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în noua emisiune-document a Televiziunii Române. Structurată sub forma unei serii de cinci episoade ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte, „Omul şi timpul” ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului. Din 21 februarie, în fiecare duminică, de la ora 16.30, TVR 1 difuzează seria „Omul şi timpul”.

Cele cinci ediţii ale emisiunii pun în dezbatere subiecte precum ţesătura de uneltiri din jurul lui George Enescu (ediţia a fost difuzată pe 21 februarie), aşa cum iese la iveală din dosarele Securităţii statului comunist, încercările succesive şi rivale ale Germaniei naziste şi ale Aliaţilor de a influenţa politic şi economic România la finalul anilor 1930, legăturile lui Carlos Şacalul cu regimul Ceauşescu (difuzată de TVR 1 pe 28 februarie), povestea tezaurului polonez care, în 1939, după invazia nazistă a Poloniei, a reuşit să fie salvat cu ajutorul Regatului României, încă neutru la acel moment. Înregistrările ediţiilor difuzate deja sunt disponibile pe canalul oficial de Youtube al TVR.