Publicat: 19 Iunie, 2019 - 10:07

Garda de Coastă a participat la Operaţiunea Comună "Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea - MMO Black Sea 2019"

În perioada 07 mai - 15 iunie 2019, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, a participat la operaţiunea maritimă "Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea - MMO Black Sea 2019", organizată de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (FRONTEX), desfăşurată la Marea Neagră.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Operaţiunii Comune "Puncte Focale Maritime 2019", iar scopul acesteia a fost de a asigura un înalt nivel de securitate a frontierei maritime externe a Uniunii Europene, prin implementarea unor activităţi operaţionale cu scop multiplu - combaterea migraţiei ilegale, infracţionalităţii transfrontaliere, pescuitului ilegal şi poluării marine, precum şi căutarea şi salvarea persoanelor aflate în pericol.

Astfel, FRONTEX, împreună cu EFCA (Agenţia Europeană de Control al Pescuitului) şi EMSA (Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă), a oferit sprijin autorităţilor naţionale din România şi Bulgaria care îndeplinesc funcţii ale gărzilor de coastă, prin furnizarea de servicii, informaţii, echipament şi pregătire, respectiv desfăşurarea de activităţi comune pentru îmbunătăţirea capacităţii de conştientizare a situaţiei operaţionale, precum şi a capabilităţii de reacţie. Pe timpul derulării operaţiunii, un mijloc de mobilitate aeriană a asigurat supravegherea spaţiului maritim din Marea Neagră, furnizând imagini în timp real către Centrele de Comandă şi Control ale autorităţilor naţionale din România şi Bulgaria, respectiv către cele ale agenţiilor europene participante.

De asemenea, în cadrul operaţiunii s-a pus accent şi pe pregătirea personalului, fiind desfăşurate activităţi teoretice şi practice, la care au participat reprezentanţi din cadrul agenţiilor europene şi ai statelor membre (România, Italia, Grecia, Spania), iar în calitate de observator un reprezentant din Ucraina, care au efectuat schimb de experienţă şi bune practici pentru îmbunătăţirea modului de coordonare şi intervenţie. Astfel, la Constanţa, a avut loc pe 12 iunie 2019 un seminar organizat în domeniul căutării şi salvării persoanelor aflate în pericol pe mare. Acesta a fost urmat pe data de 13 iunie de un exerciţiu de căutare şi salvare.

Garda de Coastă din România a participat la operaţiune cu 11 mijloace de mobilitate navală, fiind efectuate 39 misiuni (peste 1.000 ore patrulare), iar împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) au monitorizat 700 nave şi ambarcaţiuni, fiind efectuate 90 de acţiuni de abordare şi control poliţienesc şi al pescuitului.

Rezultatele au constat în identificarea şi reţinerea, cu sprijinul unui mijloc de mobilitate aeriană, a echipajului unui pescador sub pavilion Turcia, care desfăşura activităţi de pescuit ilegal în apele teritoriale româneşti, salvarea unor persoane aflate în pericol în Marea Neagră, precum şi mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat de către agenţiile naţionale care implementează funcţiile Gărzilor de Coastă.

Menţionăm faptul că "Operaţiunea Comună Puncte Focale Maritime 2019", la care au luat parte poliţiştii de frontieră români, este finanţată de Uniunea Europeană şi coordonată de Agenţia Frontex, iar responsabilitatea informaţiilor din materialul de presă aparţine Poliţiei de Frontieră Române.

 

Tag-uri Institutii: