10 august 2022

Opt proiecte naționale de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar și familial

Distribuie pe rețelele tale sociale:

REZULTATELE PRIMEI MONITORIZĂRI A IMPLEMENTĂRII PROIECTELOR NAȚIONALE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ÎN MEDIUL ȘCOLAR ȘI FAMILIAL, ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022 –

În anul școlar 2021-2022, Agenția Națională Antidrog și Ministerul Educației și-au propus implementarea a opt proiecte naționale de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar și familial.
În perioada 13 septembrie – 31 decembrie 2021, specialiștii centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog ai Agenţiei Naţionale Antidrog și cadrele didactice din unitățile școlare au realizat activitățile proiectelor, depășind dificultatea generată de contextul pandemic, prin alternanța cursurilor fizice cu cele online.
Astfel, au fost obţinute următoarele rezultate:
1. Proiectul național ,,CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”
o Nr. de cadre didactice formate: 605
o Nr. de clase: 520
o Nr. de preşcolari: 10.570
Datele colectate sunt în creștere față de cele din aceeași perioadă a anului școlar trecut, respectiv 520 de clase, față de 425, și 10.570 preșcolari față de 8.384.
Acest proiect presupune 6 activități de formare de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor.
2. Proiectul național „ABC-UL EMOŢIILOR”
o Nr. de cadre didactice formate: 443
o Nr. de clase: 422
o Nr. de elevi: 9238
Datele colectate sunt în creștere față de cele din aceeași perioadă a anului școlar trecut, respectiv 422 de clase, față de 359, și 9.238 elevi față de 7.677.
Acest proiect are 7 activități care se adresează elevilor din clasele I şi a II-a şi presupune formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionare a emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.