Publicat: 14 Iulie, 2014 - 09:47

Potrivit Barometrului INSCOP 'ADEVĂRUL despre România' realizat de Inscop Research la comanda cotidianului 'Adevărul', 65,9% dintre respondenți se vor prezenta la vot la alegerile prezidențiale. Favoriți sunt Victor Ponta și Klaus Iohannis, care ocupă și primele două poziții în clasamentul intenției de vot pentru prezidențiale. 

48,6% dintre subiecţi spun că se vor prezenta în mod sigur la vot, iar 17,3% spun că probabil se vor prezenta la vot. Cumulat, răspunsurile pozitive în privința prezenței la vot la alegerile prezidențiale însumează 65,9% dintre opțiuni. 6,4% afirmă că sigur nu se vor prezenta, în timp ce 7,9% spun că probabil nu se vor prezenta la vot. 15,9% încă nu s-au hotărât, în timp ce 3,8% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

66,1% dintre subiecţi îl preferă drept candidat din partea Partidului Național Liberal pe Klaus Iohannis, în timp ce Crin Antonescu ar fi preferat de 33,9% dintre respondenți. Victor Ponta conduce în ceea ce privește candidatul preferat din partea Alianței PSD-UNPR-PC cu 62,9% dintre preferințe, comparativ cu Mircea Geoană care ar fi preferat de 37,1% dintre respondenți.

Dacă ne raportăm la opțiunile celor care declară că vor merge sigur la vot sau probabil vor merge la vot la alegerile prezidențiale (65,9%), Klaus Iohannis ar fi preferat drept candidat al PNL de 67,1% dintre alegători, în timp ce Crin Antonescu de 32,9%. Victor Ponta ar fi preferat drept candidat al Alianței PSD-UNPR-PC de 65,9% dintre cei care merg la vot, iar Mircea Geoană cu 34,1%.

În clasamentul opțiunilor de vot pe primul loc se află Victor Ponta (Alianța PSD-UNPR-PC) care ar fi votat de 43,6% dintre respondenții care au indicat o opțiune clară de răspuns, fără variantele 'altcineva', 'nu sunt hotărât', 'nu voi vota', 'nu știu/nu răspund'. Pe locul doi se află Klaus Iohannis (PNL-PDL) cu 31,2% și Mihai Răzvan Ungureanu (Forța Civică) cu 9,6% dintre opțiuni. Pe locul al patrulea în intenția de vot se situează Călin Popescu Tăriceanu (independent) cu 4,5%, urmat de Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,5%, Corneliu Vadim Tudor (2,8%), Cristian Diaconescu (PMP) cu 2,6% și Dan Diaconescu (PPDD) cu 2,2%. 5,2% din totalul populației aleg varianta 'altcineva', 16,2% nu sunt hotărâți, 6,5% nu ar vota, în timp ce 4% nu știu sa nu răspund la această întrebare. 

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale pentru turul 2 și ar avea de ales între Victor Ponta și Klaus Iohannis, 52,8% dintre respondenți ar vota pentru Victor Ponta în timp ce 47,2% l-ar alege pe Klaus Iohannis. Raportat la populația care declară că se va prezenta la vot (65,9% din eșantion), Victor Ponta ar obține 54,8% în turul II, în timp ce Klaus Iohannis ar fi votat de 45,2%.

'Rezultatele măsurătorii opțiunilor electorale ale românilor pentru alegerile prezidențiale trebuie analizate cu moderația impusă de faptul că, deși au mai rămas mai puțin de 4 luni până la alegeri, încă nu am intrat în atmosfera electorală, încă nu cunoaștem toți candidații, încă nu au fost prezentate proiectele candidaților. Clarificarea acestor aspecte ar putea produce efecte asupra opiniei publice cu implicații asupra opțiunilor electorale pentru alegerile prezidențiale', a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1-6 iulie 2014. Volumul eșantionului a fost de 1055 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.