23 iulie 2021

„Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030”-Piatra Neamţ

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Colaborarea autorităţilor centrale şi locale cu companiile care dezvoltă noile tehnologii inteligente este esenţială pentru crearea oraşelor viitorului.

De aceea, Asociaţia SMARTiCITY şi platforma jumptosmart.ro continuă seria de evenimente care promovează conceptului smart city, prin organizarea conferinţei „Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030”-, care se va desfăşura la Piatra Neamţ, sala RubikHub, în perioada 18-19 martie, în format hibrid-fizic şi online.

Conferinţa se bucură de parteneriatul instituţional al Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ.

Evenimentul se axează pe trei teme prioritare în acest an, atât pentru administraţiile locale, cât şi pentru mediul de business: digitalizarea, în special cea a serviciilor publice, tranziţia către oraşul verde şi pe sursele de finanţare pentru proiectele urbane.

La dezbateri vor participa primari şi reprezentanţi ai municipiilor Piatra Neamţ, Bacău, Roman, Suceava, reprezentanţi ai Guvernului, ambasadorul Estoniei în România, companii din IT&C, energie etc, reprezentanţi ai societăţii civile. Cu toţii vor împărtăşi viziunea lor asupra modului prin care poate fi „construit” un smart city, un oraş durabil care oferă bunăstare şi care răspunde nevoilor cetăţenilor. Conferinţa va fi transmisă LIVE pe pagina https://www.facebook.com/oraseinteligente, în ambele zile, începând cu ora 9.00.

Partenerii evenimentului sunt: UP Romania, Electrogrup SA, Bosch Romania, Signify (Philips Lighting), STEINBEINS Transfer Tehnologic.

Piatra Neamţ este cel de-al 2-lea municipiu în care SMARTiCITY si JumpToSmart.ro organizează evenimente din seria ” Oraşe şi comunităţi.Viziune 2030″, după Oradea, luna trecută.