Publicat: 1 Noiembrie, 2017 - 15:29
Share

După un prim concert al Orchestrei de Cameră Radio, programat chiar pe 1 noiembrie, continuă sărbătoarea Zilei Radioului la Sala Radio: vineri, 3 noiembrie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio dedică un concert special aniversării a 89 de ani de la înființarea radioului public.

Momentul este cu atât mai semnificativ cu cât coincide cu aniversarea a tot atâția ani de la primul concert, sub bagheta dirijorului Mihail Jora, al Orchestrei Simfonice Radio, cea care avea să devină peste ani Orchestra Națională Radio.

Invitații și programul serii vor fi pe măsura evenimentului: la pupitrul dirijoral se va afla Cristian Oroșanu, un muzician cu o reputație profesională de înaltă ținută, cu o predilecție pentru muzica de operă, portofoliul său numărând peste 40 de lucrări de operă dirijate de-a lungul carierei, profesor la Academia de Muzică din Iași și fondator al cunoscutei orchestre de cameră Kamerata Kronstadt.

Surpriza concertului aniversar o reprezintă întâlnirea cu violoncelistul Alexander Buzlov, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ruși ai momentului, câștigător al Marelui Premiu la prestigiosul concurs Emanuel Feuermann din Berlin și asistent al celebrei violonceliste Natalia Gutman.

Dacă se va deschide cu o lucrare reprezentativă pentru evoluția muzicii clasice românești din prima jumătate a secolului trecut — Trei dansuri românești, semnate de compozitorul român de origine poloneză Th. Rogalski, seara va continua cu două piese de rezistență ale repertoriului clasic internațional: Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 85, de Ed. Elgar, și Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55 — Eroica, de L. van Beethoven.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele și abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor și Corurilor Radio se vor achiziționa on-line prin rețeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio și sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos și Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro.