Publicat: 5 Septembrie, 2019 - 21:31
FUMIGENE DE WEEKEND (102)

FUMIGENE DE WEEKEND (102)

Potrivit unei legende urbane, Teodorovici ar fi zis că i se spune Orlando numai seara, în rest fiind apelat Eugen. De altfel, personalitatea sa duală s-a evidențiat recent, când a declarat că ar vrea să candideze la conducerea organizației de femei a PSD și să contribuie la creșterea natalității - ceea ce, cel puțin teoretic, ar putea să facă oricum. STOP Proiectul de modificare a Codului Fiscal, anunțat pe 1 august de ministrul Finanțelor Teodorovici ca fiind atât de presant încât trebuia adoptat prin OUG în doar câteva zile, a fost depus “pe persoană fizică”, ca inițiativă legislativă a senatorului cu același nume, abia în septembrie, cu perspective de adoptare la...anul. Pe cale de consecință, se amână și creșterea accizei la țigări, preconizată inițial pentru 1 septembrie și ajustată ulterior pentru 1 ianuarie (cum cerea, de altfel, și Comisia Europeană)... STOP E atât de amețitor ritmul schimbării, încât unii au rămas pe loc. Iar 1 septembrie a devenit 1 aprilie, adică un fel de ziua păcălelilor pentru cei care încă mai cred ce zice Teodorovici, nu e clar dacă Orlando sau Eugen. Astfel, bazându-se pe declarațiile lui, București FM anunța luni creșterea prețurilor la țigări de la 1 septembrie, din cauza măririi accizei “decise” de Guvern - chestie care nu s-a întâmplat. “Știrea” s-a propagat ulterior bulversând consumatorii STOP E clar că, din cauza crizei politice și, mai ales, a propriei campanii la prezidențiale, Viorica Dăncilă nu își mai asumă Ordonanțe de Urgență discutabile, dar Președintele executiv al PSD, același Teodorovici, pendulând între grație și dizgrație, continuă să jongleze cu mai multe pălării, riscând să cadă între scaune, prin gaura de la Buget STOP Criza politică încurcă și planurile activiștilor antitutun, pregătiți de asalt la și asupra Parlamentului. Nu se mai știe om cu persoană, se ascut cuțitele, se pregătesc lațurile, se întind praștiile, se fizează piedicile... Feminicid, matricid, patricid, fratricid, aproape genocid... Iohannis și Tăriceanu lovesc în Viorica, Meleșcanu dă în Tăriceanu, ALDE mușcă din PSD, care e gata să-l canibalizeze, Ponta se hrănește cu sânge și carne vie, din fostul său partid, dar și din actualul aliat. Kelemen vrea moțiune pe pâine. PNL ar putea, dacă ar vrea. USR ar vrea, dacă ar putea. Plus e tot în plus...Pe scurt, măcel. Cui să-i mai pese toamna asta de țigări, tutungerii și vapat? STOP Caragiale să trăiască, reînviat de Toader Paleologu, care o definește pe Dăncilă drept “gospodina neconflictuală”, îl identifică pe Barna cu “salvatorul galactic” și pune întrebări existențiale despre “sulă și prefectură”: “ce legătura are Iohannis cu istoria PNL?” STOP Urmărind graficul de campanie, Prof. Florin Mihălțan se lasă chinuit de talent și publică o chestie prețioasă și voit moralizatoare, gen “bună ziua, dă-mi toporul”. Pornind de la cazul unui pacient cu insuficienţă respiratorie, a cărui nevastă refuză “incubația” și trecând peste povestea unui boschetar care a reclamat că s-a umplut de păduchi în spital (la Nasta, probabil), pneumologul ajunge abrupt la castravete, adică la ce îl rodea pe ‘mnealui, că BAT sprijină împreună cu Poliția o campanie împotriva aruncării chiștoacelor pe jos și că, în general, se face reclamă la vaping STOP Cum scriam în Fumigenele trecute, au apărut numeroase articole despre așa-numita “afecțiune pulmonară legată de vapat”, care afectează peste 100 de americani. Numai că afecțiunea nu are legătură cu aparatele din care se vapează (țigări electronice), ci cu ceea ce au pus victimele în ele, respectiv ulei de canabis terapeutic (THC). Cercetătorii spun că pneumonia lipoidă poate fi cauzată de inhalația uleiurilor, dar nu a alcoolurilor (ca propilen glicolul din electronice) STOP Ramona Brad, mama proiectelor de lege anti fumat, s-a făcut de Cancan. Publicația relatează, în stilul caracteristic, despre concurența neloială și activismul de fațadă. Mai exact, despre contractele de sute de mii de euro dintre firmele de PR ale numitei și diverse companii farma care vând medicamente cu nicotină, pentru lăsatul de fumat, contracte derulate în paralel cu programul 2035fărătutun STOP La rândul său, tatăl proiectului de lege anti vaping, turnătorul de serviciu Emanuel Ungureanu, acuză patru foști miniștri ai sănătății de abuz în serviciu. Deputatul USR a depus plângere penală la DNA împotriva lui Cseke, Nicolăescu, Bănicioiu și Voiculescu pentru emiterea unor Ordine prin care s-a transferat coordonarea activității naționale de transplant STOP Nu mai e un secret că singurătatea e la fel de periculoasă pentru sănătate ca fumatul. De asemenea, statul pe scaun în exces cauzează anumite tipuri de cancer (de colon, endometru sau plămâni), chiar dacă faci sport. În plus, lipsa de somn crește riscul de infarct la fel ca fumatul. Iar bolile cardiovasculare vin din lipsa de mișcare și dieta nesănătoasă. Și expunerea la soare e nașpa: “rata celor care au murit de cancer de piele din cauza bronzatului, a fost mult mai mare decât a celor care au murit de cancer la plămâni cauzat de țigări”, relatează realitatea. net. Dar Bloomberg și activiștii lui au ca țintă exclusivă tutunul STOP Prefectul județului Vaslui a explicat de ce a fost lăsat să moară un copil de patru ani, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni: “în orașul în care s-a petrecut accidentul, Serviciul de ambulanță deține o singură mașină, iar aceasta - ‘ghinion’ - plecase cu câteva minute înainte într-un sat vecin, la un alt accident”. Cum e posibil, la câte mii de ambulanțe a cumpărat Arafat? STOP File tenebroase din istoria 112, patronat de același Arafat. Apel ignorat al unei tinere bătute în autogara Zalău de un șofer de microbuz. Anchetă după ce dispecerul a preluat apelul unui bărbat cu replica deja clasică "Închide domnule, că ții linia ocupată!", deși acesta sesiza un șofer beat, implicat ulterior într-un accident cu un mort și doi răniți, transmite Mediafax STOP Organizația Salvați copiii, Fundația World Vision (...). Pe aceștia i-aș numi corbi vestiți și fomiști. Corbii ăștia de caviar i-au ciordit ideea lui Valeriu Nicolae” de a salva copiii din Ferentari și au aplicat pe fonduri europene, șuntându-l pe Valeriu. Observați semnele citării, deci nu am zis-o noi. Dar, în stolul corbilor de caviar intră clar și 2035... STOP Pe lacul Snagov ar fi avut loc ”cea mai mare si vizibila deversare de excremente” din ultimul deceniu, dacă ar fi să dăm crezare Fundației care a pierdut cu ceva timp în urmă custodia lacului, ca urmare a unei decizii a CCR. Dar, tocmai de aceea, nu dăm, mai ales că lacul e plin de păsări, pești și nuferi, cea ce demonstrează contrariul STOP Opoziția, “un singur glas, o singură voință”. Năsui de la USR zice că trebuie reduse taxele pe muncă, prin neimpozitarea salariului minim, în timp ce Orban, de la PNL, susține că viceversa, plus impozitarea salariilor IT-știlor. Pendulare între neomarxism și populism, cum ar veni STOP Și cu sufletul în rai și cu slănina în pod. “Nemuriciul” Meleșcanu a declarat că nu renunță la candidatura pentru șefia Senatului, pentru care îl susține PSD, și că poate să se autosuspende șase luni din ALDE rămânând, totuși, afiliat grupului senatorial condus de Tăriceanu, grup care, altfel, s-ar desființa STOP Libertatea enumeră, la început de an școlar, șase probleme cu care se confruntă copiii din România. Nefinalizarea licitațiilor pentru cornul și laptele, în condițiile în care, unul din 11 copii merge la culcare flămând, conform World Vision. 36% dintre școli nu au paza, iar 30% nu au cabinete medicale. Elevii dintr-a șaptea nu vor primi manuale la timp. 1180 de școli au buda în fundul curții. Profesorii care au luat sub 5 la examen vor continua să predea. După cum se observă, fumatul sau vapingul care inflamează capetele lobiștilor antitutun nu figurează pe această listă STOP “O grădiniță din satul Someșu-Rece este neautorizată deoarece nu are apă curentă, latrina fiind cu groapă simplă, curtea este neamenajată, cu animale, comună cu o locuință, iluminatul este insuficient, se folosesc sobe metalice, iar clădirea este insalubră, având pereții și tâmplăria degradate”. De asemenea, școala primară și grădinița din Rogojel “nu au apă potabilă, grupul sanitar exterior e tip latrină și e degradat, iar curtea nu este împrejmuită”. Doar două cazuri concrete, unde ar putea fi folosiți eficient banii lui Bloomberg, în folosul copiilor, nu pentru excursii ale deputaților în Irlanda sau pagina 2035fărătutun, care ar avea șansa de a se rebrandui în 2035fărăbudă STOP Peste 20.000 de consumatori de droguri erau înregistrați în România în 2017, pe când ne se vorbea încă de eventualitatea legalizării canabisului STOP Adevarul scrie că “adolescenţii români sunt mai vicioşi decât cei europeni, iar o treime din ei se declară dependenţi de nicotină”, apucându-se de fumat din cauza anturajului. În acelaşi timp, peste jumătate “au abuzat de alcool pentru a se distra şi a uita de stres”, iar “48,9% susţin că au avut cel puţin o dată gânduri de suicid” STOP Un studiu destul de incoerent, realizat on line pe circa 10.000 de respondenți - de fapt, reclamă la teza de doctorat a unui psiholog care încearcă să își lege numele de cel al academicianului Bălăceanu Stolnici. Mai la vale, cifrele se încurcă. 30% devine 52,9% în cazul fumatului și 2% în cel al vapatului, iar 50% se transformă în “unu din zece” care n-a băut, în cazul alcoolului. Dar, fiecare publicație a luat de aici ce i-a convenit, ProTv insistând, de pildă, pe chestia cu (anti) fumatul STOP Umor contemporan.“Unii oameni fumează, alții beau și alții se îndrăgostesc. Fiecare se sinucide în felul lui”. Oricum, întreabă cineva, dacă “pe țigări scrie ‘cauzează cancer pulmonar’, iar pe alcool ‘dăunează grav sănătații’, pe femei de ce nu scrie ‘distruge sistemul nervos’..?” STOP “Cancerele sunt de două ori mai frecvente în ţările cu venituri ridicate” relevă revista Lancet. “Mortalitatea ridicată în statele cu venituri reduse nu este provocată de o povară mai mare a factorilor de risc, ci mai degrabă de calitatea redusă a vieţii şi accesul precar la asistenţă sanitară”, notatează studiul, contrar declarațiilor gen Magda Ciobanu, Ramona Brad sau Florin Mihălțan. Studiul a implicat 162.534 de adulți din 21 de ţări, monitorizați, în medie, 9,5 ani STOP 100 de femei au fost ucise anul acesta în Franța, un fenomen denumit feminicid. Prim-ministrul francez a anunțat măsuri urgente, inclusiv crearea de adăposturi pentru victimele violenței domestice STOP UE face presiuni asupra Finlandei pentru revizuirea legii privind violul, astfel încât să fie incriminată și lipsa consimțământului, nu numai violența, scrie Guardian. Legislația actuală permite decizii sinistre: instanța a decis că un bărbat care a abuzat o fetiță de 10 ani nu poate fi acuzat de viol pentru că nu există dovezi de violență sau dovezi că victima a fost speriată STOP La polul opus, peste ocean, corectitudinea politică face ravagii. Încă 10 plângeri anonime împotriva lui Placido Domingo. Singura “curajoasă”, care își dă numele (degeaba), e o soprană americană de mâna a șaptea, de care nu își mai aduce aminte nimeni, și îl acuză pe tenor că ar fi atins-o pe un sân în 1999, când au cântat împreună! STOP Orlando delirioso: "vorbea Rovana de egalitatea de gen (...) Eu o să mă lupt pentru a schimba mentalitatea bărbaților cu adevărat. Acolo e problema. Nu număr egal femei-bărbați (...) Eram în Argeș, în discuție cu un primar foarte ferm pe poziție, vehement. Aștia sunt bărbații care iubesc femeile cel mai mult. Ăștia care se dau pe lângă și încearcă să vă cucerească și să vă folosească uneori. Pentru că știm cu toții că femeia te ridică, femeia te coboară. Asta nu înseamnă că un număr mai mare îți dă mai multe șanse (sic!)", a spus Teodorovici STOP Jandarmii care au omorât un bărbat la Vatra Dornei sunt acuzati ca au folosit spray paralizant pentru câini STOP În plină campanie de refacere a imaginii, Jandarmeria București publică un material despre jandarmul “după care se dau în vânt femeile și bărbații”. Orlando are concurență STOP Cocoșul Maurice are dreptul sa cânte, a decis instanța, sesizată de un cuplu care l-a acuzat pe înaripat de “poluare fonică” (HEXAVALENT)